Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișoara și Karlsruhe ar putea crea împreună un centru de tehnologie inovativă

Timișoara și Karlsruhe ar putea crea împreună un centru de tehnologie inovativă

Articol de Radio Timișoara, 29 mai 2017, 16:55

Cele două localităţi au sărbătorit 25 de ani de prietenie printr-o ședință de Consiliu Local la care au participat aleșii locali și primari din cele două municipii. Asemănată cu o nuntă de argint, relația dintre cele două orașe a început în 1991 și trebuie să continue, consideră primarul din Karlsruhue, Frank Mentrup.

Am auzit că aveți în vedere un Institut de Economie Creativă și un Centru de Tehnologie Inovativă. Marea tehnologie vine, după aceea, de la sine, dar să sprijinim aceste părți creative, întrucât, dacă ele se pornesc, totul se construiește cu ușurință. Discrepanțele sociale se pot prelucra cu ușurință prin educație.

Cei doi edili au declarat la unison că relația dintre cele două orașe trebuie să continue şi, spune Nicolae Robu, chiar să se dezvolte şi să devină mai strânsă, în două domenii:

În domeniul sportului și al culturii, cred că putem să facem mai multe lucruri împreună decât câte am făcut. La fel în domeniul educației – eu am sprijinit și din postura de rector relațiile dintre Universitatea Politehnica din Timișoara și Universitatea Tehnică din Karlsruhe – suntem preocupați să promovăm domeniile inovative, și noi și cei din Karlsruhe și atunci putem crea împreună un astfel de centru.

Oficialii germani prezenți la Timișoara au declarat că misiunea evanghelică din Karlsruhe și-a exprimat intenția de a se implica pe viitor în proiecte sociale în Timișoara.

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică vineri, 6 noiembrie 2026, 23:57

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație

În 2020, după ce soțul ei și principalii opozanți au fost aruncați în închisoarea de regimul condus de Alexander Lukashenko, Sviatlana...

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 18:44

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei

O reacție mai puternică după anexarea Crimeei ar fi prevenit invazia pe scară largă din Ucraina, susține fosta ministră de Externe Oana Țoiu,...

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere