Ascultă Radio România Timișoara Live • 

CNA respinge atitudinea ministrului austriac de Interne faţă de jurnaliştii români

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adresat o scrisoare deschisă ambasadorului Austriei la Bucureşti, Adelheid Folie, în care dezaprobă modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, după votul negativ acordat ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen, în timp ce acesta acorda interviuri altor ziarişti.
“În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi de for care veghează la respectarea dreptului la liberă exprimare, CNA îşi manifestă dezaprobarea faţă de modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnalişti. Imaginile pe care întreaga Europă le-a putut vedea ieri, 8 decembrie 2022, după votul negativ dat de Austria în cazul aderării României la spaţiul Schengen, surprind un gest prin care presa este catalogată ca fiind un pericol”, se arată într-un comunicat de presă al CNA.
Membrii CNA consideră că, “indiferent de cât de dificil este un moment politic, presa trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa celor care ocupă vremelnic funcţii publice”.
„Îndepărtarea jurnaliştilor români este un gest care nu are nicio legătură cu valorile democratice, nefiind în concordanţă cu ceea ce înseamnă libertatea presei ca valoare fundamentală a Uniunii Europene. Totodată, CNA consideră că o astfel de atitudine încalcă dreptul la corecta informare a cetăţenilor români. Misiunea Consiliului Naţional al Audiovizualului este de a asigura un climat bazat pe liberă exprimare şi responsabilitate faţă de public în domeniul comunicării audiovizuale, iar cetăţenii români au dreptul de a fi informaţi şi nu ignoraţi. Membrii Consiliului îşi exprimă solidaritatea cu jurnaliştii acreditaţi la Bruxelles şi speră ca, fiind un caz fără precedent la un asemenea nivel european, să fie şi unul singular. Consiliul are convingerea că statul austriac, în ansamblul său, respinge astfel de comportamente şi respectă dreptul la corecta informare a cetăţenilor români”, se arată în comunicat.

CNA respinge atitudinea ministrului austriac de Interne faţă de jurnaliştii români

Articol de Radio Timișoara, 9 decembrie 2022, 19:52

Vremea în vestul țării
vineri, 25 septembrie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi schimbătoare, cu temperaturi ușor sub cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros în prima parte, când...

Vremea în vestul țării
Centrul de recuperare cu ape termale de la Lovrin poate deschide drumul turismului balnear
joi, 24 septembrie 2026, 20:28

Centrul de recuperare cu ape termale de la Lovrin poate deschide drumul turismului balnear

Localitatea Lovrin ar putea cunoaște o dezvoltare importantă odată cu finalizarea Centrului de Recuperare al Spitalului Județean Timiș,...

Centrul de recuperare cu ape termale de la Lovrin poate deschide drumul turismului balnear
Timișoara Jazz Festival. Jaga Jazzist, cap de afiș la ediția din acest an
joi, 24 septembrie 2026, 20:18

Timișoara Jazz Festival. Jaga Jazzist, cap de afiș la ediția din acest an

Norvegienii de la Jaga Jazzist sunt cap de afiș la Timișoara Jazz Festival, care propune timp de trei zile artiști din New York, Copenhaga,...

Timișoara Jazz Festival. Jaga Jazzist, cap de afiș la ediția din acest an
Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul
joi, 24 septembrie 2026, 19:59

Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul

Recuperarea unor terenuri și spații publice ocupate ilegal este una dintre realizările pe care Dominic Fritz spune că le consideră importante...

Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul
joi, 24 septembrie 2026, 19:49

Festivalul SIMULTAN, la start. Un nou format pentru anul viitor

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului SIMULTAN aduce la Timișoara experimente sonore și vizuale realizate de artiști români și străini, dar și...

Festivalul SIMULTAN, la start. Un nou format pentru anul viitor
joi, 24 septembrie 2026, 19:30

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine mai mult decât un traseu turistic. Prin proiectul Terra Memoriae, inițiat de Tășuleasa Social și UmanEast pentru...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
joi, 24 septembrie 2026, 18:17

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională

Competiția s-a întrerupt pentru o pauză lungă, de aproape trei săptămâni, în Superliga și Liga a II-a de fotbal. Aproape toate...

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
joi, 24 septembrie 2026, 11:23

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”

SCM USV Timișoara are întreg lotul valid pentru finala Ligii de Rugby. Bănățenii sunt câștigătorii sezonului regular și înfruntă Dinamo,...

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”