Ascultă Radio România Timișoara Live • 

FOTO / Orchestrele şi Corurile Radio România în Festivalul Enescu 2015: Simfonia a VIII-a de Mahler – o superproducţie muzicală!

Alături de cele mai prestigioase orchestre simfonice din lume, Orchestrele şi Corurile Radio România sunt, din nou, invitate să evolueze în cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România: Festivalul George Enescu. În cadrul celei de-a XXII-a ediţii – derulate între 30 august şi 20 septembrie 2015 – vor evolua pe scenele festivalului aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români.

FOTO / Orchestrele şi Corurile Radio România în Festivalul Enescu 2015: Simfonia a VIII-a de Mahler – o superproducţie muzicală!

Articol de Radio Timișoara, 31 august 2015, 17:41

Corul de Copii Radio (dirijor: Voicu Popescu) a fost primul dintre ansamblurile Radio România care s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului şi nu oricum, ci chiar în concertul de deschidere al evenimentului! Aseară (30 august), la Sala Mare a Palatului, Corul de Copii Radio s-a alăturat Orchestrei Române de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (semnată de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi.

Punctul culminant al participării ansamblurilor Radio România în cadrul festivalului îl va reprezenta concertul susţinut miercuri, 2 septembrie (ora 19:30), la Sala Mare a Palatului, cu celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului simfonic.

Considerată o adevărată „superproducţie” şi cunoscută de altfel în lumea muzicală ca „simfonia celor o mie” – datorită numărului foarte mare de artişti pe care îl implică – Simfonia a VIII-a va reuni pe scena Sălii Palatului patru dintre formaţiile instituţiei. Orchestra Naţională Radio, Orchestra De Cameră Radio, Corul Academic Radio (dirijor: Dan Mihai Goia) şi Corul De Copii Radio (dirijor: Voicu Popescu) vor evolua sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister. Alături de ansamblurile Radio România, pe scenă se vor afla Corul Filarmonicii George Enescu (dirijor: Iosif Ion Prunner) şi o serie de artişti lirici de talie internaţională: Erika Sunnegårdh (soprană), Cellia Costea (soprană), Aurelia Florian (soprană), Michaela Selinger (alto), Liliana Ciucă (alto), Ştefan Vinke (tenor), Şerban Vasile (bariton) şi Sorin Coliban (bas).

Cele patru ansambluri reunite ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România vor interpreta aşadar una dintre cele mai ample lucrări corale ale repertoriului clasic, un adevărat „maraton” de virtuozitate muzicală pentru toţi artiştii implicaţi. Compusă de Mahler în 1906, lucrarea a avut premiera absolută la München în 1910, chiar sub bagheta compozitorului. Structura partiturii lui Mahler este una atipică: prima parte este bazată pe un imn creştin în latină – datat din sec. IX – iar cea de-a doua parte este inspirată din finalul celebrului Faust semnat de Goethe.

Corul Academic Radio (dirijor: Dan Mihai Goia) se va alătura, pe 12 septembrie, orchestrei de la Bayerische Staatsoper (Opera de Stat din München), dirijate de Constantinos Carydis şi va interpreta o partitură enesciană: Poemul simfonic Isis – în aranjamentul lui Pascal Bentoiu, după schiţele compozitorului. Pe 13 septembrie, alături de acelaşi prestigios ansamblu, sub bagheta dirijorului Sebastian Weigle, Corul Academic Radio va fi apreciat în varianta concertantă a operei Elektra (Richard Strauss), alături de mari voci internaţionale, printre care şi celebra mezzosoprană Agnes Baltsa.

Ca la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, Radio România Cultural şi Radio România Muzical transmit live şi prin difuzări ulterioare evenimentele din festival, la nivel naţional on-air şi online pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: Virgil Oprina

Festivalul „Aradul Muzical Academic” ajunge la a treia ediție
Cultură vineri, 24 octombrie 2025, 10:46

Festivalul „Aradul Muzical Academic” ajunge la a treia ediție

Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, prin Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, organizează, în perioada 25 octombrie – 12 noiembrie...

Festivalul „Aradul Muzical Academic” ajunge la a treia ediție
Conferința Internațională de Istorie ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS, a cincea ediție, la Lugoj
Cultură miercuri, 22 octombrie 2025, 12:17

Conferința Internațională de Istorie ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS, a cincea ediție, la Lugoj

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE ISTORIE “ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS”, ediția a V–a, va avea loc, în perioada 24 – 26...

Conferința Internațională de Istorie ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS, a cincea ediție, la Lugoj
Salonul Hunedorean al Cărţii reunește 90 de edituri
Cultură miercuri, 22 octombrie 2025, 10:17

Salonul Hunedorean al Cărţii reunește 90 de edituri

Peste 90 de edituri din ţară participă la Salonul Hunedorean al Cărţii, organizat de Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva...

Salonul Hunedorean al Cărţii reunește 90 de edituri
La Lugoj începe Festivalul Internațional de Teatru FestteamArt
Cultură marți, 21 octombrie 2025, 10:16

La Lugoj începe Festivalul Internațional de Teatru FestteamArt

Organizatorii FestteamArt de la Lugoj au invitat artiști din Perigiali-Korinthos, Grecia, și Vârșeț, din Serbia. Cea de-a a XVI-a ediție a...

La Lugoj începe Festivalul Internațional de Teatru FestteamArt
Cultură duminică, 19 octombrie 2025, 18:20

Record de public la concertul din Peștera Românești

Peste 2.000 de melomani și iubitori de drumeții, de toate vârstele, au ajuns la Peștera Românești pentru o nouă ediție a concertului simfonic...

Record de public la concertul din Peștera Românești
Cultură sâmbătă, 18 octombrie 2025, 20:16

Concert simfonic la Românești. Acces mult mai facil spre peșteră

Concertul simfonic de la Românești coincide cu aniversarea a 50 de ani de la înființarea Asociației Speotim, care studiază peșterile din...

Concert simfonic la Românești. Acces mult mai facil spre peșteră
Cultură vineri, 17 octombrie 2025, 14:15

Ramona Zaharia – de la Timișoara, pe marile scene ale lumii. Povestea unei „Carmen” care cucerește publicul internațional

A debutat în 2012, chiar pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, într-o partitură care avea să-i deschidă porțile marilor teatre...

Ramona Zaharia – de la Timișoara, pe marile scene ale lumii. Povestea unei „Carmen” care cucerește publicul internațional
Cultură vineri, 17 octombrie 2025, 11:58

„GALA PETER OSCHANITZKY” la Opera Națională Română din Timișoara

Opera Națională Română din Timișoara prezintă GALA PETER OSCHANITZKY, duminică, 19 octombrie 2025, începând cu ora 18:00. Dirijori: PETER...

„GALA PETER OSCHANITZKY” la Opera Națională Română din Timișoara