Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Din 7 aprilie se înăspresc controalele la frontieră

 

Din 7 aprilie se înăspresc controalele la frontieră

Articol de Radio Timișoara, 3 aprilie 2017, 08:40 / actualizat: 3 aprilie 2017, 10:41

Pe de o parte, de vineri, intră în vigoare reguli mai stricte privind controlul pasagerilor, impuse anul trecut, de Parlamentul European și Consiliul Europei prin modificarea Codului Frontierelor Schengen. Toate persoanele care trec graniţa vor fi verificate şi în bazele de date naţionale şi internaţionale, astfel că se prefigurează o creştere a timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, Fabian Bădilă spune că în mod normal, pe teritoriul României, verificarea actelor nu durează mai mult de două minute, dar timpul de verificare poate crește la punctele străine. Ungaria și Bulgaria introduc aceste noi reguli acum, în timp ce România a intensificat oricum controalele încă de acum doi ani – spune Bădilă.

Pe de altă parte, se apropie sărbătorile de Paști, iar traficul va fi mult mai mare decât de obicei.

 

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă
Social luni, 10 august 2026, 17:58

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, acuzat în trecut de hărțuire sexuală, va fi dus, astăzi, la Curtea de Apel...

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă
Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara
Social luni, 10 august 2026, 17:07

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest a înființat, în premieră națională, trei programe de studii cu dublă specializare, pentru a încuraja tinerii să...

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara
Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă
Social luni, 10 august 2026, 09:31

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă

Poliția Transporturi Feroviare face cercetări la Petroșani, după ce un conductor al unui tren privat de marfă a descoperit pe calea ferată o...

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă
Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
Social luni, 10 august 2026, 08:05

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă

Aproximativ 1.300 de candidați, din promoția curentă și din promoțiile anterioare, sunt așteptați să susțină în județul Timiș probele...

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
Social luni, 10 august 2026, 07:24

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei

Timișorenii care resimt efectele temperaturilor ridicate se pot hidrata și răcori în mai multe puncte amenajate în oraș. Măsura este derulată...

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei
Social duminică, 9 august 2026, 20:35

Trei tineri au fost reținuți după atacarea unei ambulanțe în Cluj

Trei tineri cu vârste de 18, 22 și 24 de ani au fost reținuți, duminică, după ce o ambulanță a fost atacată cu pietre, bâte și topoare,...

Trei tineri au fost reținuți după atacarea unei ambulanțe în Cluj
Social duminică, 9 august 2026, 20:09

Incendiu de proporții la groapa de gunoi a Aradului

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică seara, la groapa de gunoi a municipiului Arad, aflată în zona vechiului CET. La sosirea pompierilor,...

Incendiu de proporții la groapa de gunoi a Aradului
Social duminică, 9 august 2026, 15:00

Tabără academică de chimie la Timișoara pentru elevii pasionați de știință

Zeci de elevi din țară, dar și din străinătate, au participat la tabăra academică dedicată chimiei, la Timișoara. Întâlnirea a oferit...

Tabără academică de chimie la Timișoara pentru elevii pasionați de știință