Concert aniversar – Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” Timișoara, la 75 de ani
Interviuri cu dirijorii concertului coral aniversar.
Articol de Simona Stoița, 5 noiembrie 2026, 19:19 / actualizat: 5 noiembrie 2026, 20:22
Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” Timișoara susține Concertul aniversar „Construcții istorice”, la împlinirea a 75 de ani de existență.
Evenimentul este organizat de Filarmonica „Banatul” Timișoara și va avea loc joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala „Capitol”.
Concertul aniversar al Corului „Ion Românu” va fi dirijat de maestrul Iosif Todea și de invitați, personalități ale artei dirijorale corale: Ciprian Țuțu – dirijorul Corului Radio al Societății Române de Radiodifuziune și Andrei Stănculescu – dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”.
După o carieră de aproape trei decenii la pupitrul Corului Academic „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”, dirijorul Iosif Todea se va retrage din activitatea susținută la pupitrul Corului „Ion Românu”.
Momentul coincide cu celebrarea istoriei ansamblului coral prin concertul aniversar din data de 5 noiembrie 2026.
Interviu – Iosif Todea, dirijorul Corului „Ion Românu al Filarmonicii „Banatul” Timișoara:
Cum a fost trecutul, cum e prezentul, cum vedeți viitorul?
Aici ar trebui să vorbim destul de mult.
În ceea ce privește trecutul, sunt, cred, unul dintre cei mai norocoși oameni care au existat în Timișoara, pentru că mi s-a oferit șansa să conduc destinele Corului „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” timp de aproape trei decenii.
Nu este puțin, nu este mult, este cât trebuie.
Privesc în urmă cu multă emoție.
Mă ajung amintiri, și când a fost bine și când a fost mai rău. Toate fac parte din viața noastră.
Corul este un organism viu, care simte, vibrează, percepe și durerea, simte și bucuria.
Normal că sunt foarte multe bucurii pe care le-am trăit alături de colegii mei.
În același timp, atunci când am fost eu „slab”, au fost ei puternici și m-au susținut.
Și atunci când ei au luat-o puțin pe „pantă” în jos, i-am susținut și eu.
Acesta este drumul care trebuie urmat, relațional și muzical.
Încrederea se creează în timp, încredere care mi-a fost acordată.
Eu cât am putut m-am străduit, în limita în care sănătatea mi-a permis, să duc acest ansamblu într-o vizibilă creștere.
Nu e falsă modestie, este adevărul și asta trebuie să facem toți.
Toți trebuie să progresăm, să mergem înainte, să ne dezvoltăm, să avem rezultate.
Cred că am ajuns într-un punct în care activitatea mea ar trebui să se oprească, pentru că așa este mersul vieții…
Ceea ce va veni deocamdată este o incertitudine, dar eu trag speranțe că tot acest parcurs pe care l-am avut eu să îl împărtășească viitorul dirijor.
În istoria activității acestui cor academic, al Filarmonicii „Banatul”, stau cel puțin două stele – Ion Românu, Diodor Nicoară. Din ce „pietre” s-a construit viziunea dirijorală a lui Iosif Todea?
Făcând facultatea la Timișoara, la cursul domnului profesor Damian Vulpe, am început inițierea unui studiu mai aprofundat asupra dirijatului coral.
Ceea ce m-a determinat și m-a dezvoltat foarte mult au fost repetițiile maestrului Nicoară, pe care eu l-am prins.
Am cântat cinci ani în acest ansamblu, fiecare zi reprezentând o nouă lecție.
Și când trebuie să fii mai aspru și când trebuie să-i lauzi, și când trebuie să le alini poate suferința.
E o lecție de pedagogie extraordinară pe care tânăr fiind, efrevescența tinereții nu a prea distins atunci aceste aspecte, dar neapărat necesare în dialogul și în conviețuire alături de aceiași oameni în timp de 30 de ani.
Consider că ceea ce am învățat din cadrul repetițiilor maestrului Nicoară mi-a folosit.
Au fost baza lucrului permanent pe care l-am avut din 1997 încoace.
Alături de maestrul Nicoară am stat, împreună, zece ani.
Zece ani în care am primit încredere, să știu că sunt pe un drum corect de dezvoltare muzicală și relațională.
Acei zece ani mi-au dat certitudinea.
Așa cum spunea maestrul Nicoară, acum cinci ani, „Mă, Ioșca, mă bucur că te-am ales pe tine și duci mai departe ceea ce am învățat eu.”
Asta trebuie să facem noi.
Sonoritatea trebuie păstrată, îmbunătățită, nicidecum stricată.
E un „mers pe sârmă”, oarecum, pentru că lucrurile se clădesc foarte greu, dar se distrug rapid.
„Echilibristica” asta m-a făcut să nu renunț la lupta pe care o am eu, nu o luptă neapărat în stricto sensu.
Am căutat să clădim și să fie ceva frumos, sonoritate – intonație – expresie, pentru că muzica trebuie să atingă inima, nu mintea.
Iosif Todea a fost „dirijorul norocos” și mă refer aici la limitările impuse de vremurile trecute… Iată că după Revoluția din Decembrie 1989, libertatea s-a simțit și pe scena muzicii corale.
Da, am căutat să fim într-un echilibru reportorial care de-a lungul timpului s-a dezvoltat și a primit noi amplitudini.
Abordarea unor lucrări mult mai complexe au ajutat la încrederea în noi, în posibilitățile noastre muzicale, tehnice și de repertoriu, abordând lucrări care de obicei se cântă cam o dată la 30 de ani, cum ar fi „Damnațiunea lui Faust” de Berlioz și Opera Oedip, a genialului Enescu.
Toate lucrurile astea au contribuit la sudarea unor relații, pentru că nu a fost ușor, dar ceea ce nu este ușor te unește.
Concertul aduce pe scenă doi colegi, invitați.
Da, de zece ani am căutat să implementez un lucru și anume, invitarea unor dirijori de cor profesionist, care să vină la pupitrul acestui ansamblu.
De ce? Pentru a deveni mai maleabil, de a avea o altă structură, o altă gândire muzicală, o creștere.
A fost pentru noi un beneficiu.
Am învățat să dau credit tinerilor.
Îi susțin cât pot, pentru că ei sunt viitorul.
Noi până aici am fost poate prezentul la un moment dat, acum suntem puțină istorie, dar ceea ce va veni după noi este important să rămână – continuitatea și acești remarcabili dirijori tineri, foarte tineri unii dintre ei.
Mi-am dat seama că există valoare.
Lucrul ăsta este îmbucurător pentru România, că există astfel de dirijori de cor care cu puțină experiență pe care au acumulat-o până acum au reușit să facă lucruri fantastice.
Lucrările alese sunt de o frumusețe rară, necunoscute nouă, dar tocmai acesta este un aspect deosebit, pentru că de obicei mergem la lucrările pe care le cunoaștem…
Toate lucrările sunt noi.
Cu ocazia acestui eveniment-concert au intrat, pot spune, în repertoriul permanent al corului.
Veniți și vedeți, ascultați, să vedeți ce vă spune inima după…
Invitații mei de data aceasta sunt maestrul Ciprian Țuțu, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române, și foarte tânărul Andrei Stănculescu, care de anul acesta conduce destinele Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Care e salutul pentru colegii dvs din Corul „Ion Românu”?
Am un mesaj pentru ei.
Tot asta le-am spus, căutați să faceți lucrurile cu pasiune, cu dăruire, și rezultatele nu întârzie.
Atâta vreme cât se simte pasiunea și dragostea asta de a cânta și de a crea ceva senzațional, orice inimă o miști, o înmoi, o „sfărâmi”, o cucerești până la urmă.
Noi nu ne cântăm nouă.
Cântăm unui public care dorește și calitate, dorește și emoție.
Finalul aparține publicului. Un mesaj pentru cei care vă apreciază, vă aplaudă, cei care vă iubesc în continuare.
Da, sigur că în timp am „câștigat”, dar nu eu, Todea…, ci Corul!
Este foarte important numele Corului.
Acesta este de longevitate.
Dirijorii vin și pleacă, se retrag, asta e, dar Corul rămâne.
Corul trebuie să fie cunoscut, exact ca o echipă de fotbal.
Se cunoaște echipa.
Antrenorii au fost mulți și foarte buni, dar renumele este al echipei.
Asta le doresc colegilor mei, să poarte cu mândrie, cu respect și cu considerație faptul că fac parte din acest ansamblu.
Publicul întotdeauna a fost generos cu noi.
M-am bucurat tare mult să îi am alături de fiecare dată, să ne susțină, să ne încurajeze, și orice bătaie din palme a fost recunoștința lor față de munca noastră. Și le mulțumesc. (Iosif Todea, dirijorul Corului „Ion Românu al Filarmonicii „Banatul” Timișoara)
AUDIO / Iosif Todea, dirijorul Corului „Ion Românu al Filarmonicii „Banatul” Timișoara:
Interviu – Ciprian Țuțu, dirijorul Corului Radio al Societății Române de Radiodifuziune:
În primul rând vreau doar să punctez emoția și onoarea care mi se fac și mi se creează prin această revenire, în calitate de invitat, la ceas aniversar pentru un cor excepțional al României, cum este Corul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.
Un cor pe care de altfel îl urmăresc de mulți ani și îi știu valoarea și parcursul.
Este minunat că în această lume a coralității, de multe ori marginalizată, totuși se întâmplă astfel de evenimente de înaltă ținută.
Totodată m-am gândit ca pentru această ocazie să punem în lumină nu neapărat cu ideea unei comparații sau nici măcar ideea de a face analize între ce se compune în spațiu românesc și spațiul internațional, cât pentru a aduce în atenția publicului la ceas sărbătoresc, este sigur și o datorie a noastră să ne promovăm muzica autohtonă, dar de a scoate la iveală lucrări de o înaltă valoare, cum sunt cele ale compozitorilor Cornelia Tăutu și George Balint din București, dar mai cu seamă aș remarca și am dorit foarte mult să fie prezent în program și o lucrare a unui compozitor bănațean, cum este maestrul Petru Stoianov, și chiar este o lucrare premiată în 2013 de Uniunea Compozitorilor.
Așadar, iată un început de program cu creație românească și continuat excepțional de colegii mei de podium, împreună cu minunații coriști, cu un program nordic care sper să prindă, să placă publicului ascultător.
Știu că este o tradiție excepțională aici în Banat pentru ce înseamnă mișcarea corală de secole, de două secole aș putea extinde, să spunem așa, această acoperire temporală.
Ca o mică destăinuire, îmi place întotdeauna să mă regăsesc într-un fel sau altul sau să găsesc semnificații sau punți peste timp, legături între oameni.
O mărturisire personală, cum zic, maestrul meu, cel care mi-a pus în brațe și în minte această meserie și această chemare spre vocea cântată, maestrul Nicolae Bica se trage din această zonă, din Reșița, așa încât cumva mă regăsesc în spiritul celui care mi-a dat trăirea și focul pentru muzica corală.
Cu atât mai mult simt că aici, în zona aceasta, există o lume consumatoare și dornică de muzică corală, care sunt convins că va fi prezent în sala de concert.
Îi așteptăm așadar cu tot dragul la o seară minunată, o searã excepționalã, în care vocile de aur ale Corului „Ion Românu” vor suna în bucuria și împărtășirea frumosului și adevărului artistic.
Dincolo de excepționala dumnealui pregătire și seriozitate profesională cu care tratează fiecare proiect, fiecare concert, cum a făcut preț de trei decenii această minunată activitate, aș remarca această calitate destul de rar întâlnită a omului Iosif Todea, un prieten, un om foarte cald, un om deschis, într-o lume a artiștilor plină de multe ori de vanități, de veleități și de tot felul de… situații conflictuale.
Am găsit acum cinci ani și am regăsit acum, la revenirea mea aici, un suflet cald, un suflet deschis, pot să spun un prieten adevărat care este și prieten al breslei corale, dar este și un muzician care apreciază cu inima, cu sufletul, cu spiritul, datoria pe care o avem față de prezent și față de viitorul muzicii corale. (Ciprian Țuțu, dirijorul Corului Radio al Societății Române de Radiodifuziune)
AUDIO / Ciprian Țuțu, dirijorul Corului Radio al Societății Române de Radiodifuziune:
Interviu – Andrei Stănculescu, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”:
Este o onoare să fiu la Timişoara și să colaborez cu acest Cor de mare tradiție din România.
Părinții mei, mama mea mai exact, se trage din locurile astea, bunicii mei locuiesc la Lipova, deci destul de aproape de Timișoara, și mă bucur că în sfârșit pot să fiu pe o scenă unde mă pot vedea și dumnealor.
Am avut o afinitate vizavi de lumea muzicală nordică încă din copilărie.
Am fost printre primii care a dirijat Ola Gjeilo, la noi în țară.
Îmi amintesc că aveam 17 ani și am transcris de pe un video de pe YouTube lucrarea lui Ola Gjeilo – Ubi Caritas.
Am stat și am transcris notă cu notă pentru a le pune colegilor mei în față aceste partituri și de atunci muzica nordicilor a rămas în sufletul meu.
Am văzut că și maestrul Todea abordează acest tip de repertoriu, ba chiar are acest compozitor, pe care eu îl prețuiesc foarte mult, în repertoriu, și am zis să vin cu alte două lucrări care s-ar potrivi cu lumea muzicală pe care a propus-o maestrul Todea.
Care este viziunea dvs dirijorală?
În primul rând, dragostea de oameni, fiindcă ăsta e cel mai important lucru atunci când facem muzică.
Dragostea de muzică, iată de două ori dragoste și nu în ultimul rând, dragostea noastră vizavi de public, fără de care noi nu am exista în lumea aceasta.
Dar viziunea dirijorală ține foarte mult de lucruri mai pragmatice, cum ar fi sala în care dirijezi, ansamblul pe care îl ai în față, lucrările pe care le abordezi.
Ca atare, a fost o mare bucurie să găsesc un ansamblu extrem de proaspăt, extrem de entuziast, și atunci viziunea mea dirijorală s-a pliat pe nevoile dumnealor.
Am încercat să mă apropii cât mai mult de tipul de personalitate a acestui cor și de ce nu, în timpul ăsta foarte scurt, să le câștig încrederea.
Am surprins un moment splendid la repetiția din această seară. Ați vrut să eliminați o „barieră”, pupitrul…
Așa este. E foarte util în momentul în care colaborezi cu muziceni, cu oameni în general, atunci când vorbești cu ei, să-i privești în ochi.
Și atunci când lucrezi cu cuvântul cântat sau cu muzica pe cuvinte, cu atât mai mult modul în care pronunți cuvântul, expresia facială atunci când pronunți cuvântul este imperativă.
Dacă noi muzicienii nu ne uităm unii la alții, fiindcă eu, dirijorul, am un rol de receptor din partea muzicienilor, dar și de emițător către public, și atunci dacă eu nu receptez din partea artiștilor lirici pe care îi dirijez suficientă emoție, suficientă implicare, suficientă privire, nu o să-i putem capta nici pe cei din public.
Dincolo de importanța partiturii, ce caută Andrei Stănculescu „dincolo de partitură”?
Dincolo de partitură nu este nimic.
Partitura este elementul primordial.
Ea conține ceea ce a imaginat compozitorul.
Iar în momentul în care te apropii de această „rețetă ancestrală” dacă vreți, de istoria aceasta pe care ne-o pune fiecare compozitor pe masa de lucru, găsim ceva ce Celibidache numea adevăr.
Acea senzație că ai atins un inefabil, că ai reușit să dai muzicii sensul pe care și-l imaginase compozitorul.
De asemenea, îmi amintesc cuvintele maestrului Mandeal care spunea că, într-adevăr, adevărul e unul singur, dar există mai multe căi de a ajunge la el. Exact ca piscul unui munte.
Partitura este piscul acestui munte, iar noi, la fiecare repetiție, încercăm să găsim calea, nu neapărat cea mai scurtă, dar cea mai potrivită pentru a ajunge la adevărul compozitorilor.
Publicul să vină fiindcă îl iubim, fiindcă îl așteptăm, fiindcă muncim cu îndrăgire pentru a le oferi momente pline de muzică, de emoție, de adevăr.
Să vină cu inima deschisă, cu urechile deschise și poate, de ce nu, să se uite un pic pe cuvintele pe care urmează să le asculte.
Dacă au timp, să intre pe internet, să caute cuvintele, poeziile care sunt în spatele acestor muzici, și s-ar putea să trăiască această muzică cu mai mare bucurie și înțelegând fiecare aspect care, poate, nu se găsește chiar în note, ci se găsește dedesubtul lor.
Ēriks Ešenvalds – “Northern Lights”, o lucrare care vorbește despre cer, nu despre luminile nordului, despre cum Războinicii, zeii nordici luptau pe cer și practic formau aceste lumini impresionante pe care noi oamenii le vedem astăzi.
Impresionați fiind de asta vorbesc și apar la un moment dat stelele care vorbesc cu oamenii și aceste stele sunt impersonate de către paharele care sunt acordate și pe care le veți asculta în acest concert.
Și mai apoi, “Leonardo Dreams of His Flying Machine” a lui Eric Whitacre, iată altă lucrare despre cer, dar vorbește despre schițele lui Leonardo da Vinci, imaginându-și aparatul de zbor cu care va reuși să facă ceea ce niciun om nu mai făcuse până atunci, să zboare și să stăpânească cerurile. (Andrei Stănculescu, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”)
AUDIO / Andrei Stănculescu, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”:
Programul concertului aniversar:
Corul „Ion Românu al Filarmonicii „Banatul” Timișoara
Dirijor – CIPRIAN ȚUȚU:
- George Balint – Paparuda
- Cornelia Tăutu – Divertisment folcloric
- Petru Stoianov – Basmul trenului-destin
Dirijor – ANDREI STĂNCULESCU:
- Ēriks Ešenvalds – Northern Lights
- Eric Whitacre – Leonardo Dreams of His Flying Machine
Dirijor – IOSIF TODEA
- Ola Gjeilo – Tota pulchra es
- Ola Gjeilo – Tundra
- Ola Gjeilo – The ground
- Ola Gjeilo – Dark and luminous night
Soliști instrumentiști:
CĂTĂLINA TRINCĂ – vioară
ANDREEA FĂLCUȘAN – vioară
IULIANA AMBĂRUȘ – violă
DARIUS TEREU – violoncel
REGINA BORINOV – pian
ADRIAN COSMA – percuție
Soliști din cadrul corului:
RUT IOVESCU – soprană
ADRIANA PĂTRU – soprană
ANDREI SĂRĂCUȚI – tenor
LAURENȚIU HNATIUC – tenor
Claudiu Șola – bas
Sursa foto/afiș: Filarmonica „Banatul” Timișoara. Autor foto – Petru Cojocaru.
