Beth Hart vine în premieră la Timișoara. Noi artiști la City Celebration
Artista americană Beth Hart, nominalizată la premiile Grammy, va concerta pentru prima dată la Timișoara în cadrul Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration.
Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2026, 10:21
Una dintre cele mai apreciate voci ale blues-rock-ului contemporan, Beth Hart, va susține în premieră un concert la Timișoara, vineri, 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration. Artista americană, nominalizată la premiile Grammy și aflată într-un moment de succes al carierei, după lansarea albumului „You Still Got Me”, va urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu.
Programul ediției din acest an, desfășurate între 31 iulie și 3 august, reunește artiști internaționali și nume consacrate ale scenei românești, sub tema „Diversitate”. Alături de Beth Hart și de trupa The Script, deja anunțată, pe scena principală vor concerta Irina Rimes, Satoshi și timișoreanca Dora Gaitanovici, în seara de 1 august.
În prima zi a evenimentului, publicul îi va putea asculta și pe Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026, precum și pe JazzyBIT & K-lu, reprezentanți ai scenei muzicale timișorene.
Duminică, 2 august, la Timișoara va ajunge Marija Šerifović, câștigătoarea Eurovision 2007 și una dintre cele mai apreciate artiste din spațiul ex-iugoslav. Programul serii va include și recitalurile susținute de Monica Anghel, Nico și Daniel Iordăchioaie, alături de Ansamblul Timișul și interpreții de muzică populară Andreea Voica, Alexandru Brădățan, Aurora și Săndel Mihai.
Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration este finanțată de Municipiul Timișoara și organizată de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură. Accesul la toate evenimentele este gratuit, iar programul complet este actualizat pe platforma oficială a evenimentului.