Final de sezon în forță pentru Man: gol și assist pentru PSV
PSV Eindhoven a învins Twente cu 5-1 în ultima etapă a campionatului Olandei. La final, avansul campioanei față de principala urmăritoare, Feyenoord, a fost de 19 puncte.
Articol de Gabriel Toth, 17 mai 2026, 17:55
Astăzi, în ultimul meci al sezonului, Dennis Man a înscris pentru 3-1, în minutul 53. Trei minute mai târziu, arădeanul a oferit pasa din care Til a făcut 4-1 pentru PSV.
În Eredivisie, Dennis Man a înscris 7 goluri și a oferit tot 7 pase decisive în acest sezon. Arădeanul și-a mai trecut în cont câte două reușite, în Cupa Olandei și Liga Campionilor.
Dennis Man a ajuns la PSV Eindhoven în august anul trecut, de la Parma.