Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișul nu are nicio tabără funcțională. Alin Nica: Cei de la București au găsit câte un pretext ca să nu ne predea aceste tabere

Județul Timișul nu mai deține nicio tabără școlară care să să poată funcționa în circuit destinat tinerilor.
Potrivit subprefectului Sorin Ionescu, singurele două ansambluri care ar putea fi reintroduse în circuit sunt cele de la Chevereș și Poieni Strâmbu.
“În momentul de față mai există două tabere, este vorba de tabăra de la Chevereș și tabăra de la Poieni Strâmbu, aparținând de UAT Pietroasa. Pe perioada pandemiei și în perioada imediat următoare, ele nu au fost funcționale și în același stadiu se află și în acest moment. Din datele pe care le avem, există deja demersuri ale autorităților locale pentru a prelua aceste tabere în administrare. Dacă îmi permiteți un punct de vedere personal, cred că aceasta ar fi și cea mai bună soluție pentru că aceasta se reintre într-un circuit turistic destinat tinerilor”, spune Sorin Ionescu.

Foto:

Articol de Radio Timișoara, 16 iunie 2023, 16:04

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat că instituția se străduiește încă de pe vremea predecesorului său, Călin Dobra, să ia în administrare taberele, dar nu reușește.
“Cei de la București de fiecare dată au găsit pretext juridic sau de oportunitate prin care să nu predea aceste tabere către noi. Mai întâi, mi s-a spus că nu sunt intabulate și trebuie să fie intabulate, după aceea că s-a spart Ministerul Tineretului și Sportului în două, în Ministerul Familiei și Tineretului, respectiv al Sportului, și că încă nu s-a făcut protocolul de predare-primire între cele două ministere cu privire la patrimoniu, iar acum, fiind rotativa și desființându-se practic Ministerul Sportului, trebuie să vedem unde, la ce ușă trebuie să batem în continuare și să insistăm ca aceste tabere să vină la noi”, spune președintele Consiliului Județean Timiș.

Alin Nica a mai declarat că instituția pe care o conduce ar avea capacitatea să reabiliteze și să pună în funcțiune cel puțin una dintre fostele tabere școlare din județul Timiș, dacă problema preluării de la Guvern se rezolvă.

Etichete:
Liderul PNL Timiș, despre desemnarea lui Adrian Veștea: „A venit ca un fulger, fără consultarea partidului”
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 15:56

Liderul PNL Timiș, despre desemnarea lui Adrian Veștea: „A venit ca un fulger, fără consultarea partidului”

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe liberalul Adrian Veștea să formeze un nou Guvern, fără consultarea partidului, este...

Liderul PNL Timiș, despre desemnarea lui Adrian Veștea: „A venit ca un fulger, fără consultarea partidului”
Mihai Fifor: „Pe noi ne interesează guvern care să ia în calcul propunerile PSD pentru programul de guvernare”
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 15:50

Mihai Fifor: „Pe noi ne interesează guvern care să ia în calcul propunerile PSD pentru programul de guvernare”

Președintele PSD Arad a transmis că propunerea președintelui de nominalizare a lui Adrian Veștea reprezintă un moment important în procesul de...

Mihai Fifor: „Pe noi ne interesează guvern care să ia în calcul propunerile PSD pentru programul de guvernare”
Reacții în vestul țării după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 13:30

Reacții în vestul țării după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

Primele reacții din vestul țării. după anunțarea lui Adrian Veștea ca premier desemnat de către președintele Nicușor Dan. Președintele PNL...

Reacții în vestul țării după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.
Ilie Bolojan, după desemnarea lui Adrian Veştea: un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 10:27

Ilie Bolojan, după desemnarea lui Adrian Veştea: un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a calificat drept „un act ostil” desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, menţionând...

Ilie Bolojan, după desemnarea lui Adrian Veştea: un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 09:26

Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat prim-ministru pe Adrian Veştea

Președintele Nicușor Dan a anunțat, astăzi, că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat. Șeful statului a mai informat că îl...

Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat prim-ministru pe Adrian Veştea
Administrație & politică sâmbătă, 13 iunie 2026, 07:39

Timișoara pregătește un nou forum internațional dedicat viitorului Europei. Primăria propune o finanțare de 500.000 de lei

Timișoara va găzdui în această toamnă prima ediție a „Timișoara Forum for European Values”, un nou forum internațional organizat de...

Timișoara pregătește un nou forum internațional dedicat viitorului Europei. Primăria propune o finanțare de 500.000 de lei
Administrație & politică sâmbătă, 13 iunie 2026, 07:29

Băncuțe solare smart pe străzile din oraşul arădean Pecica

Băncuţele clasice de pe străzile din oraşul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart, care vor furniza internet wi-fi gratuit şi vor avea...

Băncuțe solare smart pe străzile din oraşul arădean Pecica
Administrație & politică vineri, 12 iunie 2026, 19:38

Lucrările la Centura de Vest a Timișoarei avansează pe mai multe fronturi

Lucrările la Centura de Vest a Timișoarei sunt în plină desfășurare, la aproximativ o lună de la emiterea ordinului de începere. Potrivit...