Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO | Au bifat ultima etapă cu gândul la Cupa României

Informatica Timișoara a pierdut ultimul meci din sezonul regular al Ligii I de fotbal în sală, dar s-a calificat în playoff. Bănățenii au cedat cu 8-2 pe teren propriu împotriva campioanei en-titre, Imperial Wet Miercurea Ciuc.

AUDIO | Au bifat ultima etapă cu gândul la Cupa României

Articol de Adrian Schindarli, 15 februarie 2020, 17:01

Gazdele au fost lipsite de portarul Voin și de internaționalul sârb Ristic, suspendați, în vreme ce harghitenii au venit la Timișoara fără foștii jucători ai Informaticii, Savio și Deco, dar și fără Bogdan Covaci.

Imperial a dominat partida și conducea cu 6-0 la pauză, iar în minutul 24 se făcuse 8-0. La mijlocul părții secunde, gazdele au punctat de două ori și au dat o formă ceva mai acceptabilă scorului final. Antrenorul-jucător al Informaticii, Valentin Ilaș, recunoaște superioritatea adversarilor:

În fața a 23 de spectatori, golurile au fost marcate de Prsic (min. 15, 22), Rakic (3), Cr. Matei (7), Sasse (16), Hadnagy (16), Fl. Matei (19), Tanko (24), pentru Imperial, Nemițanu (min. 29, jucător venit de la minifotbal și aflat primul gol în Liga I) și Izlai (30, autogol, dar pe foaia de arbitraj Milovac a fost consemnat ca marcator).

Imperial încheie sezonul regular pe primul loc, cu 33 de puncte, iar Informatica este pe poziția a IV, cu 18 puncte, și prinde ultimul loc de playoff. Valentin Ilaș consideră că această calificare este o performanță în condițiile de acum de la Timișoara:

Inițial partida trebuia să se dispute marți, dar cele două grupări au decis să joace astăzi, ca să aibă mai mult timp de pregătire pentru sferturile de finală ale Cupei României, cu meciurile Informatica – Dunărea Călărași și United Galați – Imperial Wet.

Trei componenți ai CSM Oradea în lotul de polo pentru Campionatul European
Alte Sporturi sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 22:14

Trei componenți ai CSM Oradea în lotul de polo pentru Campionatul European

Trei jucători legitimați la CSM Oradea au fost nominalizați în lotul de 15 cu care tricolorii vor efectua deplasarea în Serbia. E vorba de David...

Trei componenți ai CSM Oradea în lotul de polo pentru Campionatul European
Podium ”aerobic”, în Topul sportivilor arădeni 2025
Alte Sporturi marți, 30 decembrie 2025, 08:33

Podium ”aerobic”, în Topul sportivilor arădeni 2025

Podiumul ierarhiei este dominat de gimnastica aerobică, disciplina care a adus Aradului cele mai multe puncte în ierarhia Ministerului Tineretului...

Podium ”aerobic”, în Topul sportivilor arădeni 2025
AUDIO / Divizia Sport încheie anul cu Retro Sport 2025
Alte Sporturi duminică, 28 decembrie 2025, 11:48

AUDIO / Divizia Sport încheie anul cu Retro Sport 2025

Emisiunea retrospectivă a finalului de an realizată de Divizia Sport Radio Timișoara va putea fi ascultată miercuri și joi. Emisiunea va fi...

AUDIO / Divizia Sport încheie anul cu Retro Sport 2025
Reșițeanul Denis Popescu, coleg de club cu David Popovici
Alte Sporturi sâmbătă, 27 decembrie 2025, 17:33

Reșițeanul Denis Popescu, coleg de club cu David Popovici

Înotătorul reșițean Denis Popescu a fost legitimat de CS Dinamo București, după ce până acum a activat la un alt club din Capitală, CS...

Reșițeanul Denis Popescu, coleg de club cu David Popovici
Alte Sporturi vineri, 26 decembrie 2025, 18:47

David Popovici, locul 18 în topul sportivilor europeni în ancheta PAP

Agenţia Poloneză de Ştiri (PAP) a publicat rezultatele celei de-a 68-a ediţii a anchetei prin care desemnează cel mai bun sportiv european al...

David Popovici, locul 18 în topul sportivilor europeni în ancheta PAP
Alte Sporturi joi, 25 decembrie 2025, 10:23

David Popovici, nominalizat la titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”

Dublul campion mondial la înot David Popovici, a fost nominalizat pentru titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”. Agenţiile...

David Popovici, nominalizat la titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”
Alte Sporturi miercuri, 17 decembrie 2025, 11:31

CSU Politehnica, bilanţul lui 2025: 123 de medalii interne şi internaţionale

Secția de pentatlon modern, coordonată de Gyula Gallovits, a adus cele mai multe medalii – 39, urmată de atletism – 28 și scrimă...

CSU Politehnica, bilanţul lui 2025: 123 de medalii interne şi internaţionale
Alte Sporturi marți, 16 decembrie 2025, 20:03

Se bat la titlul și „au lansat” un portar de 56 de ani

Autobergamo Deva a urcat pe locul al doilea în Liga I de fotbal în sală, după victoria de pe terenul echipei Luceafărul Buzău. Vizitatorii au...

Se bat la titlul și „au lansat” un portar de 56 de ani