Juridic | Poți fi dat în judecată pentru o recenzie negativă publicată online?
O recenzie negativă la adresa unei firme poate atrage răspunderea civilă dacă afectează nejustificat reputația acesteia. Avocata Florentina Micula Folea explică unde se termină dreptul la critică și când o postare online poate avea consecințe juridice.
Articol de Dana Florea, 12 octombrie 2026, 13:29
Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice.
Astăzi voi răspunde unui ascultător care ne-a transmis următorul mesaj: „Am fost la un service auto și am avut o neînțelegere legată de serviciile prestate, după care am postat o recenzie negativă în care am scris că respectiva firmă înșală clienții și practică metode nelegale. Ulterior, firma mi-a transmis o notificare prin care m-a somat să șterg recenzia, pentru că altfel voi fi dat în judecată pentru afectarea imaginii firmei. Eu consider că ce am scris este corect, dar vreau să știu dacă pot fi dat în judecată în acest caz.”
Recenziile publicate pe platforme digitale reprezintă forme de comunicare publică și sunt supuse regulilor generale privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației. Libertatea de exprimare, deși garantată constituțional și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu acoperă comunicările care depășesc limitele unei exprimări rezonabile și produc un prejudiciu concret persoanei vizate.
În dreptul român, autorul unei recenzii poate răspunde civil delictual atunci când conținutul publicat este de natură să afecteze reputația profesională sau comercială a unei persoane ori a unei entități economice. Această răspundere intervine atunci când comunicarea conține imputări grave, jigniri, formulări denigratoare, acuzații nedovedite sau elemente care, prin modul de prezentare, sunt apte să genereze un prejudiciu moral sau material. Nu este relevantă forma literară a exprimării, ci efectul juridic al comunicării și capacitatea ei de a produce un prejudiciu.
Astfel, calificative precum „firma înșală clienții”, „restaurantul servește produse improprii consumului” sau „medicul practică acte neconforme” pot atrage răspunderea autorului dacă nu există elemente de fapt verificabile și dacă formularea este aptă să afecteze reputația persoanei vizate. În asemenea situații, instanța poate dispune repararea prejudiciului moral, iar în cazul în care comunicarea a generat pierderi economice, și repararea prejudiciului material.
Jurisprudența națională și cea europeană au statuat constant că libertatea de exprimare nu protejează comunicările injurioase, imputările grave, atacurile la persoană sau campaniile de denigrare, indiferent de mediul în care sunt formulate. Spațiul digital nu este un refugiu juridic, iar autorii recenziilor sunt supuși acelorași standarde de responsabilitate ca în orice alt context public.
În concluzie, cineva poate fi chemat în judecată pentru o recenzie online atunci când conținutul acesteia depășește limitele libertății de exprimare și produce o atingere nelegitimă reputației. Exprimarea critică este permisă, însă comunicarea denigratoare, jignitoare sau imputările nefondate pot atrage răspunderea civilă. Recenziile online sunt, din punct de vedere juridic, comunicări publice cu consecințe reale, iar autorii lor trebuie să fie conștienți de responsabilitatea pe care o implică publicarea lor.
Sunt avocat Florentina Micula Folea și aștept în continuare întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin poștă, pe adresa Radio Timișoara, din str. Pestalozzi nr. 14A.
Vă mulțumesc!