Horia Colibășanu și ascensiunea pe Nanga Parbat: urcuș printre căderi de pietre și 47 de grade la coborâre
Alpinistul Horia Colibășanu a cucerit, anul acesta, vârful Nanga Parbat din Pakistan, al unsprezecelea optmiar din palmaresul său.
Articol de Mihaela Ioncelescu, 21 iulie 2025, 07:30
Cea mai recentă expediție reușită de alpinistul Horia Colibășanu i-a provocat experiențe extreme.
Nanga Parbat, aflat la 8.125 de metri altitudine, în Pakistan, este considerat unul dintre cei mai periculoși munți ai lumii. Și de această data ascensiunea a fost realizată fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
Dincolo de experiența dură a muntelui, pentru Horia Colibășanu există un moment dificil.
„Pentru mine cea mai grea parte este să iei hotărârea exactă când pleci spre vârf. Anul acesta am luat-o la limită, la două jumătate noaptea. Câteodată e mai pe muchie, vremea nu e ca pe prognoză, dar am vrut confirmarea că vântul scade și că nu am riscul de degerături.”
Un pas la fiecare minut
La peste 8.000 de metri, efortul este atât de mare, iar oxigenul atât de puțin încât ultimul segment al urcușului a fost parcurs cu un pas pe minut.
“Nu are legătură cu forța acolo, este mai degrabă faptul că este prea puțin oxigen, te sufoci, nu poți să mergi mai repede, trebuie să aștepți să ventilezi pentru a încărca mușchii cu oxigen și asta ia timp. În funcție de condiția fizică a fiecăruia poate să fie un pas, un pas jumate pe minut, depinde de fiecare, dar la altitudine mare, da, poate să fi o viteză destul de mică de deplasare”, povestește Horia Colibășanu.
Riscurile neașteptate de pe Nanga Parbat
Nanga Parbat este unul dintre cei mai tehnici munți Deși s-a așteptat la avalanșe, un val de căldură a făcut ca provocarea cea mai mare să fie căderile de pietre, spune Horia Colibășanu.
„Pur și simplu muntele s-a dezgolit de zăpadă, au fost multe căderi de pietre, atipic de multe. Trebuia să mergem repede, să ne uităm în sus tot timpul, să ascultăm și să nu fim prea mulți deodată.”
Și totuși, urcușul nu a fost singura provocare. Coborârea, sub un soare arzător, a devenit o cursă contra căldurii.
“La un moment dat, după ora 1, nu am mai putut să coborâm așa normal pentru că soarele dogorea, acolo unde bătea soarele era ca și în cuptor, au fost 47 de grade, tot timpul ne udam. Prima oară ne-am udat șapca și ne-am pus o udă în cap, am început să turnăm apă pe noi și umblam uze așa și am reușit să coborăm 10 ore toată valea, din tabăra de bază până la drumul de mașină. Ce a fost mai rău din punctul meu de vedere nu a fost această coborâre, a fost faptul că acolo unde ne-am cazat era de fapt o construcție de piatră care nu aa fost climatizată, înăuntru s-au făcut 50 și ceva de grade.”
Cu 11 optmiari deja în palmares, Horia Colibășanu mai are trei vârfuri de cucerit pentru a încheia circuitul celor 14 giganți ai lumii. Următoarea provocare o va decide în lunile ce urmează.
