Destinaţia zilei: Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu – Glasul credinţei

Articol de Dana Florea, 23 iulie 2014, 22:55 / actualizat: 14 august 2015, 10:35

Athosul Moldovei

Urcuşul spre sfântul lăcaş este ca o Golgotă de lut. Drumul de legatură sfâşie câmpia lăsând în urmă satele îmbrăţişate de holdele de grâu, porumb şi floarea soarelui. Prin praful drumului trec căruţe, maşini, autobuze, grupuri de oameni oftând a nevoie, în lupta cu această adevărată provocare a naturii. Sus, chiar pe Dealul Hadâmbul, ţâşneşte spre cer silueta albă strălucitoare a mănăstirii, vestitul lăcaş monahal ajuns în ultima perioada în atenţia credincioşilor pentru nemaivăzutele miracole împlinite de cele patru icoane ce plâng cu lacrimi de mir între zidurile vechi de peste 350 de ani. Acolo lumea parcă se trage dintr-un alt aluat – cufundată în trăiri simple, căptuşită cu smerenie şi pace, o lume care poate fi observată, atent, numai printr-o perdea cerească. “De la intrare până în pragul bisericii, călcăm numai pe sfinţi”, spune stareţul Nicodim Gheorghiţă.

Minunile Maicii Domnului

Aşezământul poartă povara a peste 350 de ani de istorie, ani dominaţi de încercări sinonime cu cele închinate în numele credinţei. Sfârşitul comunismului a însemnat începutul unei noi vieţi monahale la Hadâmbu. În 1990, după cei peste 30 de ani de surghiun ai bisericii, se oficiază prima Liturghie. Atunci îşi găsesc loc de cinste, în biserică, două icoane pictate de preotul Octavian Zmeu din Roman, icoane ce au fost închise într-o ladă, în altar, în toţi acei ani care au precedat redeschiderii. Ulterior, alte două icoane aveau să întregească cvartetul, însă doar una este recunoscută ca fiind făcătoare de minuni de către Patriarhie. Rostite sau păstrate în suflet, poveştile minunilor Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul au făcut înconjurul României. Sunt păstrate în mărturii, în caiete, cărţi, ba chiar şi pe forumuri. Cert este că nu alunecăm în habotnicie atunci când spunem că, de la Mănăstirea Hadâmbu, oamenii bolnavi sufleteşte pleacă acasă vindecaţi.

Pelerinii şi proba focului

22 ianuarie 2003 este o zi de referinţă pentru mănăstire – un incendiu puternic a mistuit zeci de chilii ale aşezământului. Întreaga clădire, cunoscută acum ca vechea Biserică, a fost cuprinsă de flăcări, iar zeci de cărţi şi obiecte bisericeşti s-au prefăcut în scrum. Doar Icoana Maicii Domnului a rămas intactă, fără a fi protejată în vreun fel aparte. Iar de atunci povestea s-a rostogolit la vale şi a ajuns, lesne, la urechea credincioşilor.
Apogeul se înregistrează în fiecare an, de e vreme potrivnică sau nu, în Săptămâna Mare. Atunci, pelerinii refac, simbolic, Drumul Crucii pe un traseu marcat cu 14 troiţe donate. Fiecare troiţă este ctitorită de una sau mai multe familii, fiind închinată unuia sau mai multor sfinţi din calendarul ortodox. Opririle care parcă se înfig la rădăcina dealului, până aproape de lăcaşul de cult, refac clipele de chin ale Mântuitorului Iisus Hristos, de la Pretoriu până pe Golgota. De altfel, la Mănăstirea Hadâmbu, fiecare zi poate fi tipărită pe foi de scriptură.