Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vemea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat și va deveni în general instabilă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, mai ales la câmpie. Cerul va prezenta înnorări temporare, după-amiaza mai ales la munte, iar seara și noaptea și în restul regiunilor. Vor fi averse locale, descărcări electrice și izolat posibil grindină și vijelii. Izolat vor fi cantități de precipitații de peste 25 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte, dar și asociate averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 38 de grade, iar cele minime între 16 și 21 de grade.
Mâine, vremea se va răcori și va fi instabilă. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei și pe arii extinse vor fi averse însoțite și de descărcări electrice. Pe arii restrânse vor fi cantități de precipitații de peste 30 l/mp și vor fi condiții de grindină. Noaptea, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Vântul va prezenta intensificări temporare ziua, mai ales asociate averselor, apoi va sufla slab la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 29 de grade, iar cele minime între 13 și 17 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

Vremea în Banat și Crișana
Foto: Foto: pixabay

Articol de Radio Timișoara, 5 iulie 2022, 08:24

Vremea se încălzește în Banat
Meteo marți, 20 octombrie 2026, 04:50

Vremea se încălzește în Banat

Vremea se va menține apropiată de valorile normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe...

Vremea se încălzește în Banat
Vremea în vestul țării; temperaturile ajung la 21 de grade
Meteo luni, 19 octombrie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării; temperaturile ajung la 21 de grade

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar ploile slabe vor fi posibile...

Vremea în vestul țării; temperaturile ajung la 21 de grade
Informare meteo de vânt puternic în sudul Banatului și la munte
Meteo duminică, 18 octombrie 2026, 19:02

Informare meteo de vânt puternic în sudul Banatului și la munte

O informare meteorologică privind intensificări ale vântului este valabilă din 18 octombrie, ora 10:00, până în 20 octombrie, ora 02:00....

Informare meteo de vânt puternic în sudul Banatului și la munte
Vremea se încălzește ușor în Banat și Crișana
Meteo duminică, 18 octombrie 2026, 07:56

Vremea se încălzește ușor în Banat și Crișana

Vremea se încălzește ușor astăzi în vestul țării, cerul va fi parțial noros, iar izolat sunt posibile ploi slabe și de scurtă durată....

Vremea se încălzește ușor în Banat și Crișana
Meteo sâmbătă, 17 octombrie 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi răcoroasă, iar cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse va ploua slab și la altitudini de peste 1700 m vor fi...

Vremea în Banat și Crișana
Meteo vineri, 16 octombrie 2026, 10:17

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse va ploua slab iar la munte vor fi precipitații mixte. Vântul va...

Vremea în vestul țării
Meteo miercuri, 14 octombrie 2026, 12:13

Informare meteo: vânt puternic în sudul Banatului; lapoviță și ninsoare la munte

Meteorologii au emis o informare privind intensificările vântului și precipitațiile mixte la altitudini mari, valabilă până vineri, 16...

Informare meteo: vânt puternic în sudul Banatului; lapoviță și ninsoare la munte
Meteo miercuri, 14 octombrie 2026, 07:48

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general frumoasă dar răcoroasă. Cerul va fi variabil, temporar noros noaptea. Vântul va sufla slab la moderat, cu...

Vremea în Banat și Crișana