Zona Râușor din Retezat este cunoscută pentru pârtiile de schi.

Administrația locală a comunei Râu de Mori intenționează să dezvolte zona Râușor, astfel încât să devină atractivă pe toată durata anului.

Potrivit autorităților locale, planurile vizează extinderea posibilităților de petrecere a timpului liber în stațiune.

Avem în pregătire un proiect prin care vom construi patru telescaune şi vom dezvolta şi alte pârtii, inclusiv o pistă pentru downhill. De asemenea, ne propunem să preluăm de la Romsilva drumul de acces de la Râuşor spre Poiana Paltinei, în lungime de aproximativ doi kilometri, zonă în care ne dorim extindem staţiunea prin investiţii durabile”, spune primarul comunei Râu de Mori, Flavius Dilertea.

Luna aceasta, comuna Râu de Mori a obținut statutul de stațiune turistică de interes local. Acest lucru va permite ca proiectele locale să primească finanțări nerambursabile mai mari.

În prezent, în staţiunea Râuşor sunt construite circa 120 de cabane şi case de vacanţă, din care o parte pot găzdui turişti. În zonă funcţionează şi unităţi mari de cazare, cum ar fi un hotel sau pensiuni.

Domeniul schiabil al staţiunii a crescut de la o pârtie mică, de 350 de metri, la trei pârtii cu o lungime de 3 kilometri, cu o perspectivă de extindere începând de anul viitor.

La Râuşor se ajunge din DN 68 Haţeg-Caransebeş, prin comuna Râu de Mori.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

52 de minute ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

o oră ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

6 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

14 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

15 ore ago