Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 în județul Timiș arată o creștere a ratei de promovare după soluționarea contestațiilor.
Din cei 4.347 de candidați prezenți la examen, 3.082 au promovat, iar singura medie de 10 a fost obținută de o absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara.
În eveniment au fost implicate trei autovehicule, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Temperaturile extreme din ultimele zile au determinat zeci de persoane să solicite sprijin în punctele de prim ajutor amenajate în județul Timiș. Cei mai mulți dintre cei care au trecut pragul centrelor au venit pentru măsurarea tensiunii și hidratare.
Miercuri, absolvenții vor susține proba obligatorie a profilului, reprogramată cu o zi din cauza codului roșu de caniculă.
Potrivit unei centralizări realizate pe baza rapoartelor președinților centrelor de examen, doar 5 dintre cele 16 centre au săli climatizate, iar numai trei beneficiază de aer condiționat în toate sălile de examen.
O fetiță de 10 ani și-a pierdut viața, iar o alta, de 11 ani, a fost rănită grav după ce bicicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism în localitatea Gelu, din județul Timiș.
Meteorologii au emis avertizări Cod Roșu de vreme severă imediată pentru mai multe localități din județele Timiș și Caraș-Severin.
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a început astăzi pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii...
Proiectele finanțate prin PNRR care au depășit pragul de 30% implementare au șanse mari să primească fondurile necesare pentru a fi finalizate. Anunțul a fost făcut de prefecta de Timiș, Cornelia Micicoi, care spune că situația investițiilor a fost deja transmisă Guvernului.
În localitatea Lunga a fost inaugurat un punct de popas cu tematică istorică pe traseul internațional EuroVelo 13 – „Cortina de Fier”, rută care traversează 20 de țări și are peste 10.000 de kilometri.
Un elev de 14 ani din Dumbrăvița este în stare gravă la spital după ce a căzut cu trotineta electrică în apropierea școlii. Băiatul plecase din incinta unității de învățământ în timpul programului, împreună cu alți doi colegi.
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în Timiș, la intersecția dintre DN 59B și DN 59 – E70, între Deta și Voiteni. În cele două autoturisme implicate se aflau patru oameni.
Un tânăr și-a pierdut viața pe un câmp din apropierea localității Birda, după ce ar fi fost lovit în cap de o componentă a unui echipament de irigații pe care încerca să-l monteze.
Elevii au participat la sesiuni de informare despre riscurile din mediul online, în cadrul unui proiect derulat de Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, care a ajuns și la peste 3 milioane de vizualizări.
Asociația Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru ediția a opta a proiectului Color the Village, care va avea loc în luna iunie, în localitatea Macedonia.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că fondurile europene contribuie semnificativ la modernizarea României.
Un amplu proiect rutier va conecta trei județe din vestul țării și va deschide noi oportunități turistice și economice.
Prefectul Cornelia Elena Micicoi spune că aproximativ 500-600 de posturi ar putea fi desființate, iar autoritățile locale trebuie să respecte strict limitele bugetare pentru a evita blocarea conturilor.
Medicii au identificat numeroase probleme de sănătate, inclusiv cazuri noi de boli cardiovasculare și patologii severe, semnalând nevoia urgentă de screening și acces la servicii medicale în mediul rural.
Băiatul de 13 ani rănit grav după ce o poartă de fotbal a căzut peste el, pe un teren din Cenad, a murit la spital, la o săptămână de la accident. Polițiștii continuă ancheta în acest caz.
Prima probă a simulării Evaluării Naționale a fost boicotată în șapte școli din județul Timiș, fiind afectați 222 de elevi.
Zeci de persoane au fost evaluate la Căminul Cultural din Colonia Fabricii, iar medicii au depistat mai multe cazuri noi de diabet, prediabet și alte afecțiuni, la pacienți care nu știau că au aceste probleme de sănătate. Radio Timișoara este partener media al acțiunii.
Calendarul admiterii și condițiile de participare au fost deja publicate, iar broșurile cu locurile disponibile vor fi distribuite în perioada următoare.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri și paramedici din Timișoara.
Angajații din zeci de primării din județul Timiș au intrat astăzi în grevă de avertisment timp de două ore, protestând față de reforma administrației publice anunțată de Guvern și față de nivelul scăzut al salariilor.
Angajații sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate anunțate de Guvern, care, spun sindicaliștii, afectează grav funcționarea administrațiilor locale.
CFR Călători anunță că joi vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri ca urmare a unor lucrări efectuate de CFR SA la infrastructura feroviară între staţiile Lugoj - Recaş.
Vacanța de schi sau vacanța mobilă din acest an școlar este programată într-o săptămână la alegere în perioada 9 februarie – 1 martie.
Autoritățile au instituit zone de restricție și control pe o rază de până la 13 kilometri, iar măsurile se vor menține timp de 12 luni.
Un accident rutier grav produs pe DN E70, lângă Lugojel, între un autotren, o autocisternă, un microbuz și un autoturism, s-a soldat cu șase morți și doi răniți, traficul fiind afectat pe durata intervenției echipajelor de salvare.
O petiție online cere coborârea pragului de la 14 la 10 ani, în timp ce politicieni din toate partidele vorbesc despre discernământ, prevenție, protecția copilului și limitele intervenției statului.
Peste 6.000 de cadre didactice din vestul României au beneficiat de cursuri de formare finanțate din fonduri europene, menite să sprijine integrarea tehnologiei și a inteligenței artificiale în procesul educațional.
Autoritățile din județul Timiș continuă intervențiile pentru restabilirea normalității după ninsori.
Sute de locuințe din estul județul Timiș au rămas fără energie electrică în urma căderilor de zăpadă și a vântului puternic.
Un bărbat de 58 de ani a fost reținut de polițiștii timișeni, după ce a provocat un accident rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără permis și cu un vehicul neînmatriculat.
Zeci de localnici au beneficiat de consultații gratuite, iar medicii voluntari au depistat noi cazuri de diabet și prediabet, subliniind importanța prevenției în mediul rural.
Un accident rutier produs în localitatea Ictar-Budinț a mobilizat echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță. Două persoane au rămas încarcerate în urma impactului dintre două autoturisme.
Autoritățile din Timiș au descoperit că în spatele postărilor idilice generate cu inteligență artificială pentru promovarea căminului „Casa Ana” se ascundea o realitate gravă.
Pompierii timișeni au intervenit de urgență pe autostrada A1 ca să stingă incendiul care a cuprins un vehicul medical.
Documentul oferă recomandări esențiale, de la alcătuirea unui kit de supraviețuire până la reguli de siguranță cibernetică și combaterea știrilor false.
Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar joi, în localitatea timișeană Giroc.
Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.
Colectarea deșeurilor de la cetățeni din zonele Făget, Deta și Jimbolia se suspendă începând de miercuri.
Delgaz Grid anunță că a finalizat lucrările de investiţii în localitatea Chizătău, din județul Timiș
Mai multe percheziții au avut loc astăzi, în județul Timiș, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Segmentul românesc al unuia dintre cele mai impresionante drumuri de cicloturism din lume — EuroVelo 13, „Cortina de Fier” — prinde contur în Banat. Traseul va intra în țară prin Lunga, va trece prin Timișoara și va ieși la Stamora Moravița, printr-un proiect de aproape 800.000 de euro.
Un bărbat a fost rănit în urma unui accident rutier care s-a produs în localitatea timișeană Sânnicolau Mare.