Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Compania de Transport Public Arad plăteşte pentru curent de zece ori mai mult decât anul trecut

Compania de Transport Public Arad este nevoită să cumpere energie electrică la un preţ de aproape zece ori mai mare decât în 2021.

Compania de Transport Public Arad plăteşte pentru curent de zece ori mai mult decât anul trecut

Articol de Radio Timișoara, 19 ianuarie 2022, 13:35

Din acest motiv, CTP are nevoie de subvenţii de două ori mai mari în acest an, adică de peste 50 de milioane de lei, dar ia în calcul inclusiv reorganizarea unor curse.

Directorul CTP Arad, Claudiu Godja, spune că la finalul anului trecut a fost încheiat un contract pentru achiziţie de energie electrică valabil doar două luni, respectiv ianuarie şi februarie 2022, în speranţa că tarifele vor mai scădea. Preţul de achiziţie este însă de aproximativ zece ori mai mare decât în contractul anterior.

“Suntem nevoiţi să plătim, cel puţin în ianuarie şi februarie, un preţ de 2.150 lei/MW, faţă de 233 de lei/MW anul trecut. Factura din ianuarie, care reflectă un consum estimat pe luna în curs, pentru că de acum plătim factura pe luna în curs, deci anticipat, se ridică la 2,4 milioane de lei. Spre comparaţie, factura de luna trecută a fost de 350.000 de lei. Aceste scumpiri au un impact important asupra costurilor de operare, motiv pentru care în 2022 estimăm că vom avea nevoie de subvenţii de la Consiliul Local Municipal Arad aproape de două ori mai mari decât anul trecut”, a spus Godja.

El a precizat că societatea are un consum mediu lunar de 750 MW, care este însă mai ridicat pe timpul iernii.

În 2021, compania a obţinut de la bugetul local al oraşului subvenţii totale de aproximativ 28 de milioane de lei. CTP are nevoie de o sumă mult mai mare, care să acopere nu doar scumpirea energiei electrice, dar şi preţurile mai mari la carburanţi, mai ales motorină.

În prezent, compania este 520 de salariaţi şi un parc format din circa 120 de tramvaie şi 110 de autobuze, din care jumătate operează în fiecare zi.

 

Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 17:08

Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a 7,8 milioane de lei din fondul de rezervă pentru 24 de comune din județ și pentru Mitropolia...

Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă
Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 16:51

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație

Comunele Dumbrăvița, Sânandrei și Peciu Nou primesc finanțare de la Consiliul Județean Timiș pentru proiecte în educație. Liderul...

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație
Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 13:24

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței

Studenții care se mută în Timișoara pentru noul an universitar vor avea mai puține drumuri de făcut pentru stabilirea reședinței. Potrivit...

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței
autobuz RATT
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 10:32

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT

Au fost discuții tensionate în Consiliul Local Timișoara pe tema sumei de 1,3 milioane de lei la STPT, reprezentând majorări salariale acordate...

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 19:37

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”

Ședința de Consiliu Local e astăzi a fost, „deocamdată”, ultima la care Dominic Fritz a participat în calitate de primar. La finalul...

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 17:43

Radu Miruță, la Timișoara: 7.000 de oameni noi intră în rândurile Armatei Române

Ministrul Radu Miruță a declarat, la Timișoara, că Armata României își consolidează atât efectivele, cât și dotarea militară. Miruță a...

Radu Miruță, la Timișoara: 7.000 de oameni noi intră în rândurile Armatei Române
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 14:25

Utilajele au intrat pe teren pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”

Patru dintre foraje vor ajunge la o adâncime de 25 de metri, iar celelalte patru vor fi realizate până la 30 de metri. Informațiile obținute în...

Utilajele au intrat pe teren pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”
Administrație & politică luni, 21 septembrie 2026, 20:13

Nou centru destinat seniorilor vulnerabili din Timișoara

Primăria Timișoara construiește pe strada Lorena un nou centru destinat asistenței și recuperării persoanelor vârstnice. Lucrările au...

Nou centru destinat seniorilor vulnerabili din Timișoara