Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Trei pârtii pregătite pentru schiori în stațiunea Straja

Stratul de zăpadă în staţiunea Straja atinge aproape 30 de centimetri, iar trei pârtii sunt pregătite pentru schiorii care doresc să practice sporturile de iarnă la acest sfârşit de săptămână.
“Sunt deja funcţionale pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, iar la acest sfârşit de săptămână vor fi gata pregătirile pentru deschiderea pârtiei Mutu. Calitatea pârtiilor este mai mult decât bună, ele putând fi apreciate cu nota 8 din 10”, spune şeful Formaţiei Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Salvamontiştii se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti în aceste zile, având în vedere calitatea pârtiilor existente.
Accesul în staţiunea Straja se poate face cu maşina pe drumul judeţean care pleacă din Lupeni. Drumul a fost curăţat, iar carosabilul este fără zăpadă.
Deocamdată nu a fost activată bariera de la intrarea în staţiune, astfel că turiştii pot ajunge cu maşina până la cabane. Se recomandă ca după descărcarea bagajelor, autoturismele să fie duse în parcarea de la intrarea în staţiune pentru ca maşinile ambulanţei să poată interveni rapid, la nevoie.

Trei pârtii pregătite pentru schiori în stațiunea Straja
Foto: Foto: skistraja.ro

Articol de Radio Timișoara, 10 decembrie 2022, 06:00 / actualizat: 10 decembrie 2022, 8:56

lunca timisului cx 2026
luni, 26 octombrie 2026, 14:38

Lunca Timișului CX 2026: ultima săptămână de înscrieri la cursele de ciclocros, MTB și alergare

Evenimentul sportiv internațional Lunca Timișului CX marchează zece ani de la prima ediție în weekendul 14-15 noiembrie 2026. Competiția...

Lunca Timișului CX 2026: ultima săptămână de înscrieri la cursele de ciclocros, MTB și alergare
Sister act Teatrul german timisoara
luni, 26 octombrie 2026, 13:57

Programul lunii noiembrie la Teatrul German de Stat Timișoara

De la povești pline de umor, muzică și energie, până la spectacole care explorează complexitatea relațiilor umane, mecanismele puterii,...

Programul lunii noiembrie la Teatrul German de Stat Timișoara
Juridic | Asigurarea de călătorie: ce despăgubiri poți primi pentru pierderea bagajului
luni, 26 octombrie 2026, 13:41

Juridic | Asigurarea de călătorie: ce despăgubiri poți primi pentru pierderea bagajului

Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice. Astăzi voi răspunde unui ascultător care ne-a...

Juridic | Asigurarea de călătorie: ce despăgubiri poți primi pentru pierderea bagajului
Arădenii primesc căldură de marți seara. Apa caldă, oprită temporar
luni, 26 octombrie 2026, 11:06

Arădenii primesc căldură de marți seara. Apa caldă, oprită temporar

Arădenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă, după ce furnizarea de la CET Hidrocarburi a fost oprită luni...

Arădenii primesc căldură de marți seara. Apa caldă, oprită temporar
luni, 26 octombrie 2026, 10:57

Informare meteo de vreme rece, ninsori și vânt la munte

Vremea se răcește la munte, unde sunt prognozate ploi, lapoviță și ninsoare, dar și intensificări ale vântului. Informarea meteorologică...

Informare meteo de vreme rece, ninsori și vânt la munte
luni, 26 octombrie 2026, 10:53

Primă de stabilitate pentru tinerii care se angajează pentru prima dată

Tinerii sub 30 de ani care își găsesc primul loc de muncă pot beneficia de o primă de stabilitate, acordată pe o perioadă de doi ani....

Primă de stabilitate pentru tinerii care se angajează pentru prima dată
luni, 26 octombrie 2026, 10:47

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă

Noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara urmează să fie ocupată integral luna viitoare, când sunt programate...

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă
luni, 26 octombrie 2026, 10:31

Dumitru Prunariu: Spionajul din spațiu nu înseamnă război

Manevrele prin care sateliții unor mari puteri se apropie de aparatele spațiale ale altor state fac parte din activități de supraveghere și...

Dumitru Prunariu: Spionajul din spațiu nu înseamnă război