Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Centru de recuperare pentru pacienţi cu sechele provocate de afecţiuni motorii, la Lovrin

Un Centru de recuperare medicală pentru pacienţi cu sechele provocate de afecţiuni motorii va fi construit în localitatea timișeană Lovrin.
Investiția se ridică la aproximativ 43 de milioane de lei, iar viitorul centru va funcţiona ca secţie externă a Spitalului Judeţean Timişoara.
“Prin realizarea secţiei de recuperare medicală complexă în Lovrin se vor putea prelua pacienţii Spitalului Orăşenesc Sânnicolau Mare şi ai Spitalului Dr. Karl Diel Jimbolia, fiind amplasată la jumătatea distanţei dintre centrele spitaliceşti – cele mai mari din zona de vest a judeţului. De asemenea, secţia de recuperare din comuna Lovrin va valorifica resursele geotermale ale zonei, un element definitoriu în scopul secţiei de recuperare. Centrul vine în sprijinul celor care au sechele în urma unor traumatisme, accidente sau după operaţii ori anumite afecţiuni care le-au afectat capacitatea motorie”, spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa.
Consultaţiile şi evaluările vor fi realizate de medici specialişti de recuperare, iar tratamentele vor fi efectuate în condiţii de ambulatoriu şi, după caz, de internare continuă.
Capacitatea centrului va fi de 43 de paturi, care se vor împărţi în aproximativ 21 saloane. Totodată, în exterior se va realiza o piscină cu acoperire retractabilă.
Contractul a fost semnat, iar firma va avea 150 de zile la dispoziţie de la data ordinului de începere.

Centru de recuperare pentru pacienţi cu sechele provocate de afecţiuni motorii, la Lovrin

Articol de Radio Timișoara, 7 decembrie 2022, 08:59

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică vineri, 6 noiembrie 2026, 23:57

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație

În 2020, după ce soțul ei și principalii opozanți au fost aruncați în închisoarea de regimul condus de Alexander Lukashenko, Sviatlana...

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 18:44

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei

O reacție mai puternică după anexarea Crimeei ar fi prevenit invazia pe scară largă din Ucraina, susține fosta ministră de Externe Oana Țoiu,...

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere