Categorii: Trafic

Trafic închis în Sântuhalm pentru lucrări la calea ferată

Foto: Facebook-Primaria Deva

Circulația rutieră va fi închisă luni pe strada Valea Cernei din localitatea Sântuhalm, la trecerea de nivel cu calea ferată. Șoferii nu vor putea circula între orele 7:00 și 19:00.

Primăria Deva anunță că măsura a fost luată la cererea constructorului pentru executarea lucrărilor de suprastructură a căii ferate. Lucrările sunt cuprinse în proiectul “Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h – Tronsonul 3: Simeria-Gurasada”.

Pe durata lucrărilor, circulaţia rutieră va fi deviată pe la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Orizontului – drum tehnologic sau din DN7 spre DJ 700 Săuleşti.

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

3 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

5 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

5 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

5 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

6 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

10 ore ago