Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Casa de cultură din Deva va fi renovată, după 40 de ani

Casa de cultură din Deva a fost inclusă într-un program de investiţii al primăriei din localitate, fiind pentru prima oară, în ultimii 40 de ani, când edificiul cultural va fi renovat prin execuţia unor lucrări de mare amploare, atât în exterior, cât şi în interior.

Casa de cultură din Deva va fi renovată, după 40 de ani

Articol de Carla Chiu, 18 februarie 2015, 11:05

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a declarat că investițiile au fost sistate timp de patru decenii.

‘Timp de 40 de ani nu s-a investit nimic în această clădire. Vrem să utilizăm fonduri nerambursabile pentru tot ceea ce înseamnă renovarea clădirii la exterior şi schimbarea instalaţiilor. Din venituri proprii vor fi executate lucrările de interior şi cele necesare la sălile din clădire.’

Lucrările de reparaţii la casa de cultură sunt necesare, în condiţiile în care clădirea generează costuri mari, este lipsită de o izolaţie termică exterioară, iar instalaţiile sanitare trebuie schimbate. Numai pentru încălzirea clădirii sunt necesare lunar fonduri cuprinse între 8.000 şi 10.000 de lei.

‘Suma totală pentru renovare este de 5 milioane de euro, dacă ar fi să o luăm de la fundaţie până la ultimul cui de pe acoperiş. Este o sumă foarte mare, iar primăria ar putea asigura circa 1,5 milioane euro din finanţări externe pentru renovarea faţadei, reabilitare termică şi a foaierului, iar un milion de euro pentru reabilitarea sălii mari, cu refacerea ei ca estetică, dotare, sonorizare şi lumini, pe care care casa de cultură nu le mai are. Practic, suma necesară pentru investiţii se ridică la circa 2,5 milioane euro’, a explicat directorul casei de cultură, Alexandru Gruian. Potrivit acestuia, lucrările de renovare ar putea dura circa doi ani.

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 16:51

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație

Comunele Dumbrăvița, Sânandrei și Peciu Nou primesc finanțare de la Consiliul Județean Timiș pentru proiecte în educație. Liderul...

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație
Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 13:24

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței

Studenții care se mută în Timișoara pentru noul an universitar vor avea mai puține drumuri de făcut pentru stabilirea reședinței. Potrivit...

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței
autobuz RATT
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 10:32

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT

Au fost discuții tensionate în Consiliul Local Timișoara pe tema sumei de 1,3 milioane de lei la STPT, reprezentând majorări salariale acordate...

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT
Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 19:37

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”

Ședința de Consiliu Local e astăzi a fost, „deocamdată”, ultima la care Dominic Fritz a participat în calitate de primar. La finalul...

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 17:43

Radu Miruță, la Timișoara: 7.000 de oameni noi intră în rândurile Armatei Române

Ministrul Radu Miruță a declarat, la Timișoara, că Armata României își consolidează atât efectivele, cât și dotarea militară. Miruță a...

Radu Miruță, la Timișoara: 7.000 de oameni noi intră în rândurile Armatei Române
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 14:25

Utilajele au intrat pe teren pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”

Patru dintre foraje vor ajunge la o adâncime de 25 de metri, iar celelalte patru vor fi realizate până la 30 de metri. Informațiile obținute în...

Utilajele au intrat pe teren pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”
Administrație & politică luni, 21 septembrie 2026, 20:13

Nou centru destinat seniorilor vulnerabili din Timișoara

Primăria Timișoara construiește pe strada Lorena un nou centru destinat asistenței și recuperării persoanelor vârstnice. Lucrările au...

Nou centru destinat seniorilor vulnerabili din Timișoara
Administrație & politică luni, 21 septembrie 2026, 16:31

Juridic | Trebuie să plătesc comision de vizionare la două agenții imobiliare?

Astăzi voi răspunde unui ascultător din Timișoara care ne prezintă următoarea situație: „ Am dorit să cumpăr un apartament pe...

Juridic | Trebuie să plătesc comision de vizionare la două agenții imobiliare?