Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Contribuabilii din Lugoj care nu și-au achitat impozitele și taxele locale au primit notificări din partea Primăriei. Administrația le acordă un termen de 15 zile pentru plata datoriilor, înainte de aplicarea penalităților.
Articol de Radio Timișoara, 8 noiembrie 2026, 15:00
Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale spun că au recurs la această măsură pentru a le reaminti contribuabililor că au restanțe și pentru a le oferi posibilitatea de a le achita fără să ajungă la penalități.
Primarul Călin Dobra a explicat că notificările au fost expediate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul Fiscal, respectiv 30 martie pentru prima tranșă și 30 septembrie pentru cea de-a doua.
„În Codul Fiscal sunt două termene foarte clar stabilite pentru ceea ce înseamnă achitarea taxelor locale: 30 martie prima tranșă, 30 septembrie cea de-a doua tranșă. Noi am trimis după acest termen și înainte ca să venim în sprijinul oamenilor, am trimis acele notificări în ideea de a nu intra pe penalități și de a-și achita obligațiile față de taxele și impozitele locale”.
Lugojenii care au primit somații au la dispoziție 15 zile calendaristice pentru a-și achita restanțele. Primăria susține că demersul urmărește recuperarea datoriilor și evitarea costurilor suplimentare pentru contribuabili.