Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primul lot al autostrazii Nadlac-Arad, asfaltat in intregime

Primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad, care are o lungime de 22 de kilometri, este asfaltat până la graniţa cu Ungaria, urmând ca stratul de uzură să fie turnat până la sfârşitul lunii august.

Primul lot al autostrazii Nadlac-Arad, asfaltat in intregime

Articol de Radio Timișoara, 4 august 2014, 16:20

Lucrările au fost reluate în primavară, după ce Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a organizat o nouă licitaţie pentru acest tronson.

Directorul de proiect Adrian Adler spune că la începutul lunii decembrie, cel târziu, lucrările vor fi finalizate, înainte de termenul limită, luna ianuarie a anului viitor.

Potrivit lui Adler, tronsonul cuprins între frontiera cu Ungaria şi Pecica ar trebui finalizat mai devreme pentru că pe timpul iernii nu vor mai fi condiţii meteo prielnice pentru lucrări.

Şoferii nu vor putea utiliza însă noul tronson de autostradă, întrucât acesta nu este legat, deocamdată, nici de Ungaria şi nici de DN 7.

Partea maghiară va finaliza autostrada abia anul viitor, iar pentru legătura cu DN 7 trebuie construit un drum de opt km.

Acesta urmează să fie construit de firma care va câştiga licitaţia din 25 august pentru lotul 2 Pecica – Arad.

Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin
Economie luni, 8 iunie 2026, 20:22

Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin

Nouă primării din județul Arad și zeci de producători de vin se unesc într-o nouă asociație care își propune să revitalizeze Podgoria...

Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin
APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.
Economie marți, 2 iunie 2026, 18:05

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.

Fermierii timișeni mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice de plată la Agenția de Plăți și Intervenții pentru...

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.
Specialiștii avertizează: băncile nu cer niciodată PIN-ul sau datele cardului
Economie joi, 28 mai 2026, 17:20

Specialiștii avertizează: băncile nu cer niciodată PIN-ul sau datele cardului

Specialiștii în securitate bancară atrag atenția că atacurile informatice și tentativele de fraudă online devin tot mai sofisticate, iar...

Specialiștii avertizează: băncile nu cer niciodată PIN-ul sau datele cardului
Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 de milioane de lei în Caraș-Severin
Economie marți, 26 mai 2026, 17:25

Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 de milioane de lei în Caraș-Severin

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica anunță finalizarea lucrărilor de modernizare și extindere a stației...

Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 de milioane de lei în Caraș-Severin
Economie marți, 26 mai 2026, 07:52

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie

Minivacanța de Rusalii și weekendul prelungit de 1 Iunie dau startul sezonului estival, iar Timișoara se află printre destinațiile urbane...

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie
Economie duminică, 24 mai 2026, 18:28

Cules de mazăre cu scop caritabil, la Nădlac

O cultură de mazăre din județul Arad s-a transformat, în acest weekend, într-un adevărat loc de întâlnire pentru comunitate. Zeci de copii,...

Cules de mazăre cu scop caritabil, la Nădlac
Economie sâmbătă, 23 mai 2026, 16:19

Noi zboruri din Timișoara către Berlin și Praga

Noua rută către Berlin, Germania, a fost lansată recent și este operată de Wizz Air de două ori pe săptămână, în zilele de joi și...

Noi zboruri din Timișoara către Berlin și Praga
Economie joi, 21 mai 2026, 15:19

Accesul stuparilor la culesul de salcâm din Homorod, restricționat de autoritățile locale

Primăria Geoagiu a interzis accesul apicultorilor din alte localități la culesul florilor de salcâm din satul Homorod, motivând că baza...

Accesul stuparilor la culesul de salcâm din Homorod, restricționat de autoritățile locale