Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Corvinul a dat șapte goluri locului al șaptelea din Seria 7 | AUDIO

Corvinul Hunedoara a început în forță anul 2022. Liderul Seriei 9 din liga a treia de fotbal au întâlnit Progresul Ezeriş (locul 7 în Seria a 7-a), de care au trecut cu 7-0 (3-0), pe teren propriu.

Corvinul a dat șapte goluri locului al șaptelea din Seria 7 | AUDIO

Articol de Adrian Schindarli, 30 ianuarie 2022, 09:26

Antrenorul gazdelor, Florin Maxim, a rulat tot lotul avut la dispoziţie. Buş a deschis scorul, după zece minute, cu un şut plasat, sub bară, de la 16 metri, pentru ca nou-venitul Roşu să dubleze avantajul „corbilor”, în minutul 36. Arnăutu a stabilit apoi scorul pauzei, în minutul 42, după o fază frumoasă de joc constuită în flancul drept de Simon şi Roşu – cel din urmă „aşezând” cu călcâiul.

În actul secund, Hergheligiu a punctat la prima atingere de balon, în minutul 46, pentru ca mai apoi Antonio Dumitru să înscrie şi el, din careul de şase metri, după o acţiune în flancul drept. Finalul de meci i-a aparţinut lui Herghelegiu, golgheterul Corvinului din acest sezon realizând un hattrick, după faze rapide de contraatac.

Concluziile au fost formulate de Florin Maxim:

Următorul amical al Corvinului va fi, vineri, acasă, cu Şoimul Băiţa (L4 Hunedoara).

UVT încearcă accesul în semifinalele Campionatului European Universitar
Fotbal joi, 31 iulie 2025, 17:00

UVT încearcă accesul în semifinalele Campionatului European Universitar

La Camerino (Italia), timișorenii au meci mâine (vineri), de la ora 17, ora noastră, cu finalndezii de la Universitatea din Jyvaskyla. Nordicii au...

UVT încearcă accesul în semifinalele Campionatului European Universitar
Surprize în primul tur al Cupei României
Fotbal joi, 31 iulie 2025, 08:50

Surprize în primul tur al Cupei României

S-au disputat șase jocuri de interes pentru zona noastră. Nu au lipsit surprizele, cea mai mare fiind înfrângerea formației din Ghiroda de...

Surprize în primul tur al Cupei României
AUDIO / Benga: ”Pentru mine, un meci UTA-Petrolul e special”
Fotbal miercuri, 30 iulie 2025, 16:21

AUDIO / Benga: ”Pentru mine, un meci UTA-Petrolul e special”

Unul dintre purtătorii banderolei de căpitan, din lotul UTA-ei a fost provocat să vorbească despre confruntarea de vineri seara, ora 21,30, la...

AUDIO / Benga: ”Pentru mine, un meci UTA-Petrolul e special”
Szabolcs Kilyen, jucătorul Corvinului
Fotbal miercuri, 30 iulie 2025, 11:51

Szabolcs Kilyen, jucătorul Corvinului

Corvinul Hunedoara a oficializat această nouă sosire, după ce l-a testat pe Szabolcs Kilyen în amicalul de la finele săptămânii trecute, cu...

Szabolcs Kilyen, jucătorul Corvinului
Fotbal miercuri, 30 iulie 2025, 08:23

UTA are doi jucători în echipa etapei a 3-a a Superligii

E vorba despre mijlocașul Alin Roman, care a marcat superbul gol al victoriei de sâmbătă, cu Hermannstadt, dar și despre tânărul fundaș Mark...

UTA are doi jucători în echipa etapei a 3-a a Superligii
Fotbal marți, 29 iulie 2025, 07:24

Dan Alexa a condus primul antrenament al Politehnicii Timișoara

„Chirurgul” l-a înlocuit pe Cristian Gălan, cel care a condus pentru ultima oară seniorii lui Poli în amicalul de sâmbătă, cu CSC...

Dan Alexa a condus primul antrenament al Politehnicii Timișoara
Fotbal duminică, 27 iulie 2025, 14:34

AUDIO / Lincar, nemulțumit după ultimul amical: ”Îmi doresc să fi fost un accident”

Orădenii au cedat cu 1-0 în partida cu CSM Olimpia Satu Mare, o echipă nou-promovată în liga secundă, dar care a reuşit să facă diferența,...

AUDIO / Lincar, nemulțumit după ultimul amical: ”Îmi doresc să fi fost un accident”
Fotbal duminică, 27 iulie 2025, 12:17

AUDIO / Amicalele CSM-ului reșițean, din Slovenia, au evidențiat un nou marcator

Din cele patru meciuri disputate în Slovenia, trei au fost victorii, iar un meci s-a terminat cu înfrângere în min 90. În stagiul de la Rogla,...

AUDIO / Amicalele CSM-ului reșițean, din Slovenia, au evidențiat un nou marcator