Ascultă Radio România Timișoara Live • 

UTA a oficializat primele despărțiri după încheierea sezonului de toamnă

Prim-divizionara de fotbal UTA a început „curățenia de iarnă”. După disputarea ultimului meci oficial din 2023, 2-2 cu Universitatea Craiova, gruparea arădeană a trecut la desfacerea contractelor jucătorilor ce nu s-au impus în sezonul de toamnă.

UTA a oficializat primele despărțiri după încheierea sezonului de toamnă

Articol de Gabriel Toth, 22 decembrie 2023, 11:45

Primul plecat a fost atacantul olandez Kyvon Leidsman, utilizat în numai cinci jocuri de campionat, niciodată ca titular. Astăzi, UTA a anunțat despărțirea de danezul Frederik Holst, folosit de numai două ori în campionat – doar 15 minute în total.

Potrivit sportarad.ro, pe „lista neagră” s-ar mai afla bulgarul Markov, dar și inițiatorii revoltei de luni, Cătălin Carp și Reagy Ofosu. Conform aceleiași surse, există un interes din partea lui CFR Cluj pentru fundașul stânga Aly Abeid. Sunt totuși șanse mici ca mutarea să se realizeze în această iarnă, jucătorul concentrându-se mai mult pe participarea la Cupa Africii cu naționala Mauritaniei, unde poartă și banderola de căpitan.

 

Mexicul, primul lider din grupele Mondialului
Fotbal vineri, 12 iunie 2026, 07:36

Mexicul, primul lider din grupele Mondialului

Selecţionata de fotbal a Mexicului a învins echipa Africii de Sud cu scorul de 2-0, în partida inaugurală a Cupei Mondiale 2026, desfășurată...

Mexicul, primul lider din grupele Mondialului
Dumbrăvița mizează pe experiență și continuitate
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 18:59

Dumbrăvița mizează pe experiență și continuitate

Fundașul central Alin Șeroni, sosit în pauza de iarnă la Dumbrăvița, va continua încă un sezon. Experimentatul stoper a bifat 11 apariții...

Dumbrăvița mizează pe experiență și continuitate
Despărțiri confirmate la UTA
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 15:26

Despărțiri confirmate la UTA

Bătrâna Doamnă a confirmat, în această după amiază șase despărțiri de jucători din lotul cu care a fost abordat campionatul precedent. E...

Despărțiri confirmate la UTA
Andrej Fabry revine în vestul țării; noua alegere e Corvinul Hunedoara
Fotbal joi, 11 iunie 2026, 10:48

Andrej Fabry revine în vestul țării; noua alegere e Corvinul Hunedoara

La 29 de ani, Fabry ajunge la Hunedoara după un sezon petrecut la Universitatea Cluj, formație pentru care a bifat 37 de meciuri în toate...

Andrej Fabry revine în vestul țării; noua alegere e Corvinul Hunedoara
Fotbal miercuri, 10 iunie 2026, 19:09

Jucător de Mondial, la Corvinul

În vârstă de 25 de ani, Mohammad este titular în naționala țării sale, cu care participă, în această vară, la Campionatul Mondial din...

Jucător de Mondial, la Corvinul
Fotbal miercuri, 10 iunie 2026, 18:53

Andrei Burlacu, din Banatul de munte în cel de câmpie

Burlacu s-a aflat la final de contract cu formația din Valea Domanului. În cea mai recentă ediție de campionat a adunat doar 6 apariții și a...

Andrei Burlacu, din Banatul de munte în cel de câmpie
Fotbal miercuri, 10 iunie 2026, 15:09

Două amicale ale UTA-ei înainte de cantonament

Reunirea lotului e prevăzută în 15 iunie. Înainte de plecarea în cantonamentul din Slovenia, vor fi două amicale, cu Progresul Pecica (în 20...

Două amicale ale UTA-ei înainte de cantonament
Fotbal miercuri, 10 iunie 2026, 11:12

Dumbrăvița are amicale cu echipe din primele trei eșaloane

Reunirea lotului este programată pentru 22 iunie, așa cum au stabilit și alte formații din zonă la acest nivel. Gruparea de lângă Timișoara a...

Dumbrăvița are amicale cu echipe din primele trei eșaloane