AUDIO | UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (V)
De-a lungul celor 75 de ani de existență, UTA nu a scos capul foarte des în Europa. Dar și atunci când a făcut-o, a lăsat urme, mai cu seamă în memoria adversarilor.
UTA – Feyenoord, septembrie 1970
Articol de Adrian Schindarli, 17 aprilie 2020, 07:55 / actualizat: 17 aprilie 2020, 9:14
UTA – Feyenoord, septembrie 1970
Prima participare europeană (sau mai bine zis, internațională) pentru UTA a fost în sezonul 1966/1967, în Cupa Balcanică. Repartizată în Seria I, gruparea textilistă a pierdut ambele confruntări cu bulgarii de la Cherno More Varna și albanezii de la Partizani Tirana, a fost învinsă și la Istanbul, de Fenerbache, dar a încheiat competiția cu un prestigios 1-0 în fața formației din Turcia.
În competițiile organizate de UEFA, UTA a participat pentru prima oară în ediția 1969-1970, chiar în Cupa Campionilor Europeni. Primul tur i-a scos în față gruparea poloneză Legia Varșovia, cu prima manșă programată la Arad. Iar începutul părea promițător, alb-roșii conducând la pauză, prin golul lui Domide. Legia s-a impus însă cu 2-1 în final, iar în returul de la Varșovia, echipa marelui Deyna avea să-i zdrobească pe arădeni cu 8-0! Asta după ce la pauză era încă 0-0!
Citiți și povestea baronului Francisc Neuman: UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (I)
Debutul de coșmar din cea mai importantă întrecere continentală a fost însă dat uitării un an mai târziu. UTA a cucerit pentru a doua oară la rând titlul și avea să reprezinte din nou România în Cupa Campionilor. Sorții i-au scos însă în cale cel mai greu adversar posibil, Feyenoord Rotterdam. În 1970, trupa olandeză cucerise atât Cupa Campionilor, cât și Cupa Intercontinentală. Cu alte cuvinte, era cea mai bună echipă a lumii. Fiorii reci de pe șira spinării de după tragerea la sorți s-au transformat însă în cea mai frumoasă poveste din istoria clubului. Un 1-1 la Rotterdam, urmat de un 0-0 la Arad, rezultate la care astăzi facem referire drept „a opta minune a lumii”.
Povestea a început la 16 septembrie 1970, cu prima manșă, disputată pe un stadion „De Kuip” înțesat de lume, dar redus la tăcere după un sfert de oră de joc. Florian Dumitrescu a înscris, după o centrare a lui Axente. Batavii au restabilit egalitatea peste zece minute, prin Jansen, gol la care portarul Gornea a greșit decisiv. Lucrurile păreau să intre în normal. Însă goalkeeperul UTA-ei s-a revanșat pentru gafa din minutul 25 și a fost imbatabil până la fluierul final. Marcatorul de la Rotterdam, Florian Dumitrescu, a rememorat, peste ani, acea partidă:
Ultima zi a lui septembrie 70 a programat returul, la Arad. „Arhiplin” e puțin spus pentru a descrie gradul de populare al tribunelor. Să spunem atunci în procente: stadionul costruit de baronul Neuman a fost populat în proporție de 150%! Nicio exagerare, nicio greșeală. Și apropo de arena „Bătrânei Doamne”, a intrat în folclor povestea care spune că olandezii au fost informați că nu acela e, de fapt, stadionul orașului, ci unul mai degrabă de antrenament. O poveste relatată de președintele de atunci al UTA-ei, regretatul Mihai Flore:
În cele 90 de minute decisive nu s-a marcat de nicio parte. Ambele echipe au ratat ocazii importante, mai multe în contul olandezilor, cum era de așteptat. Gazetarul Mircea M. Ionescu a spus povestea returului de la Arad în cartea sa, „Întâlniri care se uită greu”. Iar pasajul în care descrie momentele de final l-a citit chiar el, pentru Radio Timișoara:
În următorul tur, UTA a dat peste un adversar la fel de redutabil în acei ani: Steaua Roșie Belgrad. Echipa marelui Dragan Djaic, înconjurat de alte perle precum Filipovic, Ostojic, Acimovic și lista poate continua. UTA n-a mai avut suflu și inspirație pentru o nouă minune. Și a fost învinsă în ambele manșe de „Zvezda”: 3-0 la Belgrad și 3-1 la Arad.
În sezonul următor, 71/72, UTA avea să scrie din nou istorie, reușind cel mai lung parcurs din istoria participărilor sale în cupele europene. A atins sferturile ediției inaugurale a Cupei UEFA, fiind gruparea cu drumul cel mai lung în eurocupe din țara noastră în acel sezon. Un sezon în care, de pildă, Steaua a eliminat Barcelona din Cupa Cupelor!
Așadar, în primul tur, băieții lui „Coco” Dumitrescu au dat peste Austria Salzburg. În tur, la Arad, i-au învins cu 4-1 pe alb-violeți, prin reușitele lui Kun, Broșovschi, Bot și Domide. În retur, același Domide a deschis scorul în minutul 22, rezolvând în mare măsură calificarea. Care n-a fost însă departe de a le scăpa arădenilor, Austria învingând cu 3-1.
În faza următoare, UTA s-a întâlnit cu polonezii de la Zaglebie Walbrzych. Coșmarul polonez din urmă cu doi ani, de la acel 1-10 la „general” cu Legia, nu s-a mai repetat. Chiar și așa, a fost o „dublă” sub semnul echilibrului: 1-1 în Polonia – cu Broșovschi marcând golul egalizator în minutul 86, și 2-1 la Arad – cu Domide și Kun pe lista marcatorilor.
În optimile de finală, UTA a ajuns față în față cu reprezentanta unui fotbal puternic, cel portughez. Cel al marelui Eusebio. Adversara arădenilor a fost Vitoria Setubal. Prima manșă s-a disputat în fieful textiliștilor și a marcat una dintre victoriile de răsunet ale acestei generații: 3-0, goluri Domide, Sima și Kun. În retur, golul lui Jose Mari a fost insuficient pentru a pune în pericol calificarea arădenilor. Un 1-0 doar de palmares pentru Vitoria.
Drumul UTA-ei s-a oprit în sferturile de finală, în luna martie a anului 1972. Alb-roșii au întâlnit Tottenham Hotspur. O londoneză, ca și Arsenal, clubul care a constituit sursa de inspirație pentru nașterea „Bătrânei Doamne”. La Arad, în prima manșă, Spurs s-a impus cu 2-0, prin reușitele lui Morgan și England din prima repriză. Dar în retur, UTA a stârnit panică pe White Heart Lane. Domide a deschis scorul în minutul 62, fiind apoi la un pas de a egala situația la general. Golul său de 0-2 a fost anulat în mod total nejustificat, după cum au declarat la acea vreme jucătorii arădeni.
UTA – Tottenham, martie 1972 | foto: Viorel Muscă
Liniștea a fost adusă însă de golul lui Gilzean, din minutul 80, care a și stabilit rezultatul final, 1-1. Londonezii au mers mai departe pe un drum pe care l-au încheiat cu trofeul în brațe, după o finală contra conaționalilor de la Wolverhampton Wanderers.
Fundașul de fier al UTA-ei, Gavrilă Birău, își amintește că performanța din acel sezon a fost și ea majoră, dar a rămas în umbra celei din 1970, când roș-albii eliminau Feyenoord:
Ultimul bal european pentru UTA s-a consemnat în următoarea stagiune, 72-73 și tot în Cupa UEFA. Un drum scurt, încheiat după „dubla” din primul tur, cu suedezii de la IFK Norrkoping. A fost 1-2 la Arad și 0-2 pe tărâm scandinav. Ce ar fi de reținut din aceste două jocuri? Faptul că în ambele a înscris, câte o dată, căpitanul lui IFK, Ove Kindvall. Nimeni altul decât starul lui Feyenoord din 1970. O mică revanșă personală pentru marele fotbalist suedez, dar care n-a mai putut șterge cu buretele ceea ce se întâmplase cu doi ani în urmă. „A opta minune a lumii” avea să rămână povestea preferată a utiștilor, transmisă din generație în generație.
