Categorii: SocialTrafic

Viitura a afectat grav drumul național 7A. Turiștii de pe Cheile Jiețului riscă să rămână izolați

Potrivit unei prime evaluări făcute de autoritățile hunedorene, viitura de pe pârâul Jieț a afectat grav drumul național 7A, care face legătura între Petroșani și Voineasa.

Dan Terteci, director în cadrul prefecturii Hunedoara, a declarat că terasamentul drumului a fost rupt de ape în 20 de locuri pe porțiunea cuprinsă între Petrila și Groapa Seacă, existând un sector de drum în care carosabilul a fost grav avariat.

El a mai spus că a solicitat administratorului drumului și poliției să analizeze posibilitatea închiderii temporare a drumului între Petroșani și Obârșia Lotrului, urmând ca tronsonul să fie redeschis după o revizie tehnică ce va stabili dacă mai poate fi practicabil.

Reprezentanții ISU Hunedoara, care acționează de la prânz în zonă, s-au deplasat și la cele două cabane din Cheile Jiețului pentru a-i avertiza pe turiști că riscă să rămână izolați, însă cele zece persoane cazate în zonă au spus că vor mai rămâne câteva zile, în ciuda pericolului de a nu mai putea părăsi regiunea.

Precipitațiile de la orele amiezii au atins 150 de litri pe metrul pătrat, dar viitura nu a inundat nici o gospodărie, afectând numai carosabilul.

De asemenea, ploile au afectat și traficul feroviar între Petroșani și Târgu Jiu, mai multe trenuri fiind oprite în cele două stații pentru că torenții au depus aluviuni pe calea ferată.

 

Sursa foto: servuspress.ro

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago