Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Măsuri speciale după ce zeci de migranți au fost găsiți în Timișoara și alte localități

Autorităţile din Timiş au demarat o acţiune de combatere a traficului de migranţi, după ce mai mulţi dintre ei au fost depistaţi în Timişoara şi în localităţi din judeţ.

Măsuri speciale după ce zeci de migranți au fost găsiți în Timișoara și alte localități

Articol de Radio Timișoara, 11 august 2017, 16:32

Unii dintre migranți au încercat să treacă ilegal graniţa, după care au fost cazaţi la centrul de azil din Timişoara. Aici sunt însă liberi pe timp de zi, iar autorităţile au constatat că în zona parcurilor, de exemplu, caută călăuze.

“Sunt depistați prin parcuri prin zone retrase și așteaptă să fie contactați de posibili ‘binevoitori’ care să îi preia și facă pe călăuzele ca să îi ducă fraudulos în alte țări din Uniunea Europeană. Atât Poliția de Frontieră, cât și Jandarmeria și Inspectoratul de Poliție au dispus măsuri de prevenire și combatere a acestui fenomen. Ei fac inclusiv verificări la aceste imobile cu destinație de cazare, moteluri de două stele”, a precizat prefectul de Timiș, Mircea Băcală.

Odată depistaţi, migranţii sunt identificaţi şi direcţionaţi spre centrele de unde provin.

Potrivit prefectului Mircea Băcală, solicitanții de azil ale căror cereri sunt respinse sunt trimiși în țara de origine, dacă acolo nu există un conflict armat sau o epidemie care să le pună viaţa în pericol.

 

 

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”
Administrație & politică vineri, 13 noiembrie 2026, 10:00

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”

La aproape 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, delegația eurodeputaților social-democrați români pregătește un eveniment...

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”
CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:46

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR

Consiliul Județean Timiș renunță la cererea de transfer a Spitalului CFR, a anuțat liderul administrației județene, Alfred Simonis, care spune...

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:32

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică noile restricții impuse de Guvern asupra cheltuielilor administrațiilor locale...

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:01

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație

Primăria Timișoara precizează că proprietarii care au închis ulterior balcoanele apartamentelor nu vor fi impozitați suplimentar. De asemenea,...

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 13:21

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a efectuat, în perioada 1–31 octombrie, 277 de controale pentru verificarea respectării legislației...

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 13:18

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara

Restaurantele, cafenelele și puburile din Timișoara se pot înscrie în programul de parteneriat al Târgului de Crăciun, prin care organizatorii...

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 12:55

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic

Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara este pregătită pentru...

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 10:00

Eurodeputați la Radio Timișoara | Iuliu Winkler: „ Nu există răspunsuri simple la întrebările foarte complicate”

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a decis să susțină actualul Executiv, fără să ocupe însă funcții în structurile...

Eurodeputați la Radio Timișoara | Iuliu Winkler: „ Nu există răspunsuri simple la întrebările foarte complicate”