Administaţie, instituţii publice

RetuRO deschide în Timiș al doilea centru de colectare a ambalajelor din plastic din țară

Sistemul de Garanţie-Returnare RetuRO a deschis cel de-al doilea centru de olectare a ambalajelor de plastic din țară, în județul Timiș.

Centrul de colectare a fost deschis cadrul parcului logistic din Giarmata, judeţul Timiş.

Noul centru se întinde pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați și are o capacitate de procesare de patru tone de deșeuri de oră.

Aici vor fi numărate, sortate şi trimise spre reciclare doar recipientele de băuturi returnate de către consumatori prin SGR, marcate cu cod de bare specific şi logo-ul “Ambalaj cu garanţie”.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că planul național de recilare a ambalajelor, este în grafic.

Suntem pe traiectoria pe care o așteptam, atât în ceea ce privește cantitățile de ambalaj SGR pus pe piață, cât și în ceea ce privește investițiile pe care vom trebui să le facem ca și companie, pentru a ne asigura că toate aceste ambalaje, fie că sunt colectate într-un sistem manual sau automat, vor fi numărate și sortate pentru a ajunge acolo unde le e locul, respectiv în fabricile de reciclare din România”, spune Mircea Fechet.

Cum funcționeză RetuRO

Ministrul Mediului consideră românii se adaptează acum la implementarea sistemului de garanție-returnare a ambalajelor.

Atât cumpărătorii cât și comercianții pot folosi această perioadă pentru a identifica soluții la posibilele probleme pe care le întâmpină. Este vorba despre spațiul de depozitare a ambalajelor adunate dar și de modul prin care se poate returna garanția pe ambalaj.

SGR a fost implementat în România începând cu data de 30 noiembrie 2023.

În continuare, românii ar trebui să plătească o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi şi va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Reporter: Ioana Sapianu

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

6 minute ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

8 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

9 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

10 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

10 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

10 ore ago