Închiderea centurii Aradului și construcția uneia noi, prioritățile Consiliului Județean

Închiderea inelului de centură al municipiului Arad şi realizarea unei centuri noi pe relaţia Vladimirescu – Zimandcuz – Şofronea se numără printre priorităţile imediate ale Consiliului Judeţean Arad.

Proiectul centurii de Sud-Est, care va închide inelul, se află pe lista de rezervă pentru a obţine finanţare europeană în valoare de circa 38 de milioane de euro.

Proiectul prevede crearea unei legături de aproape 11 kilometri între DN7, în zona Vladimirescu, şi DN 69 Arad – Timişoara, precum şi realizarea unui pod peste Mureş. Cel de-al doilea inel, Vladimirescu-Zimandcuz-Șofronea va fi util pentru dezvoltarea economică a unor noi zone, dar și pentru decongestionarea traficului de tranzit al municipiului Arad, spune preşedintele CJ, Iustin Cionca.

Drumul județean Zimandcuz-Șofronea este aproape finalizat, iar centura localităţii Vladimirescu este în faza de documentaţie. Aceasta va trece prin zona fostului Combinat Chimic și se va racorda la drumul Vladimirescu-Horia.

Pentru a lega cele două tronsoane, se va realiza, în viitorul apropiat, un drum nou, care va porni din drumul județean Arad-Horia şi va ajunge până la Zimandcuz.

Articole asemănătoare

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la Troisdorf (Germania, W50). Sportiva…

39 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

3 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

12 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

16 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

16 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

16 ore ago