Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Risc de acțiuni în instanță în cazul suspendării proiectelor pe fonduri UE executate sub 30%

Operatorul regional de apă din Timiș nu este afectat de măsura de suspendare a investițiilor finanțate din fonduri UE, majoritatea având un procent de implementare de 80%.

Risc de acțiuni în instanță în cazul suspendării proiectelor pe fonduri UE executate sub 30%
Foto: pexels.com

Articol de Radio Timișoara, 26 septembrie 2025, 09:23

Suspendarea proiectelor pe fonduri europene cu grad de execuție sub 30% poate atrage acțiuni în instanță.

Directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, atrage atenția că întreruperea lucrărilor începute se repercutează asupra constructorilor contractați.

“Ai un contract în desfășurare, deci cu un constructor care, să zic, a ajuns la 25%. În momentul când tu îi rupi contractul, ai o problemă pentru că pe acel constructor tu l-ai păgubit. Adică el s-a mobilizat, probabil că și-a mai luat și niște împrumuturi, are și niște materiale luate. Vor fi acțiuni juridice în perioada următoare pentru astfel de lucrări care sunt întrerupte din vina acestei ordonanțe de urgență”, spune Ilie Vlaicu.

Directorul Aquatim subliniază că proiectele demarate trebuie conservate ceea ce implică noi costuri.

Operatorul regional de apă din Timiș nu este afectat de măsura de suspendare a investițiilor finanțate din fonduri UE, majoritatea având un procent de implementare de 80%.

 

STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:57

STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut

Societatea de Transport Public Timișoara și-a majorat cu 26% veniturile în primele nouă luni ale anului, după ce în 2025 creșterea anuală a...

STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut
Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:36

Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție

Lucrările la viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara au început oficial, după emiterea ordinului de începere a șantierului. Investiția...

Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție
Parc de 59 de milioane de lei, aprobat în cartierul Aurel Vlaicu din Arad
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:28

Parc de 59 de milioane de lei, aprobat în cartierul Aurel Vlaicu din Arad

Noul parc va fi amenajat pe strada Câmpul Liniștii, într-o zonă în care locuitorii cartierului Aurel Vlaicu nu dispun de suficiente spații...

Parc de 59 de milioane de lei, aprobat în cartierul Aurel Vlaicu din Arad
Planurile primăriei pentru Piața Aurora: parcare și, ulterior, o școală
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 20:18

Planurile primăriei pentru Piața Aurora: parcare și, ulterior, o școală

Piața Aurora din Timișoara ar putea fi demolată pentru amenajarea, în primă fază, a unei parcări. Consilierii locali au aprobat un proiect de...

Planurile primăriei pentru Piața Aurora: parcare și, ulterior, o școală
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 16:44

Prefectul de Timiș, Paul Finta, și-a dat demisia

Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect al județului Timiș printr-o postare pe Facebook, în care a explicat că decizia vine în...

Prefectul de Timiș, Paul Finta, și-a dat demisia
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 13:04

TermSet le cere asociațiilor de proprietari să verifice robineții înainte de a solicita pornirea încălzirii

TermSet Timișoara anunță că o parte dintre solicitările privind pornirea încălzirii au fost cauzate de robineții de alimentare închiși, nu...

TermSet le cere asociațiilor de proprietari să verifice robineții înainte de a solicita pornirea încălzirii
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 13:00

Primăria Timișoara primește cereri pentru vânzarea florilor și candelelor de Ziua Morților

Primăria Timișoara pune la dispoziția comercianților șase amplasamente pentru vânzarea produselor specifice Zilei Morților, marcată în 1...

Primăria Timișoara primește cereri pentru vânzarea florilor și candelelor de Ziua Morților
Administaţie, instituţii publice marți, 20 octombrie 2026, 16:23

Parc nou în Lugoj, pe un teren ecologizat înainte de amenajare

Un parc nou se construiește în zona Mondial-Bocșei din Lugoj, pe un teren care, în trecut, a fost afectat de depozitarea deșeurilor. Potrivit...

Parc nou în Lugoj, pe un teren ecologizat înainte de amenajare