Categorii: Trafic

Se închide circulația pe Calea Torontalului și pe strada Nufărului

Circulația rutieră va fi închisă în două zone ale Timișoarei. Primăria anunță că măsura a fost luată la solicitarea Aquatim care derulează lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare.
Din 18 septembrie până în 30 octombrie, va fi închisă circulația rutieră pe strada Nufărului, pe tronsonul cuprins între strada Gării – strada Constantin Olănescu. Măsura se aplică între orele 9.00 și 17.00.
De asemenea, în zilele de 18 și 19 septembrie, Calea Torontalului va fi inchisă circulației, în zona intersecției cu strada Călan.

Articole asemănătoare

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

3 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

5 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

7 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

9 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

9 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

9 ore ago