Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Contra: „Jucătorii au intrat cu frică, dar în repriza a doua s-au ridicat la nivelul spaniolilor”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, joi noaptea, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi au început cu frică meciul cu Spania, pierdut cu scorul de 1-2 pe Arena Naţională, dar a menţionat că în repriza secundă s-au ridicat la nivelul adversarilor.

Contra: „Jucătorii au intrat cu frică, dar în repriza a doua s-au ridicat la nivelul spaniolilor”

Articol de Adrian Schindarli, 6 septembrie 2019, 07:58

‘Problema e că nu am fost agresivi în prima repriză, nu am câştigat duelurile la fel ca în a doua, nu am avut liniştea şi posesia din a doua… am avut doar 4 contraatacuri în care am ales de fiecare dată soluţia cea mai proastă. Aici intervine valoarea jucătorului, liniştea cu care joacă, felul în care stă în teren, aţi văzut la spanioli. Asta înseamnă să joci la un nivel foarte mare. Dar îmi felicit jucătorii pentru dăruire, pentru că au alergat şi au crezut până în ultimul moment. Pentru că noi cu puţină şansă puteam egala Spania. Chiar dacă ne-a fost superioară în prima repriză, în a doua ne-am ridicat la nivelul lor. Jucătorilor le-a fost frică, ăsta e singurul motiv pentru care nu au jucat la adevărata lor valoare în prima repriză. Le-a fost frică de acest meci, e singura explicaţie’, a spus el.

„Tactic, cred că am găsit formula cu care puteam să îi stopăm pe spanioli. Eu am spus ieri să nu intrăm cu frică în joc, să nu avem prea mare respect faţă de aceşti jucători, dar asta s-a întâmplat. Am intrat cu frică în prima repriză, teamă de a face ce-am făcut în repriza a doua. Din păcate noi începem să jucăm când suntem conduşi cu 2-0 şi avem finaluri de meci în care ori egalăm, ori avem ocazii foarte mari de a egala. Este o problemă pentru că ar trebui să jucăm de la început cum terminăm. O să analizez meciul, să vedem ce puteam face mai mult, dar, din ce am văzut eu, din ultimele 8 meciuri ale Spaniei, cred că niciun adversar de-al lor, poate doar Anglia, n-a avut ocaziile pe care le-am avut noi în repriza a doua. Azi echipa Spaniei s-a simţit prea în largul său pe teren. Asta a fost singura mea frică, să nu începem cu teamă”

Cosmin Contra

Tehnicianul a apreciat evoluţia portarului primei reprezentative. ‘Tătăruşanu e un portar de mare valoare, asta e treaba lui, să scoată mingi când are de scos, să ne ajute în momente dificile. Iar asta s-a întâmplat. Tătăruşanu a fost la un nivel foarte mare în prima repriză, ne-a menţinut în joc, cum a făcut şi în Norvegia. De aia avem jucători de un nivel bun, ca în anumite momente să facă diferenţa’, a explicat antrenorul, citat de Agerpres.

Întrebat care mai sunt şansele de calificare, Cosmin Contra a răspuns: ‘Depinde cum priveşti lucrurile în grupă. Totuşi, până la urmă depindem de noi pentru că avem trei meciuri acasă şi un meci în Insulele Feroe pe care putem să-l câştigăm. Deci, dacă le câştigăm pe toate acestea patru… şi dacă vom avea nevoie de un punct în deplasarea din Spania, atunci ne vom juca această calificare în Spania. Dar, din punctul meu de vedere, cu orice meci pe care îl pierzi, şansele devin mai mici. Eu sunt realist, dar şi optimist în acelaşi timp. Am avut două meciuri în deplasare cu două contracandidate, unul acasă cu Spania, care are victorii pe linie…. Dar avem meci cu Malta, câştigăm şi rămânem în cursa calificării şi poate rămânem să se decidă calificarea în meciul cu Suedia. Singurul lucru de care mi-e frică e să nu fim suspendaţi pentru meciurile capitale pe care le avem. Am făcut un apel înainte de aceste meciuri (n.r. – către spectatori) să nu riscăm încă o suspendare, dar se pare că degeaba am făcut apel. Acum riscăm din nou suspendarea şi, din păcate, nu ştiu dacă fără spectatori, fără să fim împinşi în momentele dificile de la spate, împotriva Norvegiei şi Suediei avem vreo şansă’.

Antrenorul a menţionat că ‘omul Cosmin Contra’ nu are ce să îi reproşeze ‘selecţionerului Cosmin Contra’. ‘În alte părţi munca mea e apreciată, dar se pare că în România nu pot să mulţumesc pe toată lumea. Eu cred că am făcut o treabă bună şi voi face atâta timp cât voi fi antrenorul naţionalei. Cred că am făcut lucruri foarte bune, cred că se vede altceva în jocul echipei, chiar dacă nu pe toată durata partidei. Omul Cosmin Contra nu are ce să îi reproşeze selecţionerului Cosmin Contra’, a mai afirmat el.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020. Aceasta a fost prima înfrângere pe teren propriu a României în faţa Spaniei în şapte meciuri (trei victorii pentru tricolori, trei egaluri).

Prima reprezentativă a României a suferit al doilea eşec din această campanie de calificare şi va juca următorul meci duminică, la Ploieşti, cu Malta (19:00).

AUDIO / CSM Reșița, remiză amicală cu Vulturii Fărcășești
Fotbal vineri, 27 martie 2026, 10:18

AUDIO / CSM Reșița, remiză amicală cu Vulturii Fărcășești

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, scor 2-2, amicalul disputat ieri, în Valea Domanului, cu Vulturii Fărcășești....

AUDIO / CSM Reșița, remiză amicală cu Vulturii Fărcășești
AUDIO / Fără minuni la Istanbul! România a luptat, dar a cedat în fața Turciei
Fotbal joi, 26 martie 2026, 20:51

AUDIO / Fără minuni la Istanbul! România a luptat, dar a cedat în fața Turciei

Naționala de fotbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial din acest an. Reprezentativa noastră a fost învinsă cu 1-0 de Turcia,...

AUDIO / Fără minuni la Istanbul! România a luptat, dar a cedat în fața Turciei
Un fotbalist de la FC Bihor, chemat de urgență sub tricolor
Fotbal joi, 26 martie 2026, 11:21

Un fotbalist de la FC Bihor, chemat de urgență sub tricolor

Două reprezentative de fotbal ale României au programate meciuri în cursul zilei de mâine. Naționala sub 20 de ani întâlnește Polonia, la...

Un fotbalist de la FC Bihor, chemat de urgență sub tricolor
AUDIO / A mai rămas o zi până la bătălia de la Istanbul
Fotbal miercuri, 25 martie 2026, 20:17

AUDIO / A mai rămas o zi până la bătălia de la Istanbul

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni Turcia, mâine, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru Cupa...

AUDIO / A mai rămas o zi până la bătălia de la Istanbul
Fotbal miercuri, 25 martie 2026, 17:08

AUDIO / Eșecul de la Chiajna nu a schimbat starea de spirit la CSC Dumbrăvița

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița nu a fost afectată din punct de vedere mental de primul eșec din 2026, suferit sâmbătă, la Chiajna....

AUDIO / Eșecul de la Chiajna nu a schimbat starea de spirit la CSC Dumbrăvița
Fotbal miercuri, 25 martie 2026, 08:34

Ionuț Radu face deplasarea la Istanbul

Portarul Ionuț Radu a ajuns aseară în cantonamentul echipei naționale de fotbal a României, de la Mogoșoaia. Clubul său, Celta Vigo, a...

Ionuț Radu face deplasarea la Istanbul
Fotbal marți, 24 martie 2026, 19:06

AUDIO / Arbitrul finalei EURO 2024 conduce Turcia – România

François Letexier, arbitrul finalei EURO 2024, va conduce la centru duelul Turcia – România, din semifinala barajului de calificare la...

AUDIO / Arbitrul finalei EURO 2024 conduce Turcia – România
Fotbal marți, 24 martie 2026, 10:16

UTA, Dumbrăvița și Reșița joacă amicale în pauza internațională

O parte dintre echipele de fotbal din vestul țării și-au fixat amicale pentru perioada de întrerupere a campionatelor din primele două ligi....

UTA, Dumbrăvița și Reșița joacă amicale în pauza internațională