Liga a II-a de fotbal se reia la finalul acestei săptămâni, cu etapa a 18-a. Una dintre partidele de interes pentru zona noastră, ce vor avea...
Biomasa este o alternativă ieftină și sustenabilă la combustibilii clasici, putând fi folosită pentru încălzire.
De asemenea, au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 22.500 de lei și un avertisment.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Rețeaua de distribuție a gazului va fi extinsă în estul județului Timiș cu finanțări de la administraţia timişeană şi Programul “Anghel Saligny”.
Agenții de poliție derulează periodic astfel de informări în centrele de zi pentru pensionari din Timișoara.
DSP Timiș recomandă vaccinarea antigripală a personalului medical și auxiliar.
Alfred Simonis a declarat pentru Radio Timișoara că în momentul de față, proiectul este exclusiv al Consiliului Județean.
UNCJR a fost înfiinţată în anul 1993 și este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, ce reuneşte toate judeţele din România.
Lucrările vor dura opt luni, iar în locul arenei va fi construit un stadion cu 30.000 de locuri.
Reprezentanții OJCPI fac apel la proprietari să colaboreze cu autoritățile pentru a clarifica situația juridică a clădirilor sau terenurilor pe care le dețin.
Peste 3.500 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a, din Timiș, s-au înscris pentru a susține probele orale ale examenului de bacalaureat.
În Timiș sunt înregistrați aproximativ 3.600 de șomeri, din care aproape 1.700 beneficiază de indemnizație de șomaj.
Programul educațional oferă facilități elevilor părinți, cu scopul de a preveni abandonul școlar.
Banii sunt necesari până când se va vota bugetul local al judeţului pe anul 2025.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a transmis câteva recomandări în astfel de cazuri.
Nu sunt precizate spitalele cu probleme, dar prefectul spune că acțiunea a urmărit remedierea deficienţelor şi prevenirea unor astfel de situaţii.
Cel mai avansat proiect vizează o parcare în zona centrală a Timișoarei, însă pentru cel de-al doilea proiect nu a fost identificat amplasamentul.
La nivel național au fost deschise până acum 260 de puncte gastronomice locale.
Anul 2024 a marcat un nou succes pentru cinematografele istorice ale Timișoarei.
Un nou drum de legătură între Timișoara și autostrada A1, începerea lucrărilor la Castelul Huniade și un complex sportiv la Giroc se numără dintre prioritățile Consiliului Județean în 2025.
Emilia Popa de la Coșteiu de Sus îi așteaptă pe tot parcursul anului pe turiști la punctul gastronomic local din comună.
Cumpărăturile pe ultima sută de metri, înainte de Revelion, provoacă aglomerație, în special în marile magazine.
Peste 150 de jandarmi timișeni sunt pe teren pentru a asigura un climat de liniște și siguranță.
Accidentul s-a soldat cu o victimă care a fost transportată la spital în stare conștientă.
Pompierii timișeni reamintesc principalele recomandări pentru a evita posibilele incendii în perioada sărbătorilor.
Decizia vine după ce Vasile Blaga, care a condus interimar filiala, a fost numit secretar general adjunct al PNL.
DSV Timiș a aplicat sancțiuni de peste 115.000 de lei numai în ultimele două săptămâni.
Cei mai mulți dintre locuitorii din vestul țării preferă să rămână acasă de sărbători, însă agențiile de turism au vândut și sejururi pentru destinații exotice.
Potrivit datelor DSP Timiș, au fost înregistrate peste 100 de cazuri noi de gripă, în ultima săptămână.
Aceasta a fost cea de-a zecea rectificare a bugetului județului Timiș din anul 2024.
Bărbatul a expediat printr-o firmă de curierat marfa ambalată în 2.400 de colete, pentru care a încasat sume ramburs de aproximativ 1.600.000 lei.
Traficul a fost restricționat în zona accidentului în care au fost implicate trei autovehicule.
Principalele măsuri de prevenție rămân evitarea aglomerațiilor, o igienă riguroasă a mâinilor și consumul de alimente și băuturi bogate în vitamine și nutrienți.
Au fost instituite măsuri stricte de prevenție, inclusiv restricționarea accesului în păduri.
Soluţia Tribunalului are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Regiunea Banat are o bogată tradiţie culinară și diversitate culturală care o recomandă pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană 2028.
Igiena, depozitarea necorespunzătoare a alimentelor și siguranța animalelor continuă să fie principalele sanitar-veterinare în județul Timiș.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale.
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, salută decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale și reorganizarea lor.
Violențele s-au petrecut la școala din localitatea timișeană Alioș, unde cadrele didactice au chemat poliția.
În județele din vestul țării, s-a încheiat centralizarea voturilor exprimate la alegerile parlamentare.
Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor Timiș sunt optimiști cu privire la viitorul lor în parlament.
Membrii USR Timiș au așteptat primele rezultate exit-poll la sediul filialei județene.
Liderul social-democraților timișeni consideră că PSD ar trebui să revendice funcția de premier, date fiind rezultatele alegerilor parlamentare.
Liberalii din Timiș au așteptat anunțarea primelor rezultate exit-poll la sediul din Piața Unirii.
Membrii și personalul tehnic auxiliar ai Biroului Electoral Județean Timiș au fost convocați la verificarea și renumărarea buletinelor de vot.