Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zeci de organizații și angajatori, prezenți la Zilele Carierei de la Timișoara

Aproape 60 de angajatori și organizații caută, în aceste zile, candidați pentru slujbe cu normă întreagă sau fracțiune de normă și practicanți pentru perioada de vară.
O nouă ediție a târgului Zilelor Carierei a debutat la Timișoara, ocazie cu care tinerii, cu precădere cei din anii mai mari de studiu, pot să prospecteze piața muncii. Ediția din acest an e foarte bogată în oferte, de la locuri de muncă până la burse în străinătate și competiții sportive.
“Suntem la a XXII-a ediție a Zilelor Carierei, avem o participare numeroasă, cred că sunt peste 60 de companii și reprezentanți ai organizații lor naționale. Diferența constă în implicarea tuturor, în dorința atât a studenților, cât și a angajatorilor, de a colabora, ceea ce este benefic pentru studenții și viitorii noștri absolvenți și ceea ce ne dorim cu toții până la urmă, pentru că aceasta este rolul universității de a fi implicat activ în viața societății și de a furniza competență pe piața muncii”, spune prorectorul Universității Politehnica Timișoara, Alina Dumitrel.
Târgul este deschis astăzi și mâine până la ora 17:00, la Cantina Universității Politehnica din Complexul studențesc din Timișoara.

Zeci de organizații și angajatori, prezenți la Zilele Carierei de la Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 25 aprilie 2023, 16:28

Ascultați reportajul realizat de Ioana Sapianu.

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:00

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”

Au trecut 37 de ani de la Revoluția din 1989, dar sacrificiul celor care au luptat pentru libertate nu trebuie uitat. Este mesajul Sviatlanei...

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Social marți, 10 noiembrie 2026, 19:42

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor

Inspectoratul Școlar Județean Timiș încearcă să găsească oameni dispuși să preia conducerea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara....

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 15:54

Investigații radiologice, CT și RMN, disponibile la Spitalul Municipal Timișoara

Pacienții Spitalului Municipal Timișoara pot beneficia de investigații radiologice, tomografii computerizate și examinări RMN atât pe durata...

Investigații radiologice, CT și RMN, disponibile la Spitalul Municipal Timișoara
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:29

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1

Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Timișoara, unde sunt executate lucrări la carosabil. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:21

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi mers la locuința celor două rude, ar fi forțat poarta și ar fi intrat fără drept în curte. Acolo ar...

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei