AUDIO / 110 ani de fotbal la Gara Mare – Episodul 3: Bombardament și reconstrucție

Stadionul „Chinezul”, cunoscut după Marea Unire drept Arena Sportivă și mai apoi ca stadionul „Banatul” a fost principalul pol al fotbalului timișorean în perioada interbelică. A servit drept casă pentru Chinezul în perioada sa de glorie din anii 20, dar a fost utilizată și de alte grupări din oraș: C.A.T., Unirea, Banatul sau Sparta-CFR. În anii 20-30, în Timișoara au apărut și alte arene – „Electrica”, „Politehnica”, „RGMT”, s-au amenajat terenuri în Ronaț, în Fratelia, în Freidorf, în Ghiroda, însă tot stadionul din spatele Gării din Iosefin, numită după Unire „Gara Domnița Elena”, a rămas principalul reper. Asta până în noaptea dinspre 16 spre 17 iunie 1944.

Articol de Gabriel Toth, 13 mai 2023, 12:55

La câteva minute după miezul nopții, cerul de deasupra Timișoarei a fost brăzdat de 44 de avioane anglo-americane. La ora 0 și 7 minute au început să sune sirenele, iar după nici cinci minute s-a dezlănțuit o veritabilă ploaie de bombe. Principala țintă a fost chiar Gara Mare a orașului, cu întregul său complex feroviar (al treilea ca importanță după stațiile de triaj de la București și Ploiești). Din fericire, s-a înregistrat doar o singură victimă, un bărbat surprins de bombardament în incinta gării, restul populației din zona Iosefin reușind să se adăpostească. Pagubele materiale au fost însă enorme: Gara a fost cuprinsă de flăcări, cu clădirea principală distrusă aproape în întregime (foto). Au fost avariate sau complet distruse Moara Bega, un șir de case de pe strada Circumvalațiunii, o parte a atelierelor CFR și… stadionul. Arena sportivă. Unul dintre proiectile a căzut aproape de mijlocul terenului de fotbal, care pe atunci avea latura mai lungă paralelă cu șinele de tren. De altfel, acesta a fost motivul pentru care reconstrucția stadionului a început, doi ani mai târziu, cu terenul de joc rotit la 90 de grade. Iar un alt obuz a distrus zona vestiarelor și o parte a tribunei, iar echipamentele echipelor Chinezul-CAMT și Banatul au ars.

Asupra zonei gării s-au mai abătut patru bombardamente ale aviației aliate: în 20, 23 și 24 iunie și, finalmente, la 3 iulie – cel mai violent dintre toate.

Despre reconstrucția arenei de la Gara Mare s-a vorbit abia după încheierea războiului și schimbarea regimului. Presa de după 23 august 1944 scria despre o problemă a fotbalului timișorean – nu neapărat legată doar de pierderea stadionului „Banatul”. Era o veritabilă temă de dezbatere lipsa unei infrastructuri civilizate pentru fotbalul din Timișoara, un subiect care, iată a revenit pe agendă după șapte-opt decenii! Ziarul „Szabad Szo”, organ oficial comunist, scria astfel: „Solul prost, argilos al terenurilor pune în pericol integritatea fizică a fotbaliștilor. Pe terenuri se formează un nor de praf în timpul meciurilor, care descurajează jucătorii și spectatorii să participe la spectacol și să viziteze terenurile de sport”. Aceste rânduri fuseseră publicate în toamna anului 1949, înaintea inaugurării noului stadion „CFR”, despre care același material afirma că „va elimina această veche deficiență a vieții sportive a Timișoarei”.

Construcția noului stadion de la Gara Mare a avansat într-un ritm pe care azi l-am considera rapid, însă mult mai lent față de așteptările autorităților vremii. După ce o parte a clădirilor și a rămășițelor vechiului stadion „Banatul” au fost îndepărtate, muncitorii de la CFR au început construcția noii arene în toamna anului 1946. În primul an, a fost amenajat terenul de joc, orientat perpendicular pe liniile de tren, deci cu o rotație de 90 de grade față de vechea suprafață, cum menționam mai devreme. Criza financiară acută și inflația galopantă au stopat însă lucrările în anul 1947, când materialele de construcție s-au putut obține cu foarte mare greutate. Abia din anul următor, odată cu un consistent sprijin financiar al Confederației Sindicatelor CFR, s-au putut relua lucrările, cu gazonarea propriu-zisă a terenului și realizarea unui sistem de drenaj foarte eficient, care a rezistat cu brio până în zilele noastre. A fost apoi construită o pistă de atletism modernă pentru acele vremuri și a fost înălțată o primă tribună – cea dinspre Blașcovici. Până în primăvara anului 1950, avea să rămână în picioare și structura de cărămidă a vechii tribune, din 1913, care s-a demolat odată cu începerea lucrărilor la tribuna dinspre Circumvalațiunii, care a găzduit facilități moderne pentru acei ani: pistă de atletism acoperită, bazin de refacere și saună.

Așadar, noul„CFR” a fost gata doar pe jumătate la data inaugurării, din 17 octombrie 1949. Cu toate acestea, evenimentul a fost unul grandios, salutat de public, în care oaspete a fost o echipă a muncitorilor feroviari din Ungaria. La fel cum se întâmplase și în 1913! Despre amicalul CFR – MATEOSZ Budapesta, în viitorul episod al poveștii noastre despre fotbalul de la Gara Mare.

Al treilea episod al serialului „110 ani de fotbal la Gara Mare”, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici:

Episoade anterioare:

Episodul 1 – De la tir, la ciclism și apoi la fotbal

Episodul 2 – Inaugurarea