Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Colterm nu mai facturează în avans consumul estimat pentru noiembrie și decembrie

Abonații Colterm care plăteau în avans o parte din consumul estimat pentru lunile noiembrie și decembrie nu vor mai primi aceste sume în facturile din septembrie și octombrie.

datorii la intretinere

Articol de Radio Timișoara, 29 septembrie 2026, 18:18

Până acum, unele asociații de proprietari achitau în avans o parte din consumul estimat pentru lunile de iarnă. Administratorul special al Colterm, Cristian Amza, spune că acest sistem nu mai poate fi aplicat în condițiile în care Colterm își încetează activitatea de furnizare în 15 octombrie.

“Având în vedere însă că se întâmplă această încetare a activității de transport, furnizare, distribuție din 15. octombrie, era la limita legii, ca să nu zic de-a dreptul ilegal, ca noi să mai încasăm niște avansuri, pentru acele servicii pe care știm deja că nu le vom mai presta. Și atunci ce puteam să facem? Încasam aceste avansuri, după care ce făceam cu ele? În 15 octombrie le restituiam către populația de unde le-am încasat sau le transferam într-un cadru nereglementat către TermSet? Nu e ok chestia asta. Atunci persoanele, asociațiile, abonații Colterm care aveau acest sistem implementat, trebuie să știe că nu vor plăti mai mult pe unitate de produs, doar că, într-adevăr, scadențele vor suferi aceste modificări. În sensul că nu au dat niște bani în plus în septembrie, respectiv nu vor da niște banii în plus în octombrie, ci vor veni facturile în noiembrie. E, într-adevăr, un efort suplimentar, poate, pentru bugetul pe care îl au de gestionat în fiecare lună, dar suma totală nu se modifică. Aceeași sumă se plătește pe energia termică.”

Colterm precizează, astfel, că modificarea privește momentul în care sunt achitate sumele, nu valoarea totală a energiei termice consumate.

 

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 18:46

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR

Consiliul Județean Timiș renunță la cererea de transfer a Spitalului CFR, a anuțat liderul administrației județene, Alfred Simonis, care spune...

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 18:32

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică noile restricții impuse de Guvern asupra cheltuielilor administrațiilor locale...

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 18:01

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație

Primăria Timișoara precizează că proprietarii care au închis ulterior balcoanele apartamentelor nu vor fi impozitați suplimentar. De asemenea,...

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 13:21

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a efectuat, în perioada 1–31 octombrie, 277 de controale pentru verificarea respectării legislației...

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 13:18

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara

Restaurantele, cafenelele și puburile din Timișoara se pot înscrie în programul de parteneriat al Târgului de Crăciun, prin care organizatorii...

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara
Administaţie, instituţii publice joi, 12 noiembrie 2026, 12:55

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic

Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara este pregătită pentru...

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic
Administaţie, instituţii publice miercuri, 11 noiembrie 2026, 21:36

Tramvaiele ar putea reveni în Piața Traian din decembrie, pe un singur sens

Tramvaiele ar putea traversa din nou Piața Traian din Timișoara din luna decembrie, pe un sens, alternativ. Proiectul de regenerare urbană din...

Tramvaiele ar putea reveni în Piața Traian din decembrie, pe un singur sens
Administaţie, instituţii publice miercuri, 11 noiembrie 2026, 19:17

Tribunalul Timiș respinge cererea de suspendare a ordinului de încetare a mandatului lui Dominic Fritz

Tribunalul Timiș a respins cererea de suspendare a ordinului prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar al lui Dominic Fritz. Într-un...

Tribunalul Timiș respinge cererea de suspendare a ordinului de încetare a mandatului lui Dominic Fritz