Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primul curs academic dedicat Revoluției de la Timișoara, deschis la Universitatea de Vest

Universitatea de Vest lansează, din acest semestru, primul curs dedicat Revoluţiei de la Timişoara din 1989.

Primul curs academic dedicat Revoluției de la Timișoara, deschis la Universitatea de Vest

Articol de Radio Timișoara, 22 februarie 2019, 11:21

Cursul reprezintă o premieră în mediul academic din România și este coordonat de profesorul Lucian Vasile Szabo. Cursul este deschis şi studenţilor de la alte facultăţi, dar şi publicului interesat, spune rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea.

„Este un curs în premieră, este de fapt o mărturie de responsabilitate ca Universitatea de Vest din Timișoara să promoveze un astfel de curs transversal, un curs care se adresează tuturor tinerilor din Timișoara, în primul rând studenților Universității de Vest, dar ne vom adresa întregii comunități pentru că noile generații trebuie să cunoască Revoluția Timișoarei și, la 30 de ani, putem să privim, pe de o parte, obiectiv, dar și subiectiv prin intermediul celor care au participat direct la Revoluție. Acest curs va fi unul interactiv la care vom aduce personalități ale Revoluției din acele momente care vor spune direct ceea ce au trăit acolo astfel încât generațiile să știe ceea ce s-a întâmplat la Timișoara”, spune Marilen Pirtea.

Înscrieri la cursul despre Revoluţie se pot face online pe site-ul UVT, de luni, iar primele ore vor fi programate la începutul lunii martie.

Carnetul de student al uneia dintre primele femei inginer din România, donat Universității Politehnica Timișoara
Învăţământ joi, 16 iulie 2026, 13:14

Carnetul de student al uneia dintre primele femei inginer din România, donat Universității Politehnica Timișoara

Carnetul de student al Edit Magda Mihai, una dintre primele femei care au absolvit Școala Politehnică din Timișoara în perioada interbelică, a...

Carnetul de student al uneia dintre primele femei inginer din România, donat Universității Politehnica Timișoara
Vacanță de vară cu sau fără teme?
Învăţământ marți, 14 iulie 2026, 09:13

Vacanță de vară cu sau fără teme?

Vacanța de vară aduce, pentru mulți elevi, și caietele de teme. Pentru unii sunt o metodă de recapitulare. Pentru alții, o sursă de stres. Mai...

Vacanță de vară cu sau fără teme?
Gimnastă de performanță, singura medie de 10 la Bacalaureat în Arad
Învăţământ luni, 13 iulie 2026, 17:56

Gimnastă de performanță, singura medie de 10 la Bacalaureat în Arad

Antonia Mara Stănescu este singura absolventă din județul Arad care a încheiat examenul de Bacalaureat 2026 cu media generală 10. Pe lângă...

Gimnastă de performanță, singura medie de 10 la Bacalaureat în Arad
Bacalaureat în Timiș: rata de promovare a crescut la 73,20% după contestații
Învăţământ duminică, 12 iulie 2026, 21:20

Bacalaureat în Timiș: rata de promovare a crescut la 73,20% după contestații

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie–iulie, s-au înscris 4.561 de candidați,...

Bacalaureat în Timiș: rata de promovare a crescut la 73,20% după contestații
Învăţământ duminică, 12 iulie 2026, 12:07

Elev din Timiș, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Fizică

Rareș Muntean, elev al Liceului Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare, a obținut medalia de argint la cea de-a 56-a ediție a...

Elev din Timiș, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Fizică
Învăţământ duminică, 12 iulie 2026, 11:34

Absolventă cu media 9,95 la Bacalaureat, critică sistemul de învățământ: „Nu elevii sunt pe primul loc”

Una dintre cele mai bune absolvente ale promoției din acest an, Mădălina Cazan, de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, care a...

Absolventă cu media 9,95 la Bacalaureat, critică sistemul de învățământ: „Nu elevii sunt pe primul loc”
Învăţământ joi, 9 iulie 2026, 16:54

Premieră la UMF Timișoara: master dedicat prevenirii și managementului obezității

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va deschide, din această toamnă, primul program de studii universitare...

Premieră la UMF Timișoara: master dedicat prevenirii și managementului obezității
Învăţământ miercuri, 8 iulie 2026, 09:15

Universitatea Politehnica Timișoara cere o strategie națională pentru inteligența artificială și robotică

Universitatea Politehnica din Timișoara atrage atenția că România are nevoie de o strategie națională pentru dezvoltarea roboticii și a...

Universitatea Politehnica Timișoara cere o strategie națională pentru inteligența artificială și robotică