Din 1 august se schimbă regulile pentru eliberarea cărților de identitate model vechi
Persoanele care nu se pot deplasa din motive medicale vor putea solicita Cartea Electronică de Identitate sau Cartea de Identitate Simplă, inclusiv prin intermediul stației mobile.
Articol de Radio Timișoara, 29 iulie 2026, 07:08
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor anunță că, începând cu 1 august, cererile pentru eliberarea cărții de identitate model 1997 vor mai fi preluate doar în situații excepționale, conform unei dispoziții a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor.
Vor mai fi acceptate doar cererile depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate, precum și cele transmise prin persoane împuternicite, în baza unei procuri speciale emise de autoritățile consulare.
În cazul persoanelor nedeplasabile, internate sau găzduite în unități medicale ori centre sociale, solicitarea pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate poate fi depusă de un aparținător la Camera 9 a Primăriei, fără programare, pe baza documentelor medicale și a actelor necesare.
Autoritățile precizează că toate cererile depuse până la 31 iulie inclusiv vor fi soluționate prin emiterea documentului de identitate solicitat.