Juridic | Proprietarul îți cere bani după ce ai plecat din chirie? Ce spune legea și cum te poți apăra
Un fost chiriaș poate fi obligat să plătească pentru datorii la întreținere sau stricăciuni descoperite după predarea apartamentului? Avocata Florentina Micula Folea explică ce drepturi are chiriașul și cum se poate apăra în fața unor acuzații neîntemeiate.
Articol de Dana Florea, 2 noiembrie 2026, 11:25
Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice.
Astăzi voi răspunde unui ascultător din Arad care ne-a transmis următorul mesaj: „Sunt chiriaș și am o problemă cu proprietarul apartamentului în care am locuit. După ce am predat locuința și am achitat toate sumele pe care le-am avut de plată, proprietarul mă acuză că aș fi lăsat datorii la întreținere și că aș fi provocat stricăciuni pe casa scării, deși nu am făcut așa ceva. Mai spune și că aș fi făcut modificări ilegale în apartament, ceea ce nu este adevărat. Acum îmi cere bani pentru lucruri pe care nu le-am provocat. Vă rog să îmi spuneți ce drepturi am ca chiriaș și cum pot demonstra că acuzațiile sunt neîntemeiate.”
Din perspectiva legislației aplicabile, raportul dintre chiriaș și proprietar este reglementat de Codul civil, iar relația cu asociația de proprietari este stabilită prin Legea nr. 196/2018.
Codul civil prevede că chiriașul are obligația de a folosi locuința în mod diligent și de a o restitui în starea în care a primit-o, cu uzura normală. Aceeași reglementare stabilește că proprietarul nu poate imputa chiriașului prejudicii care nu sunt dovedite și care nu depășesc uzura firească. În lipsa unor dovezi clare – fotografii, procese-verbale, constatări ale administratorului – chiriașul nu poate fi obligat să suporte costuri pentru fapte pe care nu le-a comis.
În ceea ce privește datoriile la întreținere, Legea nr. 196/2018 stabilește că proprietarul este persoana care răspunde față de asociația de proprietari pentru plata cheltuielilor.Chiriașul poate fi obligat să achite aceste sume doar dacă există un acord contractual clar și dacă proprietarul poate demonstra că datoria a fost generată în perioada în care chiriașul a locuit efectiv în apartament. În lipsa dovezilor, imputarea unor sume este nejustificată.
Referitor la stricăciunile din spațiile comune, legea stabilește că răspunderea revine persoanei care a produs prejudiciul. Proprietarul nu poate atribui chiriașului fapte fără probe. Dacă nu există constatări ale asociației, declarații ale martorilor sau alte dovezi obiective, chiriașul nu poate fi ținut răspunzător.
Un aspect frecvent invocat, dar adesea fără temei, îl reprezintă așa-numitele „modificări ilegale”. Codul civil prevede că chiriașul nu poate efectua lucrări sau transformări asupra locuinței fără acordul proprietarului. Totuși, pentru ca proprietarul să invoce o astfel de încălcare, trebuie să demonstreze că au existat intervenții efective și că acestea au fost realizate de chiriaș. Dacă locuința a fost predată în stare corespunzătoare, iar proprietarul nu a formulat obiecții la momentul predării, acuzațiile ulterioare sunt nefondate.
În concluzie, chiriașul nu poate fi obligat la plata unor sume sau la acoperirea unor prejudicii care nu sunt dovedite. Proprietarul are obligația de a demonstra existența prejudiciului și legătura directă cu fapta chiriașului. Pentru evitarea unor astfel de situații, recomandăm tuturor ascultătorilor noștri întocmirea unor procese-verbale însoțite de fotografii, atât la momentul intrării în spațiul închiriat, cât și la data încetării închirierii, acestea reprezentând cea mai bună dovadă pentru a combate acuzațiile neîntemeiate.
Sunt avocat Florentina Micula Folea și aștept în continuare întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin poștă, pe adresa Radio Timișoara, din str. Pestalozzi nr. 14A.
Vă mulțumesc!
Mai multe sfaturi juridice găsiți AICI.