Ascultă Radio România Timișoara Live • 

FC Bihor a avut 29 de jucători la reunire / AUDIO

FC Bihor a revenit ieri la antrenamente. Reunirea lotului a avut loc la Stadionul „Iuliu Bodola”, acolo unde jucătorii roș-albaștri au făcut primul antrenament după vacanța de iarnă.

FC Bihor a avut 29 de jucători la reunire / AUDIO

Articol de Adrian Schindarli, 15 ianuarie 2026, 06:51

Primul antrenament din 2026 a fost unul de acomodare la efort, desfășurat pe terenul sintetic al arenei orădene.

La reunire au fost prezenți 29 de fotbaliști, dintre care trei portari, precum și șase tineri jucători proveniți din cadrul Centrului de Copii și Juniori al clubului.

Antrenorul principal, Erik Lincar, a vorbit despre transferurile pe care și le dorește:

Din punct de vedere administrativ și sportiv, clubul pornește anul 2026 într-o poziție solidă, aspect evidențiat și de președintele George Tătar:

„Am încheiat anul 2025 pe podiumul Ligii a II-a și cu o situație financiară stabilă, fiind la zi cu toate obligațiile față de jucători. În ultimii ani, FC Bihor a crescut constant, atât ca organizare, cât și ca performanță sportivă. Ne dorim ca în perioada următoare să concretizăm discuțiile cu noi sponsori din mediul privat, iar, pe termen mediu, sperăm ca anul 2026 să aducă și debutul lucrărilor la noul stadion.”

George Tătar

Lotul prezent la reunire

La primul antrenament din noul an au fost prezenți următorii fotbalişti: Arsenie Mocan, Ionuț Rus, Edgar Cadar – Sebastian Cucu, Călin Jurj, Mihai Kereki, Abel Popa, Andrei Gal, Ionuț Ban, Dan Panait, Sorin Șerban, Ioan Filip, Tudor Călin, Răzvan Gunie, Gelu Gitye, Dragoș Tescan, Rareș Enceanu, Angelo Cocian, Albert Stahl, Adrian Gîdea, Andreas Chirițoiu, Ioan Hora, Luca Tincău, David Pantea, Alin Haita, Rareș Igna, Ayan Bundea, Denis Szebeni și Andrei Mocuța. Ultimii șase jucători sunt juniori proveniți din cadrul Centrului de Copii și Juniori al clubului.

Staff-ul tehnic rămâne neschimbat, Erik Lincar fiind secondat de Viorel Domocoș și Mădălin Popa, cu Marius Borțiș în rol de preparator fizic și Vlad Ghețe ca antrenor cu portarii.

Programul pregătirilor și situația lotului

În perioada următoare, FC Bihor se va pregăti pe plan local, urmând ca în data de 27 ianuarie echipa să plece în Turcia, pentru cantonamentul din Antalya, programat până la 7 februarie. Pe durata stagiului de pregătire sunt prevăzute mai multe partide amicale, al căror program va fi stabilit în zilele următoare.

În această pauză competițională, clubul s-a despărțit de Asadbek Beglarkhanov  și Ionuț Albu. Totodată, FC Bihor a finalizat tratativele cu fundașul Sorin Șerban, de la CSC Șelimbăr, jucător prezent la reunirea de miercuri.

Politehnica Timișoara, reunire: „Vin meciurile care pe care” / AUDIO
Fotbal marți, 13 ianuarie 2026, 09:31

Politehnica Timișoara, reunire: „Vin meciurile care pe care” / AUDIO

Politehnica Timișoara a început pregătirea ieri. Formația din Liga a III-a de fotbal se află pe locul al doilea în Seria 7. Sub comanda lui Dan...

Politehnica Timișoara, reunire: „Vin meciurile care pe care” / AUDIO
CSC Dumbrăvița a făcut primul antrenament în balon
Fotbal marți, 13 ianuarie 2026, 06:59

CSC Dumbrăvița a făcut primul antrenament în balon

Singura reprezentantă a Timișului în Liga a II-a de fotbal a reluat pregătirile. CSC Dumbrăvița s-a ferit de zăpadă făcând primul...

CSC Dumbrăvița a făcut primul antrenament în balon
Xabi Alonso, demis. Real Madrid a anunțat numele înlocuitorului său
Fotbal luni, 12 ianuarie 2026, 20:48

Xabi Alonso, demis. Real Madrid a anunțat numele înlocuitorului său

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a anunţat luni seara că Xabi Alonso nu mai este antrenorul ‘galacticilor’. Decizia vine după ce...

Xabi Alonso, demis. Real Madrid a anunțat numele înlocuitorului său
Un junior de la Fărcășești, singura noutate la CSM Reșița / AUDIO
Fotbal luni, 12 ianuarie 2026, 18:26

Un junior de la Fărcășești, singura noutate la CSM Reșița / AUDIO

Divizionara secundă de fotbal CSM Reșița a sunat adunarea pentru partea secundă a sezonului. Cărășenii se vor pregăti până la finalul lunii...

Un junior de la Fărcășești, singura noutate la CSM Reșița / AUDIO
Fotbal luni, 12 ianuarie 2026, 17:09

Corvinul Hunedoara, reunire în nămeți / AUDIO

Liderul ligii secunde de fotbal, Corvinul Hunedoara, s-a reunit astăzi, fără noutăți în lot. Alb-albaștrii s-au antrenat printre nămeți. Au...

Corvinul Hunedoara, reunire în nămeți / AUDIO
Fotbal duminică, 11 ianuarie 2026, 20:09

Doliu la UTA. S-a stins un dublu campion

UTA a pierdut astăzi încă unul dintre fotbaliștii ultimei generații de aur. S-a stins, la 84 de ani, Eugen Pojoni. Campion cu arădenii în 69...

Doliu la UTA. S-a stins un dublu campion
Fotbal duminică, 11 ianuarie 2026, 10:29

Dennis Man, marcator în prima etapă din retur

Dennis Man a fost integralist pentru PSV Eindhoven, în victoria de acasă cu Excelsior. Partida a contat pentru prima etapă din retur. A fost 5-1...

Dennis Man, marcator în prima etapă din retur
Fotbal sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 14:57

AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (V) – Ferenc Plattkó

A fost primul antrenor al Ripensiei Timișoara. N-a apucat niciun joc oficial, dar a avut o misiune esențială: formarea lotului de jucători a...

AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (V) – Ferenc Plattkó