Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Poliția Timiș anunță verificări la Danyflor

Adăpostul public de animale Danyflor din Timișoara a fost recent în centrul unui nou scandal, după ce o tânără a mers să scoată un câine din adăpost.

Poliția Timiș anunță verificări la Danyflor

Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2024, 20:53

În urma poveștii apărute pe rețelele de socializare, au fost mii de reacții, iar unele persoane au decis să reclame situația la instituțiile responsabile.

Și Poliția Timiș a primit astfel de sesizări, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Aurora Voicilă.

“La biroul pentru protecția animalelor din cadrul IPJ Timiș au fost depuse patru plângeri în care se sesizează unele aspecte referitoare la modul de întreținere a animalelor, cât și condițiile dintr-un adăpost de animale din Timișoara. Polițiștii au început cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în consecință”, spune Aurora Voicilă.

Petiție publică

Cristina Ciobotă, cea care a lansat cel mai recent șir de reclamații, spune însă că sunt mult mai multe sesizări și a fost lansată și o petiție publică.

“Din confirmările pe care le-am primit eu, ar fi peste zece sesizări oficiale depuse, dar au fost mult mai mulți oameni care și-au arătat interesul în direcția aceasta. Așadar, mă aștept ca numărul să crească. Instituțiile către care au trimis aceste sesizări sunt ANSVSA, DSV, Primăria și IPJ Timiș. În spațiul online a fost lansată și o petiție prin care se cere investigarea adăpostului Dayflor pentru a afla dacă legea este respectată. Avem deja aproape 150 de semnături, în continuare cred că foarte importantă este solidaritatea între salvatorii și iubitorii de animale și societatea în general, pentru schimbarea în bine a situația animalelor fără adăpost din țară”, spune Cristina Ciobotă.

Primăria Timișoara a lansat în noiembrie, pe SEAP, licitația pentru concesionarea serviciilor de gestionare a câinilor. Contractul se va întinde pe trei ani, având o valoare estimată de aproximativ 1,35 milioane de euro, fără TVA. Danyflor este singura firmă înscrisă, iar oferta este în evaluare.

Între timp, continuă verificările,inclusiv de către Corpul de Control al primarului Timișoarei.

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administaţie, instituţii publice joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administaţie, instituţii publice joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere
Administaţie, instituţii publice miercuri, 4 noiembrie 2026, 19:37

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027

Închiderea balcoanelor a stârnit îngrijorare în rândul proprietarilor, după apariția unor informații despre posibile taxe suplimentare....

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027
Administaţie, instituţii publice miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:27

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș

Primăria Timișoara a transmis Consiliului Județean Timiș acordul de asociere pentru realizarea celor două investiții, care ar urma să fie...

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș