Ascultă Radio România Timișoara Live • 

?? Când vor fi amendați toți cei care au masiv ambrozie pe teren și vor fi și distruse plantele? Până unde va merge incompetența autorităților?

Vorbim intens de patru ani de distrugerea plantei, dar sunt în continuare în Timișoara (și nu numai) terenuri cu lanuri de ambrozie (foto). Cum majoritatea sunt private și ambrozia nu este declarată în România (încă) plantă de carantină,  pe aceste terenuri este discutabil (cel puțin după părerea unora dintre reprezentații primăriilor) dacă o autoritate publică poate intra să distrugă planta. Asta nu înseamnă însă că nu se pot  aplica și amenzi usturătoare, care să-i determine  pe proprietari să facă acest lucru. După intervenția noastră s-a ajuns într-unul din cazurile semnalate de un ascultător (vi-l prezentăm în detaliu mai jos) la o amendă de 2500 de lei  și stabilirea unui termen 7 zile  pentru salubrizarea terenului. Dar demersul, după cum puteți constata singuri, nu rezolvă nici măcar problema din zona respectivă. Lipsesc prevederi clare (pot fi hotărâri ale consiliilor locale!) referitoare la amendarea pentru prezența ambroziei peste o anumită înălțime ș i pe o anumită suprafață, pentru a nu mai rămâne la latitudinea celor care le aplică.

?? Când vor fi amendați toți cei care au masiv ambrozie pe teren și vor fi și distruse plantele? Până unde va merge incompetența autorităților?
Foto: Teren cu ambrozie între străzile Lidia și Muzicescu din Timișoara

Articol de Radio Timisoara, 13 septembrie 2016, 13:56 / actualizat: 14 septembrie 2016, 12:25

Am sugerat primăriilor pe pagina Campaniei  antiambrozie un mod foarte simplu de  a dovedi bunele intenții: publicarea pe  site-urile primăriilor a listei cu terenurile pe care s-a reclamat/constatat că e prezentă masiv planta și a somațiilor/amenzilor aplicate.  Refuzul momentan al achitării amenzilor poate fi rezolvat (cu penalități ) la plata impozitului pentru terenul respectiv. Vor veni astfel şi bani pentru combaterea plantei în viitorul sezon.
Să spui însă în 2016 că nu poți identifica proprietarii nu e decât o dovadă de crasă incompetență.

Și totuși, așa cum scriam într-un articol  precedent săptămâna trecută, așa i s-a întâmplat celui care ni s-a adresat. Luni 6 septembrie X.Y. (am schimbat inițialele reale)  ne-a scris că în 11 iulie sesiza Poliției locale ”existenta unui vast teren viran (între străzile Lidia și Muzicescu, n. r.), care de câțiva ani este neîntreținut, în prezent arătând ca o veritabilă junglă amazoniană, unde bineînțeles ambrozia ocupă un loc de cinste”. A primit după câteva zile un răspuns că se vor face demersurile de identificare a proprietarilor acestor parcele. Cum locuiește în zonă și a observat că nu se întâmplă nimic pe acest teren, a revenit cu o noua sesizare, la mijlocul lunii august, primind răspunsul de mai jos. Cei de la Serviciul Protecția Mediului au motivat imposibilitatea aplicării unei amenzi, conform legii, prin neputința angajaţilor  primăriei de a identifica  proprietarul :

Serviciul Protecția Mediului

Nr.4797/26.08.2016

CĂTRE

DL . X. Y,

La adresa dvs. transmisă prin email în data de 03.08.2016 prin care reveniți la sesizarea dvs. înregistrată la Direcția Poliției Locale Timișoara cu nr.4797/11.07.2016, în care ați sesizat că în cvartalul cuprins  între străzile Mureș, Prof. Mircea Neamțu – G. Musicescu – Claude Debussy, se află un teren viran, plin de buruieni, ambrozie și copăcei de diverse soiuri și solicitați să luăm măsuri de somare a proprietarilor pentru întreținere și împrejmuire, vă comunicăm, așa cum am precizat și în răspunsul pe care vi l-am transmis în data de 15.07.2016, că pentru identificarea proprietarilor terenurilor virane din zonă și luarea măsurilor legale împotriva acestora, am făcut demersurile necesare către Primăria municipiului Timișoara – Serviciul Terenuri, Banca de Date Urbane și Cadastru, prin care am solicitat comunicarea nr. CF și Top ale parcelelor respective, răspuns pe care nu l-am primit până în prezent pentru a continua verificările necesare în vederea soluționării dvs.

Astfel că, prin adresa cu nr.5600/17.08.2016, transmisă către serviciul menționat mai sus, am revenit și am solicitat, din nou, datele și informațiile necesare pentru continuarea verificărilor în vederea identificării și sancționării contravenționale a proprietarilor terenurilor virane la care faceți referire, care nu au luat măsuri de cosire, întreținere și împrejmuire a acestora.

Vă informăm că de îndată ce vom primi datele și informațiile necesare și actuale solicitate, vom continua verificările în vederea soluționării sesizării dvs.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

    DIRECTOR                                                ȘEF SERVICIU PROTECȚIA MEDIULUI

Jr. Ec. COJAN DOREL                                                   Jr. PUȘCAȘ ADRIAN

 

În aceeași zi primarul Nicolae Robu, sesizat de colegul nostru Daniel Dancea, a recunoscut că are mari probleme în gestionarea angajaților incompetenți:

 

Joi 8 septembrie a  primit un nou răspuns:

Nr. 4797/08.09.2016
  
CĂTRE
 DL X. Y.,
 
Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Direcția Poliția Locală cu nr. 4797/06.09.2016, vă informăm că terenul situat pe str. Prof. Mircea Neamțu nr.12 nu este al persoanei nominalizată de dumneavoastră.                                                                                                                                                                                                                                                                  
Proprietarul este plecat în  prezent din țară și revine în 3-4 zile, dar a fost sancționat contravențional cu amendă maximă de 2500 lei, prevăzută de art.3, al.4 din HCL 371/2007 mod. și completată cu HCL 332/2014, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției AX254111 din data de 07.09.2016 stabilindu-se termen 7 zile  pentru salubrizarea terenului.
 
 
         DIRECTOR                                                            
Jr.  Ec. DOREL COJAN                                                                   
                
                                                                            ȘEF  SERVICIU  PROTECȚIA  MEDIULUI
                                                                                              JR. ADRIAN PUȘCAȘ

Așadar în răspuns se vorbește de un singur proprietar ( !), al unui teren …locuit , motiv pentru care ascultătorul nostru spune că a revenit cu următorul răspuns:

Va mulțumesc pentru promptitudine, dar trebuie sa fie clarificam doua aspecte:

1. Nu sesizam faptul ca terenul de pe Mircea Neamtu 12 este neîntretinut, am trecut personal pe acolo și am văzut ca este o proprietate locuită.
2. Sesizarea mea se referă la tot arealul de cuprins intre Lidia și Musicescu, aflând despre acest domn Z.  ca ar deține un număr de 10 parcele în acest areal, probabil alături de alte persoane.
 Colegii de la Serviciul Urbanism- Baze de Date să sperăm ca  vor mai cooperanți în a va sprijini să aflați acești proprietari ai acestor terenuri.
Dorința  noastră  este ca acest vast teren sa fie întreținut și delimitat corespunzător, conform Hotărârii Consiliului Local Timișoara. 
Așteptăm să vedem rezultate concrete ale acestor demersuri.

Cu stimă 
X.Y.

Vă vom ține la curent cu derularea acestor demersuri, cu colaborarea ascultătorului nostru, căruia i-am cerut și să facă fotografii în zona respectivăLe aveți în galeria de mai jos.

 

Evident exemplul nu  e singular. Am publicat un articol referitor la o stradă din Dumbrăvița invadată de ambrozie, precizând că și în zona apropiată din  spatele Selgros (str. Procopiu pe Google Maps), care aparține de Timișoara, ambrozia crește nestingherită (fotografia din articol, făcută în 13 august e relevantă). Dacă pe strada Arinilor din Dumbrăvița măcar s-au tuns marginile drumului, pe terenul respectiv, care aparține orașului Timișoara, ambrozia a crescut în continuare, așa cum se vede în galerie foto de mai jos (fotografii făcute în 10 septembrie, pe 14 septembrie terenul era încă necurățat):

Oare e nevoie de fiecare dată de intervenția primarului pentru ca angajații din subordine să-și facă treaba? Când vom vedea la primării transparența sugerată și în acest articol? Cu ce îi încălzește pe cei care au alergie aplicarea unei amenzi dacă plantele nu sunt distruse? De ce nu sprijină primarii și alte persoane implicate în politică demersuri legislative care să permită distrugerea imediată a plantei?  

Domnilor aleși, aveți de gând să ne răspundeți?

Mai multe pe pagina Campaniei ANTIAMBROZIE

Deputat de Timiș despre bugetul pe 2026: este construit pe o estimare reală a veniturilor
Administrație & politică luni, 23 martie 2026, 08:00

Deputat de Timiș despre bugetul pe 2026: este construit pe o estimare reală a veniturilor

Bugetul de stat pe 2026 este foarte aproape de realitatea economico-socială a României, a declarat, la Radio Timișoara, parlamentarul de Timiș,...

Deputat de Timiș despre bugetul pe 2026: este construit pe o estimare reală a veniturilor
Garda Națională de Mediu anunță măsuri mai stricte împotriva traficului de deșeuri
Administrație & politică duminică, 22 martie 2026, 19:30

Garda Națională de Mediu anunță măsuri mai stricte împotriva traficului de deșeuri

Garda Națională de Mediu anunță că o nouă ordonanță de urgență pentru reglementarea importurilor de produse second-hand introduce măsuri...

Garda Națională de Mediu anunță măsuri mai stricte împotriva traficului de deșeuri
Ministrul Muncii: Lucrătorii non-UE nu trebuie folosiți ca mâini de lucru vulnerabile
Administrație & politică duminică, 22 martie 2026, 18:44

Ministrul Muncii: Lucrătorii non-UE nu trebuie folosiți ca mâini de lucru vulnerabile

Lucrătorii non-UE sunt preferaţi de unii angajatori din România pentru că sunt păstrați în condiții minime și sunt uşor dispensabili, a...

Ministrul Muncii: Lucrătorii non-UE nu trebuie folosiți ca mâini de lucru vulnerabile
Ministrul Muncii: nu vor fi concedieri în sistem, în ciuda reducerii cheltuielilor
Administrație & politică sâmbătă, 21 martie 2026, 21:42

Ministrul Muncii: nu vor fi concedieri în sistem, în ciuda reducerii cheltuielilor

Ministrul Muncii, Florin Petre Manole, a declarat că reducerea cheltuielilor de personal nu va afecta angajații din sistem, în ciuda măsurilor de...

Ministrul Muncii: nu vor fi concedieri în sistem, în ciuda reducerii cheltuielilor
Administrație & politică sâmbătă, 21 martie 2026, 21:32

Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează: secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%

Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea, în lungime de puțin peste 9 kilometri, de pe autostrada Lugoj–Deva, avansează într-un ritm...

Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează: secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%
Administrație & politică sâmbătă, 21 martie 2026, 14:37

Baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara, inaugurată după o investiție de 5 milioane de lei

Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara a fost inaugurată, după o investiție de aproape 5 milioane de lei din bugetul local....

Baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara, inaugurată după o investiție de 5 milioane de lei
Administrație & politică vineri, 20 martie 2026, 23:52

România se alătură declarației internaționale pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz

Președintele Nicuşor Dan a anunțat că România se alătură unei declarații comune semnate de mai multe state, printre care Marea Britanie,...

România se alătură declarației internaționale pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Administrație & politică vineri, 20 martie 2026, 17:15

Petiție pentru refacerea drumului Făget–Săvârșin: „Arată ca după război”

Sute de oameni din zona Făgetului au semnat o petiție prin care solicită ca tronsonul de drum din Timiș care face legătura între Făget și...

Petiție pentru refacerea drumului Făget–Săvârșin: „Arată ca după război”