Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Emil Lung, gugulan încă un an

AUDIO / Emil Lung, gugulan încă un an

Articol de Tiberiu Atanasoae, 14 iulie 2015, 14:00

Anul 2015 a fost încununat cu destule reuşite, până acum, pentru Emil Lung. Banatul Caransebeş s-a salvat de la retrogradare, iar în sezonul de plajă, CS Fan Arad (Emil Lung/Andrei Holhoş) a cucerit, duminica trecută, titlul naţional.

Salvarea cu echipa de sală a fost pe muchie de cuţit, în play-out, pe final de campionat. Apoi, am venit la turneul de volei pe plajă. M-a sunat Neamţu’ (n.r. Adrian Holhoş), ne-am antrenat câteva zile, am venit, am jucat şi am câştigat – Emil Lung

În acest moment, Emil Lung este cel mai longeviv jucător de la V.C Banatul Caransebeş. Trăgătorul  secund este unul dintre cei cinci voleibalişti pe care conducerea a decis să-i păstreze, pe lângă ridicătorii Vânătoru şi Teleleu, liberoul Diaconescu şi centrul Fabian Birău, care va fi şi antrenor secund în următorul sezon.

Aştept să mă sune conducerea să vedem în ce dată ne reunim. Nu ştiu foarte multe lucruri despre colegi, ştiu doar că eu am rămas şi că vine ca antrenor domnul Pereu. Este un antrenor bun din punctul meu de vedere. Sperăm să facem treabă mai bună decât anul trecut şi să intrăm în primele opt – Emil Lung

Anul trecut, obiectivul formaţiei cărăşene era să prindă o competiţie europeană. Pe banca Banatului au trecut, pe rând, antrenorii Pavel Craia, Dan Banu şi Dimitar Pangarov, dar echipa s-a salvat de la retrogradare după ce a învins pe V.C Piatra Neamţ, în faza playout.

Grea întrebare. Să zic într-un cuvânt ce a lipsit, comunicarea. Comunicare şi atât, nu vreau să intru în alte detalii – Emil Lung

Emil Lung a venit la Caransebeş în iarna anului 2014. A fost unul dintre cei mai importanţi jucători ai gugulanilor în stagiunea de divizia A2, la finalul căreia Banatul obţinea promovarea la 30 de ani de la ultima prezenţă în elita voleiului românesc pentru gugulani.

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
Sport joi, 22 octombrie 2026, 12:11

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița

O singură vestică va juca sâmbătă, la ora obișnuită, 11.00, în etapa a 11-a din Liga a II-a de fotbal. CSC Dumbrăvița se deplasează pe...

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
Sport joi, 22 octombrie 2026, 11:50

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari

În etapa a 13-a a Superligii de fotbal, Corvinul Hunedoara va fi gazdă pentru „U” Cluj. Partida va avea loc mâine, de la ora 21.00, pe...

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
Timișoara se întoarce în cupele europene după șapte ani
Sport joi, 22 octombrie 2026, 10:24

Timișoara se întoarce în cupele europene după șapte ani

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Bănățenii joacă pe teren propriu ambele manșe ale disputei...

Timișoara se întoarce în cupele europene după șapte ani
AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 10:29

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante

Meciul este programat mâine (joi) de la ora 16:00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Antrenorul orădenilor, Erik Lincar, anticipează un meci...

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Sport marți, 20 octombrie 2026, 17:36

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO

Etapa a zecea din liga secundă se încheie de astăzi, cu duelul ASA Târgu Mureş – Chindia Târgovişte, programat la această oră....

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Sport marți, 20 octombrie 2026, 16:58

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC

Dumitru „Bebe” Mitu scoate la licitație cele două tricouri primite după ce a dat lovitura simbolică de start a meciului de duminică, UTA...

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC
Sport luni, 19 octombrie 2026, 11:56

Giulia Popa, finalistă la Chișinău

Giulia Popa a fost aproape de al cincilea trofeu câștigat în acest an. Orădeanca a ajuns în finala turneului W15 Chișinău 2, dar a cedat în...

Giulia Popa, finalistă la Chișinău
Sport duminică, 18 octombrie 2026, 20:28

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de El Sawy, în minutul 55, într-un meci urmărit de aproximativ 8.000 de spectatori. Arădenii au început...

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă