Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Reparațiile la drumul care leagă Valea Mureșului de autostradă se apropie de final

Lucrările de reparare şi asfaltare a drumului judeţean Lipova – Neudorf – Timişoara, care leagă Valea Mureşului de autostradă, se apropie de final.

Reparațiile la drumul care leagă Valea Mureșului de autostradă se apropie de final

Articol de Radio Timișoara, 13 septembrie 2018, 14:48

Primarul din Zăbrani, Marian Toader, care în urmă cu 5 ani planta simbolic flori în gropile din asfalt, spune acum că odată finalizată investiţia, traficul în zonă nu va mai fi îngreunat. Edilul a mai precizat că în comună se lucrează şi la reabilitarea a 4,5 km de străzi cu trotuarele, sanțurile și podețele aferente. Proiectul beneficiază de o finanţare europeană de peste 4,8 milioane de lei.

Un alt proiect european în execuţie, în valoare de circa 9 sute de mii de lei, vizează reabilitarea căminului cultural Neudorf. Totodată, primăria Zăbrani a lansat procedura de achiziţii pentru realizarea unui centru de zi de tip after-school.

România cere întărirea apărării NATO pe Flancul Estic după incidentul dronei rusești de la Galați
Administrație & politică vineri, 29 mai 2026, 13:34

România cere întărirea apărării NATO pe Flancul Estic după incidentul dronei rusești de la Galați

România a notificat oficial aliații din NATO după incidentul produs în noaptea de joi spre vineri, când o dronă rusească de tip Geran s-a...

România cere întărirea apărării NATO pe Flancul Estic după incidentul dronei rusești de la Galați
MApN: Drona prăbușită peste un bloc din Galați nu reprezintă un atac asupra României
Administrație & politică vineri, 29 mai 2026, 13:27

MApN: Drona prăbușită peste un bloc din Galați nu reprezintă un atac asupra României

Reprezentanții MApN au declarat, vineri, că prăbușirea unei drone de proveniență rusească peste un bloc din municipiul Galați nu poate fi...

MApN: Drona prăbușită peste un bloc din Galați nu reprezintă un atac asupra României
Activitatea unei cariere de calcar din Arad, sistată de autorități
Administrație & politică vineri, 29 mai 2026, 11:56

Activitatea unei cariere de calcar din Arad, sistată de autorități

Garda de Mediu și reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Minier au decis sistarea activității unei cariere de...

Activitatea unei cariere de calcar din Arad, sistată de autorități
Primăria Timișoara schimbă procedura pentru terasele sezoniere
Administrație & politică joi, 28 mai 2026, 17:02

Primăria Timișoara schimbă procedura pentru terasele sezoniere

Municipalitatea timișoreană anunță modificări în procedura de emitere a acordurilor pentru terasele sezoniere, în încercarea de a simplifica...

Primăria Timișoara schimbă procedura pentru terasele sezoniere
Administrație & politică miercuri, 27 mai 2026, 20:14

Încep lucrările de reconstrucție la Pasajul Slavici – Polonă din Timișoara

Primăria Timișoara a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru reconstrucția Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate...

Încep lucrările de reconstrucție la Pasajul Slavici – Polonă din Timișoara
Administrație & politică miercuri, 27 mai 2026, 20:12

Platformă online cu date în timp real despre poluare și trafic la Timișoara

Timișorenii vor putea vedea în timp real cifre online, legate de poluare, aglomerație dar și alte elemente care țin de viața de zi cu zi, cu...

Platformă online cu date în timp real despre poluare și trafic la Timișoara
Administrație & politică miercuri, 27 mai 2026, 19:56

Disputa legată de transportul public din Giroc, aproape de final

Disputa dintre administrația județeană și cea timișoreană pentru transportul public din Giroc este pe punctul de a se încheia. Consiliul...

Disputa legată de transportul public din Giroc, aproape de final
Administrație & politică miercuri, 27 mai 2026, 19:42

Prefectura Timiș: Depozitările ilegale de deșeuri rămân o problemă majoră în județ

Depozitările ilegale de deșeuri continuă să reprezinte o problemă majoră în județul Timiș. Este concluzia celui mai recent control coordonat...

Prefectura Timiș: Depozitările ilegale de deșeuri rămân o problemă majoră în județ