Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Drumul Regelui și șoseaua spre Sarmizegetusa Regia, pe lista de investiții a CJ Hunedoara

Mai multe drumuri importante pentru dezvoltarea turismului în județul Hunedoara sunt în vizorul autorităților județene. Au fost aprobate deja devizele estimative pentru lucrările necesare la Drumul Regelui şi la cel care duce spre cetatea Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.

Drumul Regelui și șoseaua spre Sarmizegetusa Regia, pe lista de investiții a CJ Hunedoara

Articol de Radio Timișoara, 22 iulie 2024, 12:10

Drumul Regelui face legătura între stațiunea balneară Vața de Jos din județul Hunedoara și Castelul Regal de la Săvârșin, din județul Arad. Drumul a fost construit în perioada postbelică, din ordinul regelui Mihai I al României și a fost pavat cu piatră cubică.

Autoritățile au în plan să pună în valoare Drumul Regelui, având în vedere încărcătura istorică a acestuia, dar și faptul că drumul scurtează foarte mult accesul între Săvârșini și stațiunea Vața de Jos.

Potrivit unui deviz estimativ, valoarea investiției se ridică la peste 135 de milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor a fost apreciată la 36 de luni.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că, după finalizarea documentației pentru acest obiectiv de investiții, va fi încheiat un acord de parteneriat cu județul Arad, fondurile necesare urmând să fie accesate prin Programul Regional Vest 2021-2027.

În ceea ce privește proiectul de modernizare a drumului județean Orăștie-Costești, un tronson în lungime de 17 km, acesta este important atât pentru accesul direct spre cetatea dacică Sarmizegetusa din Munții Oreștiei, cât și pentru cetățile Costești și Blidaru.

Valoarea proiectului de investiții se ridică la peste 68 de milioane de lei, din care Consiliul Județean Hunedoara va suporta o cotă de cofinanțare de 2%.

Anul trecut, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munții Oreștiei a fost vizitată de peste 67.000 de turiști.

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administaţie, instituţii publice joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administaţie, instituţii publice joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere
Administaţie, instituţii publice miercuri, 4 noiembrie 2026, 19:37

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027

Închiderea balcoanelor a stârnit îngrijorare în rândul proprietarilor, după apariția unor informații despre posibile taxe suplimentare....

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027
Administaţie, instituţii publice miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:27

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș

Primăria Timișoara a transmis Consiliului Județean Timiș acordul de asociere pentru realizarea celor două investiții, care ar urma să fie...

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș