La Straja, schiorii pot să urce cu telescaunul până în vârful Straja, la 1.868 metri altitudine. Stratul de zăpadă are o grosime medie de o jumătate de metru.
Specialiștii lucrează la degivrare și la repunerea cablului pe poziția corectă, urmând ca instalația să fie testată.
Ninsorile abundente au adus un strat impresionant de zăpadă în stațiunea Straja, unde în unele zone grosimea ajunge la doi metri și jumătate. Toate pârtiile sunt deschise, cu excepția celor din zona Canal și vârful Straja, iar salvamontiștii recomandă prudență maximă turiștilor.
Este o tradiție care durează de peste 20 de ani la schitul din stațiunea hunedoreană Straja.
Salvamontiștii avertizează asupra riscului de avalanşă în zona cornişelor expuse la vânt, unde zăpada adunată poate pleca la vale.
Instalaţia este amplasată în imediata apropiere a pârtiei de schi Baloo, folosită cel mai mult de copii.
Administratorii domeniului schiabil estimează că, datorită zăpezii artificiale, două pârtii vor putea fi folosite de turiști, stratul de zăpadă ajungând deja la aproximativ 20 de centimetri.
O drumeţie la munte poate fi una dintre variantele bune pentru petrecerea timpului liber, la finalul acestei minivacanţe.
Cabanierii din Straja s-au pregătit pentru sărbătoarea de Paște și spun că noaptea de Înviere este special la schitul din staţiune.
Ursul Baloo a fost găsit în anul 2000, abandonat în pădurea din zona Polatiște.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 69 de apeluri prin care se solicita intervenția salvatorilor montani.
În multe din cazuri a fost nevoie de transportul victimelor la spital pentru îngrijiri medicale.
Toate staţiunile montane din judeţul Hunedoara sunt pregătite, în weekend, pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Principalele cauze ale accidentărilor au fost aglomeraţia şi nerespectarea regulilor la coborâre.
Staţiunile montane din judeţul Hunedoara sunt pline de turişti care au preferat să-şi petreacă o minivacanţă de câteva zile în Râuşor, Parâng sau Straja.
Sezonul de schi se anunță aglomerat în preajma Sărbătorii Crăciunului şi a Anului Nou.
Stratul de zăpadă pe pârtiile din Straja este cuprins între 35 și 40 de centimetri.
Administratorii pârtiilor din staţiunea Straja sunt sceptici în privinţa deschiderii sezonului de schi, în acest weekend. Cu toate că tunurile de zăpadă artificială au funcţionat, vremea relativ caldă din această săptămână a avut efecte negative asupra pârtiilor.
Toamna a transformat natura într-un tablou cu nuanțe arămii, iar vremea este încă bună pentru drumeții. Salvamontiștii recomandă să fim precauți atunci când alegem traseele la munte și, mai ales, să nu mergem singuri în drumeție.
Vara este anotimpul de foc pentru salvamontişti, odată ce turiştii care vor să scape de căldura din oraşe, pleacă la munte în Retezat sau în Parâng.
O excursie la munte poate fi una dintre variantele bune pentru petrecerea timpului liber la final de săptămână. Pentru ca drumeţia să se încheie într-un mod fericit, turiștii trebuie să țină cont de mai multe reguli, iar prima dintre ele se referă, obligatoriu, la consultarea prognozei meteo.
Staţiunea Straja, din Valea Jiului, este locul de întâlnire al celor care doresc să participela tradiţionala Nedeie a Sânzienelor, un obicei păstrat de sute de ani.
Copilul a căzut de la o înălțime de circa patru până la cinci metri, din telescaunul care rula pe una dintre pârtiile din stațiunea...
Aproximativ 5.000 de turişti se află în staţiunea Straja, din Valea Jiului, unde sunt deschise patru pârtii de schi. În stațiunea Straja se...
Stațiunile montane din Valea Jiului sunt o opțiune pentru finalul de săpămână, pentru că se schiază bine deși vremea a fost mai...
Turiștii au la dispoziție șase pârtii de schi funcționale în stațiunea montană Straja din Valea Jiului. O nouă pârtie de schi a fost...
Staţiunea Straja poate reprezenta una dintre destinaţiile acestui sfârşit de săptămână. În stațiunea Straja din Valea Jiului sunt...
Trei pârtii sunt deschise în stațiunea Straja din Valea Jiului, însă vântul bate cu putere la peste 1.300 de metri...
Foto: Facebook-Complex Montana - Straja Telescanunul de la Straja va fi repornit duminică, după o pauză de câțiva ani în care nu a...
Foto: skistraja.ro Patru pârtii sunt disponibile pentru schi în staţiunea Straja, la acest sfârşit de săptămână. Salvamontiștii...
Foto: skistraja.ro Staţiunea Straja, din Valea Jiului, oferă condiţii bune de schi la acest sfârşit de săptămână. Stratul de zăpadă pe...
Sursa foto: pixabay.com Salvamontiştii din staţiunea Straja atrag atenţia turiştilor asupra riscului de avalanşă prezent la altitudini mai...
Foto: skistraja.ro În Staţiunea Straja din Valea Jiului sunt deschise trei pârtii, iar zăpada bătută cu ratracul are o grosime de circa 30 de...
Foto: skistraja.ro Iubitorii sporturilor de iarnă pot practica schiul în condiții bune în stațiunea Straja din județul Hunedoara. Stratul de...
Foto: Vila Alpin Straja Turiștii care ajung în stațiunea Straja din județul Hunedoara vor avea un motiv de bucurie în minivacanța de Ziua...
Iubitorii de schi nu mai au mult de așteptat până la deschiderea sezonului. Complexul Montan Straja a anunțat că se pregătește pentru...
O excursie la munte poate fi una dintre variantele bune pentru petrecerea timpului liber la acest sfârşit de săptămână. Pentru ca drumeţia să...
Elevi din toată țara au ajuns la Timișoara, unde se pregătesc pentru concursul național interdisciplinar Universul Freinet – TM23...
Foto: arhiva Cea mai lungă procesiune religioasă din România care rememorează patimile Mântuitorului Isus Hristos, va fi refăcut pentru al...
Pârtiile din staţiunile montane din județul Hunedoara, se prezintă în condiţii bune pentru schi la acest sfârşit de săptămână. În...
Sezonul de schi continuă în staţiunile montane din judeţul Hunedoara, iar vremea le-a permis administratorilor pârtiilor să lucreze la...
Toate pârtiile din staţiunea Straja se prezintă în condiţii foarte bune pentru schi. Salvamontiștii apreciază starea pârtiilor cu nota 9, pe...
Toate locurile de cazare din staţiunea Straja au fost rezervate pentru următoarele două săptămâni. Elevii din mai multe judeţe au intrat în...
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul copilului de trei ani şi jumătate care a decedat după ce a fost găsit...
Un strat proaspăt de zăpadă s-a aşternut pe domeniul schiabil din staţiunea Straja. Sunt pregătite pârtiile Mutu, Platoul Soarelui,...
Ziua mondială a zăpezii va fi marcată duminică, la Straja, în Valea Jiului, unde copiii vor avea posibilitatea să participe la cursuri de schi...
Sezonul de schi se deschide astăzi în staţiunea Râuşor, din Munţii Retezat, iar zăpada care a căzut în ultimele zile s-a așternut...
Ninsorile căzute în ultimele 24 de ore au adus în staţiunea Straja din Valea Jiului un strat de zăpadă proaspătă de aproximativ 30 de...