Legislație

Juridic | Crearea de conturi false pe rețelele sociale

Avocatul Florentina Folea răspunde unui ascultător din Arad care ne-a transmis următorul mesaj: „Am un mic magazin într-o localitate din județul Arad. Nu aș vrea să dau mai multe detalii, însă aș vrea să îmi spuneți dacă este corect ca unele persoane să își creeze conturi false pe rețele sociale, pe numele altor persoane, pentru a putea publica anumite comentarii negative la adresa mea. Știu ca sunt mai multe persoane din localitate care procedează în acest mod, însă nu stiu dacă aceste fapte sunt considerate sau nu ca fiind nelegale”.

Raspunsul este cu siguranță DA, astfel de acțiuni sunt ilegale și sunt pedepsite conform legii.

Mai exact, asfel de faptă îmbracă atât o componentă penală, cât și una civilă, de natura răspunderii civile delictuale.

În legatură cu latura penală a acestei fapte, în anul 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printr-o hotărâre, urmatoarele: „Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont cum ar fi Facebook, Whatsapp, LinkedIn, Instagram, etc ), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această  persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează  condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului” 

În consecință, în situația creării unui cont fals pe o rețea socială în numele unei persoane, fără acordul/autorizarea acelei persoane, acțiune ce are ca rezultat crearea și utilizarea unui cont cu datele acelei persoane ca și cum ar fi al ei, deci cu date necorespunzătoare adevărului, și dacă aceste acțiuni au avut ca scop utilizarea contului în vedere producerii unei consecințe juridice, ne vom afla în fața unei infracțiuni de fals informatic. Aceste acțiuni pot atrage pedepse cuprinse între 1 – 5 ani închisoare. Persoana a cărei identitate este astfel ”furată” va avea calitatea de persoană vătămată în acest proces și se va putea constitui parte civilă, ea fiind titularul dreptului incălcat prin fapta penală.

De asemenea, pe lângă aspectul penal mai sus menționat, în măsura în care, de pe respectivele conturi, sunt emise recenzii false care pot aduce atingere reputației profesionale a unei companii, aceasta se va putea adresa instanței de judecată în vederea obligării la înlaturarea recenziilor postate și obligarea dvs la despăgubiri.

Dacă, însă, recenziile negative sunt postate de pe propriul cont, persoanele respective exprimându-și opinia în ceea ce privește unele servicii prestate, în mod argumentat, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

Să nu uitam și că încă din anul 2016, Înalta Curte de Casație și Justitie a decis în sensul că Facebook este spatiu public, iar toate acțiunile/afirmațiile/declarațiile făcute pe rețeaua socială au aceleasi consecințe juridice ca și în cazul în care acestea ar fi făcute în fața unui grup de persoane prezente fizic în fața unui auditoriu.

În mod evident, aspectele de mai sus sunt aplicabile tuturor retelelor sociale care permit postări publice ce pot ajunge la cunoștința unui număr mare de persoane.

Sunt avocat Florentina Folea si astept in continuare întrebarile dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro  sau prin poștă pe adresa Radio Timișoara din str.Pestalozzi nr.14A.

Va multumesc!

Mai multe sfaturi juridice găsiți AICI.

(Foto: pixabay.com)

 

 

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

2 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

3 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

3 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

5 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

13 ore ago