Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Victor Pițurcă anunță obiective înalte la CS Universitatea Craiova

Tehnicianul Victor Piţurcă, numit astăzi în funcţia de manager al Universităţii Craiova, a declarat că obiectivele sale sunt ”câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor”, informează site-ul clubului.

Victor Pițurcă anunță obiective înalte la CS Universitatea Craiova

Articol de Adrian Schindarli, 22 august 2019, 17:49


„Pentru mine obiectivul este unul singur: câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă, pentru că, împreună cu conducerea clubului, am admis faptul că mai avem nevoie de 4-5 jucători valoroşi, dar obiectivul meu acesta este câştigarea campionatului, pentru că suporterii Universităţii asta aşteaptă de la echipă şi implicit de la mine”

Victor Piţurcă

Tehnicianul a subliniat că vrea titlul la Craiova chiar din acest sezon: ”Acesta este obiectivul meu: câştigarea campionatului chiar din acest an. Va fi mai greu, însă eu cred că sunt şanse”.

”Sincer, nu doream să revin în fotbalul românesc în acest moment. Poate peste câţiva ani. Îmi doream să rămân în ţările din Golf, însă a fost acel proces cu fostul meu club care a durat foarte mult. Am preferat să stau o perioadă şi timpul a trecut. Am avut oferte, atât din ţară, cât şi din străinătate, însă nu pe placul meu. Acum când a venit oferta din partea Universităţii Craiova am acceptat imediat, deoarece mereu ambiţia mea a fost de a face performanţă cu Universitatea Craiova. Am acceptat să revin în fotbalul românesc doar pentru că a fost vorba de Universitatea Craiova”, a dezvăluit Piţurcă.

Victor Piţurcă, antrenor al Universităţii în alte două rânduri, a menţionat că responsabilitatea sa va fi echipa de fotbal şi nu a exclus o colaborare cu Corneliu Papură, tehnicianul va pregăti formaţia până la 31 august: ”Mă voi ocupa de tot ce înseamnă echipa de fotbal. Am discutat cu acţionarii echipei, oameni foarte deschişi, care îţi doresc, la fel de mult ca mine, ca lucrurile să mergă bine la echipă şi să câştigăm campionatul. Din acest motiv au şi apelat la serviciile mele. Deocamdată nu vă pot spune care va fi staff-ul meu tehnic. Îl veţi afla pe data de 1 septembrie, atunci când eu voi veni la echipă. În orice caz, îmi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papură, să rămână alături de mine la echipă şi sper că va accepta lucrul acesta”.

”Îmi pare bine că vin la Craiova şi că voi fi din nou împreună cu ei şi sper ca împreună să reuşim ceea ce ne dorim cu toţii în Oltenia. Echipa are nevoie de suporteri şi îmi doresc ca aceştia să vină mâine la partida cu Astra în număr foarte mare. Sunt trei puncte importante pentru noi şi le putem obţine doar cu suporterii alături”, a concluzionat Piţurcă, citat de Agerpres.

Victor Piţurcă a fost numit, joi, în funcţia de manager al echipei de fotbal Universitatea Craiova. Fostul selecţioner va conduce echipa de pe banca tehnică şi va coordona strategia clubului pentru cel puţin trei ani.

Victor Piţurcă nu a mai condus nicio echipă din iulie 2016, când a întrerupt colaborarea cu gruparea saudită Al Ittihad Jeddah.

În vârstă de 62 de ani, Victor Piţurcă a debutat ca antrenor în 1992, când a preluat formaţia Steaua Bucureşti, pe care a mai condus-o ulterior în trei rânduri. El a mai antrenat Universitatea Craiova de două ori, prima reprezentativă a României de trei ori, selecţionata de tineret o dată şi formaţia saudită Al Ittihad Jeddah în două rânduri.

Corneliu Papură a fost numit antrenor principal pe 15 aprilie, în locul italianului Devis Mangia, de care clubul s-a despărţit din cauza rezultatelor nefavorabile. Vineri, Universitatea va juca la Craiova cu Astra Giurgiu, de la ora 21:00, în etapa a 7-a a Ligii I.

25 de ani de la promovarea miraculoasă a UMT-ului
Fotbal sâmbătă, 13 iunie 2026, 13:45

25 de ani de la promovarea miraculoasă a UMT-ului

În 2001, echipa de fotbal a Uzinelor Mecanice Timișoara, pe scurt, UMT, reușea să ajungă pentru prima și singura dată în Divizia A, într-un...

25 de ani de la promovarea miraculoasă a UMT-ului
AUDIO / Președintele CSMR: ”Nu e o perioadă fastă pentru club”
Fotbal sâmbătă, 13 iunie 2026, 09:36

AUDIO / Președintele CSMR: ”Nu e o perioadă fastă pentru club”

Începutul săptămânii a fost marcat de oficializarea noului președinte, Viorel Lolea și a noului technician, Dorinel Munteanu, care va suprviza...

AUDIO / Președintele CSMR: ”Nu e o perioadă fastă pentru club”
Posibile variante de investitori la UTA
Fotbal sâmbătă, 13 iunie 2026, 07:31

Posibile variante de investitori la UTA

Primăria Municipiului Arad a confirmat, că în cursul acestei săptămâni a avut loc o întâlnire între primarul Călin Bibarţ, şi omul de...

Posibile variante de investitori la UTA
Final de drum pentru Bradu, la Corvinul
Fotbal vineri, 12 iunie 2026, 20:26

Final de drum pentru Bradu, la Corvinul

Jucătorul venit în vara anului 2021 a fost prezent în peste 150 de meciuri disputate de hunedoreni în ligile a 3-a și a 2-a, în epicul sezon de...

Final de drum pentru Bradu, la Corvinul
Fotbal vineri, 12 iunie 2026, 07:36

Mexicul, primul lider din grupele Mondialului

Selecţionata de fotbal a Mexicului a învins echipa Africii de Sud cu scorul de 2-0, în partida inaugurală a Cupei Mondiale 2026, desfășurată...

Mexicul, primul lider din grupele Mondialului
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 18:59

Dumbrăvița mizează pe experiență și continuitate

Fundașul central Alin Șeroni, sosit în pauza de iarnă la Dumbrăvița, va continua încă un sezon. Experimentatul stoper a bifat 11 apariții...

Dumbrăvița mizează pe experiență și continuitate
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 15:26

Despărțiri confirmate la UTA

Bătrâna Doamnă a confirmat, în această după amiază șase despărțiri de jucători din lotul cu care a fost abordat campionatul precedent. E...

Despărțiri confirmate la UTA
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 10:48

Andrej Fabry revine în vestul țării; noua alegere e Corvinul Hunedoara

La 29 de ani, Fabry ajunge la Hunedoara după un sezon petrecut la Universitatea Cluj, formație pentru care a bifat 37 de meciuri în toate...

Andrej Fabry revine în vestul țării; noua alegere e Corvinul Hunedoara