Scandal în legătură cu Centrul de legume de la Tomnatic

PSD Timiş cere revocarea din funcție a lui Alexandru Proteasa, vicepreşedintele liberal al Consiliului Județean Timiş, pe care îl acuză de corupţie, în legătură construcţia Centrului de Legume şi Fructe de la Tomnatic.
Social-democraţii timişeni vor sesiza Parchetul General pentru a demara o anchetă penală în acest caz, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis.
“În urma unei investigații de presă pe care am urmărit-o, am constatat că o firmă care are contracte cu Consiliul Județean, monitorizate de vicepreședintele Proteasa, are în același timp contracte cu firmele domnului Proteasa și ale familiei dânsului. Acesta este, din punctul nostru de vedere, dincolo de un conflict moral, indubitabil, este un conflict, cred eu, care vizează penalul. În aceste condiții, consilierii județeni ai PSD-ului vor propune revocarea domnului Proteasa, pentru că nu putem rămâne impasibili și să-i lăsăm pe oamenii ăștia, care sunt acuzați de fapt de grave de corupție, să continue astfel de demersuri în funcții publice atât de importante”, spune Alfred Simonis.

Legat de acuzaţiile care i se aduc, liberalul Alexandru Proteasa susţine că este un atac politic bazat pe interese personale, însă nu ale lui, ci ale liderului PSD, Alfred Simonis.
“Eu consider că este o manevră din partea familiei Simonis, pentru că domnul Gerhard Simonis m-a amenințat încă de acum o lună și am dovezi în acest sens prin care spune că mă va distruge, mă va termina, că ne va face plângere penală mie și domnului președinte Nica, inclusiv faptul că ne vor bătea pe stradă. (Reperter: Referitor la acuzațiile pe care vi le aduce PSD-ul). Sunt informații trunchiate. Lucrurile sunt foarte simple. Constructorul respectiv are un contract încheiat cu Consiliul Județean pe o procedură de licitație făcută din timpul în care era președinte domnul Dobra. Faptul că același constructor are o lucrare și cu firma deținută de părinții mei este o simplă coincidență”, spune Alexandru Proteasa.

Consiliul Județean Timiş transmite că procedura de revocarea din funcție a unui vicepreședinte trebuie argumentată și supusă la vot în plen, iar pentru a fi dusă la îndeplinire sunt necesare două treimi din totalul consilierilor județeni.

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

3 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

4 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

4 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

4 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

5 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

5 ore ago