Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Copiii dintr-un centru de plasament din Timiș vor fi mutați în case de tip familial

Două case de tip familial vor fi construite în comuna Găvojdia pentru copiii din centrele de plasament și recuperare. Investiția este derulată de Consiliul Județean Timiș care va amenaja și un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.

Copiii dintr-un centru de plasament din Timiș vor fi mutați în case de tip familial

Articol de Radio Timișoara, 14 august 2019, 16:45

Astăzi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie, la valoarea de 2,5 milioane de lei din fonduri europene. Din această sumă, 120.000 de lei sunt destinaţi proiectării, iar peste 2,3 milioane de lei, execuţiei lucrării. Durata de proiectare este de trei luni, iar execuţia lucrării va dura cel mult 18 luni.

Casele de tip familial au o capacitate totală de 32 beneficiari, vor fi identice şi vor fi amplasate izolat una faţă de cealaltă. Centrul de zi va deservi cei 32 de ocupanţi ai caselor, dar şi alţi 10 membri ai comunităţii, fiind amenajat într-o clădire existentă şi va fi dotat cu trei cabinete ale personalului de specialitate, asistent social, psiholog, psihopedagog. În momentul în care copiii vor fi mutaţi în casele de tip familial, Centrul de Plasament Găvojdia va fi închis.

Alte case de tip familial, locuințe protejate și centre de recuperare vor fi construite la Lugoj și Periam. Valoarea totală a investițiilor va ajunge la 20 de milioane de lei.

Profesorii și elevii de la Liceul Azur contestă comasarea cu Liceul Silvic. Ruben Lațcău: Comasarea era necesară
Administrație & politică miercuri, 28 octombrie 2026, 10:30

Profesorii și elevii de la Liceul Azur contestă comasarea cu Liceul Silvic. Ruben Lațcău: Comasarea era necesară

Profesorii și elevii de la Liceul Azur din Timișoara contestă comsarea cu Liceul Silvic, iar un memoriu în acest sens a fost transmis...

Profesorii și elevii de la Liceul Azur contestă comasarea cu Liceul Silvic. Ruben Lațcău: Comasarea era necesară
16 comune din Timiș, vizate de reforma administrativă
Administrație & politică marți, 27 octombrie 2026, 20:00

16 comune din Timiș, vizate de reforma administrativă

16 comune din județul Timiș, cu mai puțin de 1.500 de locuitori, ar putea fi vizate de programul de reformă administrativă propus de Guvern, a...

16 comune din Timiș, vizate de reforma administrativă
Tabăra școlară de la Nădrag ar putea fi modernizată cu 5 milioane de euro
Administrație & politică marți, 27 octombrie 2026, 17:06

Tabăra școlară de la Nădrag ar putea fi modernizată cu 5 milioane de euro

Consiliul Județean Timiș vizează o investiție de 5 milioane de euro pentru modernizarea taberei școlare de la Nădrag. Cererea de finanțare ar...

Tabăra școlară de la Nădrag ar putea fi modernizată cu 5 milioane de euro
Primăria Timișoara pune la dispoziție aproape un hectar de teren pentru parcarea multietajată de la Spitalul Județean
Administrație & politică marți, 27 octombrie 2026, 13:46

Primăria Timișoara pune la dispoziție aproape un hectar de teren pentru parcarea multietajată de la Spitalul Județean

Primăria Timișoara pregătește un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș pentru construirea unei parcări multietajate în apropierea...

Primăria Timișoara pune la dispoziție aproape un hectar de teren pentru parcarea multietajată de la Spitalul Județean
Administrație & politică marți, 27 octombrie 2026, 10:31

Lidera opoziției din Belarus, laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene 2026

Premiul, înființat de Municipiul Timișoara, îi este acordat pentru opoziția pașnică față de regimul autoritar din Belarus, pentru apărarea...

Lidera opoziției din Belarus, laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene 2026
Administrație & politică luni, 26 octombrie 2026, 18:56

Petiție pentru interzicerea artificiilor de Revelion în Timișoara

Timișorenii care vor ca noaptea de Revelion să fie mai puțin zgomotoasă sunt invitați să susțină o petiție prin care se cere renunțarea la...

Petiție pentru interzicerea artificiilor de Revelion în Timișoara
Administrație & politică luni, 26 octombrie 2026, 13:41

Juridic | Asigurarea de călătorie: ce despăgubiri poți primi pentru pierderea bagajului

Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice. Astăzi voi răspunde unui ascultător care ne-a...

Juridic | Asigurarea de călătorie: ce despăgubiri poți primi pentru pierderea bagajului
Administrație & politică luni, 26 octombrie 2026, 11:06

Arădenii primesc căldură de marți seara. Apa caldă, oprită temporar

Arădenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă, după ce furnizarea de la CET Hidrocarburi a fost oprită luni...

Arădenii primesc căldură de marți seara. Apa caldă, oprită temporar